Dictatura binelui

România a devenit singura țară din lume care a interzis până și adulților să vizioneze public o creație cinematografică, prin decizia - de acum, de notorietate internațională - a comisiei CNC de a cenzura total partea a doua a filmului "Nymphomaniac" de Lars Von Trier.
Dincolo de disputele legate de definiția pornografiei, de morală, de calitatea creației cinematografice vizate, de componența comisiei CNA și competențele membrilor săi, cauza acestui atac la libertatea de gândire și expresie - în societate și în particular în domeniul artelor vizuale și al industriei filmului - este un anumit tip de mentalitate.

Să nu ne facem iluzii. Doar o mică parte a societății a pus în discuție decizia comisiei de rating a CNC. Dar nu CNC-ul în sine este problema, ci mentalitatea care l-a generat. Comisia CNC este doar expresia punctuală a unei mentalități vechi, toxice, retrograde, larg răspândită în societatea românească. Tot această mentalitate a impus legea care a dat dreptul comisiei CNC să interzică, să cenzureze și să se apere invocând tocmai această lege. Chiar dacă mâine este schimbată întreaga comisie de rating a CNC, mentalitatea și legea vor rămâne.
Ele impun un fel de "dictatură a binelui". Dacă cenzura îmi impune mie ca adult ce am voie să văd/citesc/aud/trăiesc/cred/creez și ce nu, atunci cenzorul decide că eu nu am, ca adult, de unul singur, competențe suficiente și corecte de dezvoltare personală, că nu am suficient discernământ și că nu sunt capabil singur să aflu, asum și accept ce este rău și ce este bine. Automat, se stabilește o ierarhie discriminatorie între mine și cenzorul plătit din taxele mele. În mod logic, nu sunt deci capabil nici să-mi educ copilul cum trebuie. Trebuie să tac, să respect cenzura, ideologia oficială și să muncesc cât mai mult pentru a plăti ȘI salariul cenzorului și să-mi educ copilul în același șablon, pentru a perpetua sistemul. Deci, am voie să fac numai lucrurile pe care Cenzorul crede de cuviință că e bine să le fac. Unul dintre sloganurile favorite ale gardienilor de la Auschwitz era: "este permis numai ceea ce se ordonă".

Astfel, democrația devine locul în care foarte mulți oameni "uniformizați" și la fel nu mai au loc în viețile lor de oamenii altfel. Oamenii altfel nu au instrumente sau entități care să le apere dreptul și libertatea de a fi altfel. Ei trebuie ori să accepte rolul de "pacienți" ai "sanatoriului dictaturii binelui" sau să emigreze. Lăsând la o parte "detaliul" că filmul cu pricina nu era programat să ruleze în maternități, creșe, grădinițe, școli sau la semninariile teologice ori inspectoratele școlare - și nu cred deloc ca familiile de români ar fi dat buzna cu plozii minori la cinema - rămâne ideea extrem de toxică, recurentă, că în România nu poți fi respectat ca om "de bine" decât dacă ești "alb, heterosexual, familist și creștin naționalist-ortodox".