Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Apare o contradictie intre logica keynesista a unui buget mai mare si cea monetarista a dezinflatiei.
O tema va intra tot mai mult in atentia publica dupa aderare: nevoia de coordonare mai buna a politicii monetare cu cea bugetara (fiscala). Motivul: de o parte, independenta BNR este ceruta de aderarea la UE, in timp ce deschiderea structurala a economiei mareste considerabil varietatea de situatii, gama de riscuri; de alta parte, presiunile pe bugetul public cresc mult. Ultima perioada a reliefat surse ale disonantelor intre BNR si MFP. Si trecerea la "tintirea directa a inflatiei" aduce in discutie originea unor obiective conflictuale. Pentru Banca Centrala, dezinflatia ramane obiectivul central, inca cativa ani buni. Nu trebuie sa fii macroeconomist cu doctorat pentru a stii ca controlul cererii agregate este conditie necesara pentru aducerea inflatiei la un nivel rezonabil. Cererea este impinsa puternic, in ultimii ani, de creditul bancar, pe latura sectorului neguvernamental. Si este de presupus ca aceasta dinamica nu va conteni atat timp cat bancile vor considera ca portofoliul lor de active trebuie sa se apropie de cel din tarile UE. Astfel, cresterea cheltuielilor publice nu face decat sa mareasca cererea agregata. Iar intr-o economie cu cont de capital liberalizat aproape ca nu mai conteaza sursa veniturilor publice (proprii sau atrase) privind impactul asupra cererii totale. Am facut precizarile de mai sus pentru a sublinia un defazaj istoric la noi: intre dezinflatie, care este o premiza a onorabilitatii functionarii in UE cu nevoia de a mari resursele pentru productia de bunuri publice esentiale; ma refer la infrastructura, educatie, sanatate publica. Cu timp in urma am scris despre "macroeconomia bugetului mare" facand referire la starea cererii agregate cand cheltuielile publice s-ar mari cu 4%-5% din PIB, ca urmare a folosirii de fonduri UE si a altor resurse necesare cresterii volumului de bunuri publice. Daca productia nationala nu ar tine pasul cu dinamica cererii presiunea s-ar duce in inflatie mai mare si deficite externe crescute. Apare astfel o contradictie intre logica keynesista a unui buget substantial mai mare si cea monetarista a dezinflatiei. Aceasta contradictie ar fi amplificata de efectul Balassa-Samuelson. Este nevoie deci de un dialog cat mai profesionist intre BNR si MFP, care sa reuseasca o conciliere a celor doua logici evidentiate mai sus. Va fi greu avand in vedere defazajul istoric evocat. Pentru conciliere avem nevoie de: o restructurare a cheltuielilor publice pe proiecte serioase si eliminarea risipei; prioritizarea cat mai grabnica a proiectelor de anvergura nationala, care sa fie bugetate pe mai multi ani (programare bugetara multianuala); evitarea unor deficite bugetare mari mizand pe cresterea in timp a veniturilor proprii ale bugetului; atragerea sectorului privat in parteneriate cu sectorul public. Printr-o politica macro adecvata s-ar putea ajunge la cheltuieli bugetare de 35%-36% din PIB in 3-4 ani, cu un deficit rezonabil, fara a anula dezinflatia. Si cu o stapanire intelectuala (profesionala) a problemelor de ambele parti (BNR si MFP) vom asista la iesiri publice, uneori, contradictorii. Ca oriunde obiectivele vor fi, adesea, conflictuale in timp ce, la noi, premise pentru tensiuni vor fi din plin. Esential este sa reusim sa luam decizii optime, cu daune colaterale cat mai mici.Citește pe Antena3.ro
