Despre nuditate

Oamenii au inventat hainele din motive pragmatice care ţineau exclusiv de adaptarea la mediu, nu din pudoare. Ruşinea, păcatul şi "morala" au venit mult mai târziu, când credinţa s-a politizat, transformându-se în religie.

Am absolvit gimnaziul şi apoi liceul de arte plastice şi decorative "N. Tonitza" din Bucureşti. În clasa a opta, la 14 ani, am avut prima lecţie de studiu de nud la desen. Era pauză, pe uşa clasei a intrat o brunetă tânără foarte frumoasă şi, sigură aşa pe ea, s-a dus lângă cuier şi a început să se dezbrace. Noi o priveam stupefiaţi. Când a rămas goală de tot, s-a aşezat pe un scaun şi şi-a aprins o ţigară. Foarte calmă şi cu zâmbetul acela misterios al femeii care vrea să te seducă, ne-a zis: "Ce vă uitaţi aşa la mine? N-aţi mai văzut o femeie goală? Nu v-a zis dom' profesor că azi aveţi lecţie de nud? Eu sunt Silvia, mo­delul vostru". Imediat a apărut şi profesorul de desen, cu mustaţa lui de muschetar galant - semăna atât de bine cu actorul ăla polonez Daniel Olbrychski, pe când era tânăr! "Copilaşi galbeni de graşi", ne-a zis el ca de obicei, frecându-şi mâinile şi zâmbind, "azi avem prima lecţie de studiu de nud". Şi în cinci minute ne-am apucat de treabă. După opt ore ne făcuserăm "botezul" nudităţii. De atunci am tot studiat această specie tematică a istoriei artelor.

Şi lucrurile stau aşa. Cetăţenii contribuabili plătesc taxe la stat. O parte din aceste taxe finanţează sistemul de învăţământ, în general, precum şi învăţământul artistic, în special. Învăţământul artistic are în programa sa ­ de la gimnaziu şi până la academia de arte ­- studiul nudului la anatomie artistică, desen, pictură, modelaj, sculptură, fotografie şi istoria artelor. Dar dacă apoi un tânăr artist alege ca temă predilectă pentru creaţia sa nudul, se trezeşte atacat dn toate părţile şi acuzat de imoralitate, obscenitate şi păcat. Brusc, practicarea speciei denumită în istoria artei "nud artistic" devine o mare problemă, începând cu găsirea modelelor şi terminând cu expunerea creaţiilor sau reflectarea acestora în mass-media. Asta este o absurditate şi o ipocrizie tragicomică. Adică societatea finanţează prin taxe studierea unui subiect pe care apoi tot so­cietatea îl cenzurează, blamează şi respinge.

A fost o vreme când obosisem să mă tot justific de ce fotografiez nuduri. Fosta mea profesoară de istoria artei mi-a spus într-o zi: "Te rog să nu te mai justifici în acest fel. Trebuie să răspunzi mereu aşa: fac nuduri artistice pentru că sunt sunt om de artă şi cultură. Punct".

Dar asta funcţionează ca explicaţie numai pentru nişa lumii artistice şi a audienţei sale restrânse. Atacurile vin de la restul lumii. Adică de la societatea care finanţează prin bani şi studierea nudului în învăţământul artistic.

Stupiditatea merge chiar mai departe. La orele de educaţie sexuală şi în manualele de sexologie se spune că este absolut firesc şi sănătos să faci sex atunci când te simţi pregătit şi ai nevoie. Apoi, aceiaşi elevi aud la orele de religie cum că "dreapta credinţă ortodoxă" te acuză de "păcatul curviei" dacă faci sex fără să fii căsătorit, ba, mai mult, chiar şi dacă eşti divorţat sau ţi-a murit partenerul.

În ceea ce priveşte nuditatea, de citit neapărat cartea lui Jean Claude Kaufmann, "Trupuri de femei, priviri de bărbaţi. So­cio­logia sânilor goi" (Humanitas, 2009). "Semnificaţia mo­du­lui de a privi nuditatea s-a schimbat, la rândul ei, mult: abia la sfârşitul Evului Mediu nuditatea feminină începe să se identifice cu dorinţa, iar vederea nudului capătă conotaţia erotică pe care o cunoaştem astăzi (Bologne, 1986)", scrie Kaufmann.