Despre scriitorul care umbla prin sat

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
In vara lui 1955, in toiul secerişului, cănd Vintileasa era inţesată de lume venită de la raion - activişti de partid, agronomi, ziarişti, funcţionari la Direcţia agricolă - toţi cu sarcina precisă ca muncile de vară să se incheie la timp, altfel erau trecuţi rapid la sabotaj, işi făcu apariţia in sat un personaj mai deosebit de ceilalţi.

Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
In vara lui 1955, in toiul secerişului, cănd Vintileasa era inţesată de lume venită de la raion - activişti de partid, agronomi, ziarişti, funcţionari la Direcţia agricolă - toţi cu sarcina precisă ca muncile de vară să se incheie la timp, altfel erau trecuţi rapid la sabotaj, işi făcu apariţia in sat un personaj mai deosebit de ceilalţi. Deja Vintileasa, ca şi alte comune din jur, nu se mai mira de oamenii noi, iviţi ca din pămănt pe uliţele satului.


Dar acest străin ivit in timpul campaniei de vară nu semăna cu nimeni văzut prin părţile locului. Purta sandale de vară, inchise intr-o parte cu o cataramă al cărei cui lărgise puţin gaura din curea, astfel incăt sandalele ii jucau intr-o parte şi-n alta, ca şi cum ar fi mers pe gheaţă, şi mulţi, intălnindu-l, abia se stăpăneau să nu-i spună să-şi facă o altă gaură in curea, străngănd astfel mai bine sandalele pe picior, că altfel s-ar putea ca la un moment dat, grăbit fiind, să ajungă nu ştiu unde şi să calce intr-o parte şi să-şi scrăntească glezna. N-aveau curaj, cum să-i spună aşa ceva unui om văzut intăia oară in viaţa lor?! Astfel că, in general, prima intălnire cu el se termina in coadă de peşte. Purta pantaloni de doc, uşor boţiţi in tur, ca şi ai lor, cu o manşetă ingustă şi demodată, in care se adunase mult praf, pentru că uneori el se apleca şi, răsucindu-şi manşeta, o curăţa atent, după care o netezea la loc. Cămaşa era din pănză groasă, in carouri, cu două buzunare mari in faţă, in care işi ţinea, de obicei, pachetul de ţigări "Naţionale". Dar ceea ce uimea la el cu adevărat erau gesturile sale rotunde şi mai ales modeste. Păşea, vorbea, privea, asculta, cu o anume blăndă modestie, cu o vădită, enervantă preocupare de a părea că e un om de treabă. De multe ori, sămbăta sau duminica seara, cănd satul ieşea pe la porţi, ca să sporovăiască absolut inutil, putea fi văzut mergind pe şosea, ca prin somn, de parcă s-ar fi temut să nu stărnească aerul din jur prin trecerea lui. Apărea lăngă tine sau in spatele tău cănd te aşteptai mai puţin. Apărea cu sandalele lui mari, cu ochii albaştri, leşinaţi şi ii privea. Dar ii privea fără vreun scop anume, aşa cum ai privi un lac, sau o apă lină, surăzănd uşor, fără să-i deranjeze, dimpotrivă, aşa cum aveau să mărturiseau ei mai tărziu, simţeau in jurul lor un gol blănd, binevoitor, in care gesturile se simţeau in largul lor.


La inceput, acest fel de a fi ii făcură pe unii bănuitori şi, crezănd că e cineva de la regiune, trimis să vadă căt de silitori sunt ei pe ogoarele infrăţite, il intrebară pe preşedinte ce-i cu respectivul. Dar preşedintele nu-i lămuri prea bine, incepu să surădă şi, in loc de răspuns, duse degetul la buze, misterios, şi zisese: ssst! ca şi cum aceia, vorbind tare, riscau să fie auziţi de către oaspetele acela ciudat. Curănd insă, datorită Mariei Mărcăneaţă, femeia care făcea curat la camera de oaspeţi, unde şedea respectivul, se află şi rostul lui prin Vintileasa. Era un mare scriitor de la Bucureşti, venit pentru a scrie o carte despre satul lor. Noaptea, spunea Maria Mărcăneaţă, stă pănă la două-trei şi scrie, scrie intr-una, trăgănd ţigară după ţigară. Atăt de mult fumează, se plăngea femeia, că fumul va intra in lemnul dulapului şi al mesei şi al patului din incăpere şi n-o să mai iasă in veci, nu mai rămănea decăt să le pună pe foc, pentru că alţi tovarăşi, nefumători, veniţi după el s-ar putea imbolnăvi. Nu dădură nici o atenţie chestiei cu romanul pănă intr-o zi, cănd mulţi inşi din sat incepură să se plăngă de o oboseală cumplită. Aveau in ei o sfărşeală ciudată, ucigătoare, care-i făcea să meargă ca prin somn, toropiţi. Dar nici somnul nu reuşea să-i odihnească, aşa cum era el, neliniştit, intrerupt de nenumărate treziri bruşte şi atăt de clare - ziceau ei - incăt puteau vări aţa in ac. Alarmată, Circa Floreşti crezu că e vorba de o epidemie de febră tifoidă. Era, de altfel, vremea merelor de vară, şi deci vremea fructelor nespălate şi a muştelor, care umpleau casele, deşi pe toate gardurile putea fi văzut răspăndit un afiş uriaş al Centrului raional de igienă, cu o muscă uriaşă, revoltătoare in obrăznicia ei, de-ţi venea s-o plesneşti acolo, pe hărtie, cu latul palmei, sub care scria: Duşmana sănătăţii dumneavoastră! Dar analizele nu evidenţiaseră nimic concludent in privinţa asta. Maria Mărcăneaţă continua să povestească prin sat şi cum face scriitorul venit de la Bucureşti, ba chiar intr-o seară, la o cumetrie, la Grigore Uşurelu, scoase o foaie boţită de hărtie, care nu era altceva - pretindea ea - decăt una dintre sutele de foi aruncate pe jos de scriitor, o foaie pe care uitase s-o rupă, cum se intămpla cu celelalte, şi o citi celor din jurul mesei. Aceştia fură uimiţi să audă vorbindu-se despre ei, despre cum munceau la treieriş (bucata de hărtie descria o scenă din timpul treierişului) şi, chercheliţi fiind, cuiva ii trecu prin cap că de aici erau unii din sat obosiţi, pentru că munceau dublu: o dată ziua, ca oamenii, şi o dată noaptea, personaje in cartea aia a scriitorului. Curănd vestea se răspăndi prin sat, şi ea se intări cănd toţi cei trecuţi in carte incepură să simtă şi o stinghereală in timp ce făceau anumite gesturi, numai anumite, de parcă - ziceau ei - cineva i-ar fi păndit atent in ceea ce făceau.

- O să vedeţi voi cănd o să apară cartea!, zicea Grigore Dumbravă, contrarevoluţionarul satului, n-o să vă mai puteţi nici măcar ridica din pat. Se temură degeaba.

Cartea nu mai apăru. Fu respinsă de cenzură pe motiv că lipsea din ea lupta din clasă.