Mă refer la unele „subiecte grave, de mare importanță socială” care „sunt lăsate în uitare, fără să mai fie urmărite așa cum s-ar cuveni și așa cum ar fi în interesul cetățenilor”. Remarcă pe care Mirel Curea menționa că a preluat-o de la un alt coleg de breaslă și pe care o confirma făcând o referire la Emilia Șercan și la un articol publicat în gazeta „Turnul Sfatului”, parcă prin mai 2017. Articol în care se aduceau probe din care reieșea că lucrarea de licență, pe care aceasta a susținut-o în anul 2003 la Facultatea de Științe ale comunicării și jurnalism de la Sibiu, conține mai multe pagini identice cu cele apărute în alte lucrări de specialitate, fără, însă, a se menționa sursele lor. Faptă de mare gravitate care se numește plagiat și, mai ales, subiect căruia, culmea!, Emilia Șercan i-a consacrat o carte considerată un best seller. Carte apărută, evident, la editura Humanitas, al cărei director este Gabriel Liiceanu, neînfricatul cenzor de bune moravuri politice și culturale, autor (și) al „Apelului către lichele”.
Au trecut cam cinci ani de atunci și acest subiect, deloc lipsit de importanță, a căzut în uitare. A căzut sau a fost aruncat în uitare? Și dacă da, de către cine și de ce? Întrebări de elementar bun simț, la care cred că ar fi trebuit să răspundă persoana direct vizată, Emilia Șercan. Iar dacă domnia sa nu a răspuns, poate că era cazul să se pronunțe Monica Macovei, omologata denunțătoare a faptelor de corupție și a altor nelegiuiri de o asemenea factură. Cu atât mai mut cu cât domnia sa este coautoare la două dintre lucrările din care, potrivit celor menționate în „Turnul Sfatului”, Emilia Șercan a preluat paragrafe după paragrafe, fără ghilimele și fără trimitere la sursă.
Urmând logica discuției, ajungem la un alt subiect ,de fapt la un alt mare semn de întrebare. Deci, Emilia Șercan a absolvit o facultate de Științe ale comunicării și jurnalistică, facultate unde nu știu dacă se predau și cursuri de drept. Și, chiar dacă s-ar preda, îmi este greu să cred că domnia sa a acumulat un asemenea bagaj de cunoștințe încât să poată detecta, punct țintit-punct lovit, plagiate. Și nu doar unu sau două, ci pe bandă rulantă. Observație valabilă, în primul rând, în cazul tezelor de doctorat în care Emilia Șercan a identificat plagiatul și unde nu era vorba doar despre copierea unor pagini din lucrări de popularizare ale științelor dreptului, ci despre lucrări cu de o înaltă specializare. Demersuri care impun ca investigatorul să posede o vastă cultură în materie. Semn de întrebare pe care le-aș relua și în ceea ce privește cultura de specialitate autoarei pe baza căreia a detectat plagiatul de care îl acuză pe Sorin Cîmpeanu. Este vorba despre domeniul îmbunătățirilor funciare și irigării culturilor agricole, care cu greu putem spune că are tangențe cu știința dreptului în care domnia sa opera până acum.
Să fie,atunci, Emilia Șercan copia revăzută și adăugită conform normelor erei digitalizării, a lui Giovani Pico dela Mirandola, etalonul erudiției din Renaștere până în zilele noastre? Sau domnia sa beneficiază de surse de specializate pe care, din motive de natură strict deontologică, nu le nominalizează? Împrejurare în care înclin să cred că sunt întrunite condițiile pentru ca să discutăm nu numai despre o fabrică de plagiate, ci și despre… o fabrică de detectat plagiate!
În final, dacă am pornit de la rememorarea notațiilor lui Mirel Curea, ajung, la rândul meu, să îmi amintesc o întâmplare de prin anii *70 ai veacului trecut. Mă refer la un plagiat a cărui denunțare a ținut afișul lumii literare și nu numai. Despre cine era vorba nu are rost să mai spun; adaug doar că nu cel care a semnat public fapta era și cel care a descoperit-o. Acestuia fiindu-i servită, pe tavă, informația de către un „negrișor”, persoană astfel denumită în jargonul lumii literare a vremii. Persoană care, nemulțumită de cât încasase de la beneficiarul serviciilor, s-a mutat, cu arme și bagaje, în tabăra adversă.
Întâmplare pe care v-am povestit-o nu fiindcă ar avea o asemănare cu subiectul însemnărilor de față, ci doar așa, dacă tot depănăm amintiri…