Despre viermii bugetivori

■ Gata, l-am reevaluat pe preşedintele ţării şi, după doi ani de grevă sumeriană, îi scriu numele. Şi regret, chiar, că nu mai candidează, l-aş fi votat cu sprâncenată bucurie. Îi sunt recunoscător pe veci fiindcă ne-a arătat cât sunt de mici politicienii şi jurnaliştii neoaşi. Nu toţi, desigur, doar unii, viermii aceia bugetivori de care nu mai scăpăm. Păi, de nu se aburca Traian Băsescu la Cotroceni, mai aflam, de pildă, că Monica Macovei, într-o criză de delirum tremens, se închipuie... Nelson Mandela ? Cum naiba, că sud-africanul s-a înţelepţit în celula din Robben Island, nu la Bruxelles, hulindu-şi şi bârfindu-şi ţara ?! Ori că altă duduie se proclamă mai mult decât moştenitoarea lui Zeus ?! Ba bine că nu. Ultima ispravă a celui din Deal i-a scârbit într-atât pe slugoii săi de altădată încât, ingenui din fire, au închis televizorul şi s-au matrafoxat cu palinkă. Sincer, îi cam bănuiam de apucături din astea candrii, îi da în vileag roşeala pielii, başca anturajul, dar speram să mă înşel. Alt suporter de odinioară, rafinatul Baconschi se mărturisea, nătăfleţ, că trebuie să facă eforturi monumentale ca să nu cadă sub farmecul inteligentei, tenacei şi frumoasei Elena, pentru ca acum să se sucească brusc. Cu simţirea adusă la trezire, ambasadorul-minune de la Paris trăieşte deodată revelaţia cocoţării neamului prost pe candidaturile la Preşedinţie, în vreme ce târfele ţin lecţii de moralitate poporului român. Ce piruetă „monumentală” a reuşit versatilul teolog în numai doi ani, curată minune diavolească ! Să-l exorcizeze cineva pe bietul Baconschi, să-l scape de demonii autoflagelării ! Obscurul Papahagi a măcăit şi el ca un toloşcan nerecunoscător la statuia binefăcătorului şi s-a spârcăit pe blogul personal. Toţi aceşti formatori de opinie şi trăitori din tărâţele prezidenţiale se simt răniţi de moarte în orgoliul lor de intelighenţi. Au sentimentul trădării şi nu înţeleg gestul Preaveneratului şi Preasuspendatului de a renunţa la orice de dragul unei candidaturi bălaie. Este o ruşine, Traian Băsescu îşi încheie lamentabil cele două mandate ! latră înspre stăpânul de ieri potăile şi cum să nu le arzi o joardă pe şale ? Javrele se prefac că nu l-au dibuit de la început pe jucătorul naţional, că abia azi l-au ginit. I-aş vrea pe ţuţerii îmbăsescizaţi adunaţi în Piaţa Universităţii, într-un harakiri colectiv şi pilduitor. Nu înainte de a cere iertare poporului român pe care, cică, îl slujesc. Sau o penitenţă de un deceniu, cât au susţinut un regim nefast şi un personaj toxic. Or încăpea în agora din centrul capitalei viermii bugetivori răspândiţi pe cadavrul ţării ? Până atunci, curvele, fugite din bordel, strigă în gura mare că sunt virgine şi că matroana le-a silit la perversiuni sexuale oripilante. Îşi cârpesc vaginul şi se pregătesc să se mute în stabilimentul ce se va deschide în toamnă. Tot la palat.

■ Cristian Diaconescu este o dezamăgire pe care nu mi-aş fi dorit-o vreodată. S-o zic pe şleau, deziluzia mea politică în aceşti 25 de ani. El şi Theodor Stolojan. Traian Băsescu i-a prins slăbiciunea şi l-a folosit când i-a venit pe chelie, pentru ca apoi să-l arunce la gunoi ca pe un prezervativ. Şi să-l umilească pe măsura lipsei de verticalitate a măruntului personaj, amintindu-şi că la referendum ar fi votat strâmb. Amănuntul fusese nesemnificativ alaltăieri, cât ex-ministrul era consilier prezidenţial. Când a fost vorba să o înfrunte pe duduia cea vrednică şi rezistentă fizic, „independentul” a pierdut încrederea Tătucului. Păcat, Cristian Diaconescu putea rămâne o figură salubră a haznalei noastre politice, iar nu politicianul-prezervativ. Câh, ce urât miroase acum simpatia mea de odinioară !

■ Alde Tismăneanu, Liiceanu şi Patapievici şi-au luat, observ, o pauză de respiraţie. Au păşit în intervalul detaşării, nu se bagă deocamdată în ciorovăiala iscată în mahalaua noastră perenă. Vor apărea, desigur, când se va profila silueta următorului preşedinte. Şi, bănuiesc, nu vor precupeţi vreo parabolă ori metaforă pentru a se face utili, ca modele sociale, morale şi culturale. Recompensa va fi de nerefuzat şi nu va întârzia, nimic nu e moca pe lume, îndeosebi serviciile prestate tartorelui politic. Cândva, nu demult, filosofii bugetivori îl însoţeau pretutindeni pe Traian Băsescu şi-l omagiau vârtos, în băi de cherosen. Oare, să simtă ei o adiere de jenă, de ruşine la finalul detestabilei lor capitulări civice ? Sau li se fâlfâie de noi, ăştia care i-am idolatrizat altădată ?