Despre suflet, cu sinceritate şi indignare

Dacă e să ne fie milă de cineva, de noi ar trebui să ne fie
Mare pramatie, sufletul! Încep să înţeleg de ce nu dă nimeni doi bani pe el. Tot auzim în ultima vreme vor­bindu-se despre oameni care şi-au pierdut sufletul. Pare să-i doară pe ăia care vorbesc. Cei despre care se vorbeşte nici măcar nu se sinchisesc. Ştiu ei ce ştiu. E suficient să mă uit la mine şi la cei de teapa mea ca să le dau dreptate. Sufletul nu face decât să te îndemne la lucruri de pe urma cărora nu ai nici un câştig. De exemplu, îţi zice întruna să fii bun. Neghiobie mai mare ca asta nici că se poate! Nimeni nu se grăbeşte să premieze bu­nă­tatea ta. Nici măcar să-ţi mul­ţu­mească pentru ea. Şi bine fac, a fi bun înseamnă a fi prost.

Apoi, tot el, sufletul, te bate la cap să-ţi fie milă. De te miri ce. Copii care rabdă de foame. Asistente medicale ţinute în arest. Bătrâni care se îm­brân­cesc la coadă pentru a primi gratis o pâi­ne. Profesori care se îm­prumută de la o leafă la alta. Soldaţi care mor într-un război ce nu este al lor. Bolnavi care mor cu zile în spitale. Spitale care n-au ser fiziologic şi aspirine. Po­liţişti pe care îi umilesc infractorii în cârdăşie cu mai-marii ţării. Flea­curi, dacă pot spune aşa. Lucruri mă­run­te spre care te împinge nenoroci­tul de suflet. E bine să ţi-l vinzi cât mai repede. Altminteri, e foarte greu să te descurci. Dacă tot am început, să-l dau până la capăt în fapt. Un alt mare beteşug al sufletului este că-ţi cere să fii tot timpul cinstit. Ce treabă o fi având el? Se vâră ca musca-n lap­te, complicându-ţi şi mai mult si­tu­a­ţia. Cine mai poate să răzbească astăzi cu cinstea? Dacă ar fi el însuşi cinstit, su­fletul ar trebui să-ţi atragă atenţia asu­pra faptului că şi fără cinstitul de tine sunt pe lume destui tâmpiţi. Chiar este nevoie de unul în plus? Dacă el ţi-ar spune, ai şti că nu, dar nu-ţi spune mutălăul. De-ar fi numai asta! Afurisitul de su­flet nu-ţi îngăduie nici măcar plăcerea mă­runtă de a minţi. În vremuri în care minciuna a de­venit politică de stat, tu adică să te pui contra cu ade­vă­rurile tale de tot râ­sul? Trezeşte-te, omule, vino-ţi în fire! Cum să nu te zbaţi în necazuri cu astfel de atitudine? Cum să-ţi meargă bine cu un asemenea aliat? Dacă nu mă crezi, încearcă să mergi la furat în tovărăşie cu sufletul. Nu e bun de aşa ceva. Te lasă baltă din prima. Apoi face pe niznaiul, având grijă să dea cu subsemnatul împotriva ta. Doar ca să scape el cu faţa curată. Aşa ne trebuie. Cu alte cuvinte, ne merităm soarta. Vor­besc despre cei care ne în­că­pă­ţânăm să ne păstrăm sufletul întreg. Dacă e să ne fie milă de cineva, de noi ar trebui să ne fie cel mai mult. Atunci când ne este călcat sufletul în picioare, ceea ce se întâmplă mai tot timpul, în loc să chiuim de bucurie, ne umplem de indignare şi de revoltă, întristându-ne. Şi pentru cine? Pentru cineva care ne învaţă de mici nu­mai lucruri rele şi nefolositoare.