Despre delictul românilor de a se crede ţară

PAMFLETE CORDIALE
Aceşti indivizi din nordul Bulgariei, din vestul Moldovei, din sudul Ucrainei, din estul Ungariei şi din nord-estul Serbiei ar fi oameni de treabă dacă în creiere nu le-ar încolţi din când în când ideea că au o ţară a lor, pe care o numesc România, şi cu care participă la diverse manifestări interne şi internaţionale. Când ţi-e lumea mai dragă însă, cetăţenii din această zonă geografică reacţionează cu vehemenţă la nişte anunţuri nevinovate, precum a fost cel, potrivit căruia, un cetăţean particular, e drept, preşedinte al Ungariei, merge pe aeroportul din Târgu-Mureş cu un avion – de ce nu? – militar.

Şi, hai să zicem că la Târgu-Mureş, pe aeroport, pot veni şi alte avioane, încât ora de sosire a fiecăruia are importanţa ei. Dar dinamicul privat de la Budapesta anunţa şi că se duce până la Autoguve­r­na­­rea Harghita. Şi că ţine o cuvântare într-o localitate unde sfinţeşte un monument pe care el l-a comandat. Autorităţile române nu puteau să nu afle aceste ho­tă­râri ale Budapestei. Preşedintele Ungariei nu spunea că intenţionează să meargă în România, şi anume în Ardeal, şi anume în judeţul Harghita, şi anume în comuna Cozmeni, şi anume la cimitir, nu, am­ba­sada Ungariei încunoştinţa parcă pe agenţii de circulaţie din zona respectivă ce face, nu ce vrea să facă, nu ce ar dori, ci programul său, stabilit cu precizie.  

Totuşi, care Autoguvernare Harghita? Există un judeţ cu acest nume.

Există o apă minerală cu acest nume, există nişte munţi cu acest nume.

Autoguvernarea Har­ghita nu există decât în dicţionarul re­vanşei şi al provocării. Cum ar fi putut Ro­m­ânia să-l ajute pe preşedintele Un­gariei să ajungă într-o zonă care nu există?
În urmă cu câteva săptămâni, pre­şe­din­tele României şi preşedintele Un­ga­riei au avut, la Budapesta, o conferinţă de presă, în cadrul căreia, întrebat de partea ungară când va exista autonomie teritorială în România, preşedintele român a răs­puns simplu şi categoric: niciodată. Imediat, celălalt preşedinte ungar a precizat că dumnealui preţuieşte politica Ro­mâ­niei faţă de minorităţi şi faţă de dreptu­ri­le co­lec­tive sau individuale ale ce­tă­ţe­ni­lor. Nu­mai că preşedintele Ungariei nu tră­ieşte singur la Budapesta. Acolo res­pi­ră adânc şi ritmic nişte dreptaşi conges­tio­naţi, ca­re nu puteau suporta realitatea ex­pri­ma­tă de liderul bucureştean. Iată de ce, într-un mod antidiplomatic şi ofensa­tor, par­tea maghiară i-a adresat părţii ro­mâ­ne nota prin care aceasta din urmă era in­for­mată cu privire la drumul preşedinte­lui Ungariei la Autoguvernarea Harghita.

Într-adevăr, nu e prea plăcut ca omul reprezentativ al unei ţări să primească, direct în faţă, replica fermă a autorităţilor unei ţări vecine, atunci când el, reprezentantul suprem al propriei ţări, se ocoşeşte ridicol că va face ce crede el şi numai ce crede el pe teritoriul altei ţări. Sau poate domnul Solyom n-a băgat de seamă că, în locul unde susţine dumnealui că ar fi Autoguvernarea Harghita, e o ţară, totuşi diferită de ţara din care vine el, preşedinte al tuturor maghiarilor din Ungaria, Slovacia, Serbia şi România.

Îi dăm o veste proastă domnului pre­şe­dinte al Ungariei: itinerarul pe care-l stabiliseră consilierii dumnealui la Tg. Mu­reş, la Harghita şi încă în alte locuri era interesant, numai că greşiseră ţara. De la Borş încoace, domnule preşedinte al Ungariei, e România. Trianon, Netria­non, aici e România. Noi credeam că ma­ta­le înţelegi de vorbă bună felul în care ve­dem noi, aborigenii (aborigen în­seam­nă băştinaş, adică ab-originem, şi nu ăia din arbori, cum pot crede nişte sfer­to­docţi) problema autonomiei. E ad­mi­ra­bi­lă spontaneitatea cu care, la câteva săp­tă­mâni după ce preşedintele Băsescu a dat acea replică fenomenală, "niciodată", la Budapesta vii matale şi porecleşti Harghita "Autoguvernare".

Însă, după cum s-a putut constata, di­verşi analişti români nu s-au simţit bine până când n-au învinovăţit România de ges­tul neprietenesc al autorităţilor Un­ga­riei. Ce români imposibili! Ce europeni bu­tucănoşi! Ce formalişti de modă veche! Despre ce demnitate naţională e vorba? Cum adică, doamna Barki şi alte doamne, şi alţi domni pot veni oricând, camuflaţi în oameni de opinie, prin diverse lo­ca­lităţi din Ardeal, incitând la separatism şi la violenţă, iar preşedintele Ungariei este cenzurat când vrea şi dânsul să meargă într-o Autoguvernare Harghita care nu există, dar pe care dânsul pare a o râvni? Ce-ar fi să anunţe oficialii români pe inspectorii de zbor de la Budapesta că preşedintele Băsescu pleacă săptămâna viitoare, pentru trei zile, în Autoguvernarea Ulan-Bator, de lângă Szeged?

De fapt, orice e posibil în lumea contemporană. Singura vindecare pe care ar fi cazul să o dorim cu toţii ar fi vindecarea de naţionalism. Sigur, naţionalismul celorlalţi. Ca atare, românii nu mai trebuie să creadă că sunt ţară. Mlaştină nu e bine? Tejghea nu e destul? Gară de provincie nu e frumos? Pistă liberă, domnule preşedinte al Ungariei.