Diminutive prezidenţiale

"Georgele, mânca-ţi-aş obrăjorii tăi!", "uite o ciocolăţică pentru fetiţa mămicii", "băieţelu' lu' tăticu", se ştie! Diminutivele sunt o formă de alint, adică de a-ţi exprima dragostea în forma ei debordantă. Diminutivele te ajută enorm atunci când bagajul lingvistic ţi s-a deschis şi s-a răsturnat pe undeva, cândva, demult, întâmplător, pe parcursul vieţii. La fel te ajută atunci când imaginaţia ţi-a pornit-o de nebună, razna, prin porumbiştea sentimentalismului. Diminutivele sunt ceva dulce-dulce-de-tot, extraordinar de dulce, formidabil de dulce,  fenomenal de dulce. Fatal de dulce! Diminutivele pot fi de asemnea o formă de regres existenţial. Te ciuceşti lângă viaţă, te lasi pe vine în faţa anilor. Orizontul diminutivelor este unul paradoxal: deşi foarte limitat (nu poţi să zici spre exemplu "televizoraş"  sau "coridoraş" ori "coridoruţ", "bibliotecuţă", nu merge, "senatoraş" , "deputăţică", "ministrel" s-ar confunda cu "menestrel".

Care e diminutivul de la "preşedinte" ? Nu e!)  el este, orizontul diminutivelor, despre asta e vorba, în cazul în care divagaţia a fost prea lungă şi a uitat cineva, carevasăzică universul diminutivelor deşi e foarte limitat, este totuşi extrem de amplu. Pentru că drăgălăşenia lor este inegalabilă atunci când diminutivele sunt folosite în combinaţie cu o doză de ramolisment senil, bine cântărită. Nici prea mult, atenuează efortul conştient - cum ar veni, actul artistic - nici prea puţin,  pentru că atunci întreaga construcţie gestico-verbală se prăbuşeşte în umilinţă fără sens. Ia imaginaţi-vă: un bărbat în toată firea, întreg şi la cap, şi la trup, îmbrăcat decent, om în câmpul muncii, cum pe bună dreptate ar fi încadrat de către o privire scrutătoare şi atot-prezidenţială, ar intra într-un magazin de mezeluri şi ar vorbi aşa: "săru' mânuşiţele domnişorică, aş dori şi eu un cârnăcior, un colţişor de brânzică şi puţintel-puţintel sălămior." Nu. Deci, nu! Cu diminutivele nu e de joacă, de aia vorbeam despre orizontul lor paradoxal şi cu rezonanţe deosebit de ample. Ia s-o luăm şi pe altă parte: "Băieţică, tu te mai învârţi mult pe aici?" Sau: "Fetiţo, tu încerci să spui ceva?" Ori: "Măi copilaşi, de ce nu întelegeţi voi ce vă spun eu?" Ha? Aud?!

Sună cunoscut? Îmi pare rău... Înseamnă că aţi avut de-a face cu un personaj suprasaturat de sine însuşi. Îndopat cu propria personalitate, ca o raţă monstruoasă care se plimbă ţanţoşă prin ţarcul din ogradă, în care zac aşezate, la locul lor, butucul şi satârul. Înseamnă că aţi avut de-a face cu un personaj care a sărit din schema de personal pe care a conceput-o Dumnezeu pentru o colectivitate umană normală. Am numit "diminutive prezidenţiale" ceea ce intră în sfera unui intelect care cochetează cu senilitatea, fără a avea vârsta necesară pentru decenţa unui astfel de act, ceea ce flirtează cu imbecilismul, fără a avea atributele necesare, ceea ce îmbrăţişează pătimaş  nesimţirea şi prostul-gust, fără a o face de pe poziţia socială care să-i permită o astfel de zvâcnire. 

Oho, ce bine ar fi să fim o ţară de mămici şi bebeluşi în care, pe cale de consecinţă, să n-aibă loc niciun ghiolban. Pup ochişorii şi năsucu' şi fruntişoara ta de preşedinţică!