Dictionarul politicii

Daca-i spun unui coleg ca-i curist, acesta sare la bataie sau te da in judecata pentru calomnie. Daca insa un senator ii spune unui prim-ministru ca-i poponar, premierul il invita cordial pe senator sa candideze la Presedintie. In dictionarul politicii, insulta e "punct de vedere", calomnia e "infruntare de idei", golania e "solutie electorala", marlania e "exprimare metaforica". Imunitatea parlamentara nu inseamna doar cale libera la opinie, nu conteaza cum e ea, slinoasa si nefondata ori sustinuta cu dovezi si cuvinte alese. Imun la marsavii si injuraturi e si adrisantul. Politicianul simte altfel afrontul decat omul de rand. Iar de obicei nu-l simte. Ori simte invers: "Ba, escrocule!" e un superlativ - "Ba, inteligentule!". Gradele de comparatie, pentru talentul de a vorbi si a nu exprima nimic, nici idei, nici adevaruri sunt: "Ce bun e baiatul!", "Al nostru-i mai tare!" si "Le-a rupt gura!"

Insul care misuna de la un partid la altul nu tradeaza, "isi modifica optiunea". Cand jigodia varsa in presa toate secretele formatiei care tocmai l-a facut demnitar, delatiunea se cheama "chestiune de constiinta". Nici macar dictionarul funerar nu e acelasi ca la alegatori. Votantul moare, da ortu’ popii, da-n primire, isi da duhul, crapa, il ia dracu’. Politicianul pleaca dintre noi, ne paraseste, se aseaza intru cei drepti, isi ia adio de la aceasta lume. Ai putea crede ca e trimis ambasador plenipotentiar in cer.

De indata ce ajunge intr-o functie cu vedere spre Bucuresti, micul politician judetean se muta, cu vorbe si expresii cu tot, in alt dictionar. El nu-i mai spune fostului sau coleg, functionarul la stat, "sa faci asa si pe dincolo", ci "sa-mi faci cum iti cer eu!", ca si cum s-ar defecta dintr-o data la pronume si nu le mai stie decat pe "eu", "mie", iar de "noi" se slujeste ca de un atavism de lux, numai la plenare si in campanie electorala.

Cine n-are stiinta de existenta dictionarului secret pentru politicieni, ar putea sa creada ca porcaiala, care pune bazele unor aliante sau cununii de partide, se va termina cu bataie. Pentru un parlamentar insa, sampania n-are gust, n-are buchet, daca antreul nu-i impanat cu injurii si santaje.

Dar nici santajul n-are niciodata acest nume. Se cheama "cautarea consensului", "reiterarea resurselor", "tatonare de principii", "precontract optional", "schimb de idei". Se cheama oricum. Cand un partid pune le cale o tatonare optionala a consensului la resurse prin reiterarea principiilor precontractuale, operatiunea poate sa se numeasca si Calea Lactee, ca tot santaj parlamentar e.