Dictatura trăncănelii

În 1988, Mircea Iorgulescu tipărea la Editura Cartea Românească una dintre cele mai originale cărţi dedicate lui Caragiale: Eseu despre lumea lui Caragiale.

În 1994, autorul şi-a retipărit cartea, fără a pica în păcatul rescrierii din perspectiva schimbărilor din decembrie 1989, sub titlul Marea trăncăneală - eseu despre lumea lui Caragiale. Marea trăncăneală fusese titlul original al cărţii, cel din 1988. Cartea nu putuse să apară sub un asemenea titlu. Părea o aluzie la perioada Ceauşescu. De altfel, chiar şi cu titlul schimbat, la vremea primei ediţii, volumul a fost primit în cercurile literare ca un gest de cârtire. Regimul Ceauşescu, atât de viguros la începuturi, ajunsese spre final într-o clară decadenţă. Faptei îi luase locul vorba. Se trăncănea pe scară naţională. Totul era prilej de vorbă lungă - reuniunile Partidului Comunist, vizitele lui Ceauşescu, emisiunile radio şi tv. Se pălăvrăgea infinit şi inutil chiar şi în lumea disidenţilor. În alte ţări din Est se lupta împotriva comunismului cu fapta. La noi se prefera vorba.

Nu ştiu dacă Mircea Iorgulescu se gândeşte să mai publice o ediţie. Dacă o va face, ar trebui să-şi intituleze cartea Dictatura trăncănelii. Pentru că azi, urmărind viaţa noastră publică, ne dăm seama că se trăncăneşte mai mult decât pe vremea lui Ceauşescu şi, poate, infinit mai mult decât pe vremea lui Caragiale. Într-un editorial din „Epoca" (8 decembrie 1896), purtând titlul „Lascăr Catargiu", Caragiale vede în regimul democratic, urmând dictaturii Regulamentului Organic, o nouă dictatură: 

„(...) Proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată ce ne-a stăpânit o jumătate de  veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată şi seacă".

Această excepţională teză din publicistică şi-a găsit concretizarea genială în proza şi teatrul lui I.L. Caragiale. Aşa cum scrie Mircea Iorgulescu în cartea sa, lumea lui Caragiale stă sub tirania vorbei sau, mai precis, sub dictatura trăncănelii. Peste tot în lumea lui Caragiale - în presă, la berării, în tren, în Parlament, pe stradă, în cluburile politice - se vorbeşte, se vorbeşte întruna. Se vorbeşte mult şi se face puţin. 

Sau, mai precis, se vorbeşte şi nu se fa­ce nimic. Într-un cuvânt, se trăncăneşte.

Caragiale a avut fericirea de a nu fi apucat televiziunile româneşti, cele de ştiri îndeosebi. Dacă le-ar fi apucat şi le-ar fi urmărit, s-ar fi luat cu mâinile de cap vă­zând politicieni, jurnalişti, analişti, simpli cetăţeni dând din gură 24 din 24 de ore.

În ultimul timp, s-au format deja trăn­că­nitori de profesie: politicieni şi analişti care s-au mutat practic în studiourile tv. Unii sunt invitaţi de moderatori pe motiv că fac rating. Alţii sunt trimişi de partide, cu schimbul: pentru a asigura distribuţia echitabilă a datului cu părerea la nivelul scenei noastre politice.

Faptul că se vorbeşte de dimineaţă până seara despre tot felul de subiecte, multe umflate cu pompa din nevoia de a avea cu orice preţ despre ce trăncăni, n-ar fi cine ştie ce nenorocire. Nenorocirea e că se trăncăneşte şi nu se întâmplă nimic.

Din ianuarie 2009 se vorbeşte întruna despre disensiunile din Coaliţia de guvernare. Culmea e că aceste disensiuni sunt invocate chiar de liderii PSD şi PD-L. Au trecut astfel şase luni de trăncăneală despre disensiunile din Coaliţie. Nu s-a întâmplat însă nimic. Coaliţia nu s-a destrămat. Dar nici partidele componente n-au decis să nu mai trăncănească despre disensiuni.

După scrutinul din 7 iunie 2009, s-a scris şi s-a vorbit despre fraudele de la urne în toate gazetele şi la toate televiziunile. S-au organizat zeci de talk-show-uri pe această temă. Politicieni şi jurnalişti au vorbit de dimineaţa până seara despre fraudarea alegerilor. Nu s-a întâmplat nimic. Alegerile au fost validate. Ră­su­nă­toarele anchete ale Poliţiei n-au dus până acum la nici un rezultat în plan penal.

Duminică, 14 iunie 2009, Traian Băsescu a dat buzna la şedinţa de Guvern, unde a bătut câmpii cu graţie despre programa şcolară, recesiune, nevoia de a avea doctori în tinichigerie şi academii de picoliţe. La puţin timp de la întâmplare, PSD a dat publicităţii un protest viguros împotriva prezenţei lui Traian Băsescu la şedinţa de Guvern. Au urmat nesfârşite talk-show-uri despre ceea ce s-a numit un nou dezacord în Coaliţie. Nu s-a întâmplat nimic. Şi nici n-avea cum să se întâmple, o dată ce la ora de dirigenţie ţinută de Traian Băsescu au fost şi miniştrii PSD. Dacă voia să se întâmple ceva, PSD retrăgea acestor miniştri sprijinul politic, pe motivul, întemeiat, că au fost complici la încălcarea Constituţiei. Se vor ivi sute de alte subiecte despre care se va trăncăni. De făcut nu se va face nimic. Pentru că trăncăneala ţine loc faptei.