x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Din dragoste sau pentru un milion de dolari

Din dragoste sau pentru un milion de dolari

de Maria Timuc    |    30 Sep 2012   •   11:11

Un reporter american a intalnit-o intr-o zi pe Maica Tereza pe o strada din India. Ea curata ranile unui lepros, iar imaginea parea terifianta. Reporterul, cel care avea sa faca publica pentru prima oara povestea Maicii Tereza, a spus uluit: “N-as face asta nici pentru un milion de dolari'. Maica Tereza a auzit cuvintele lui, s-a oprit pentru o clipa si, privindu-l cu ingaduinta, a replicat: “Nici eu n-as face asta pentru un million de dolari. Dar pentru Hristos o fac'!

Noi ne intrebam uneori “ce este iubirea'? Noi credem ca iubirea este sau nu este si o definim prin prisma perceptiilor, a atractiei sau a respingerii, pe care le simtim in relatia cu oamenii, mai ales cu persoanele de sex opus. Maica Tereza exprima, insa, iubirea in forma ei pura, neconditionata, in forma ei adevarata, in acea forma care poate risipi negativitatea, suferinta sufletului, a mintii si chiar a trupului. Dragostea pentru Hristos nu se intereseaza de trecutul celuilalt, nu-l intreaba daca merita ceea ce primeste, nu intreaba daca a facut fapte bune sau rele, daca a parasit pe cineva, daca a gandit raul sau l-a facut candva. Dragostea aceasta este comuniune si impartasire, e un fel de a sprijini, a ajuta, a alina suferinta celuilalt, pur si simplu. Ea este dincolo de merit, dincolo de greseala, dincolo de pacat sau de virtute si se exprima dezinteresat. Pentru un million de dolari nu poti face niciodata ceea ce poti face din dragoste. Pentru oricate milioane de dolari nu vei avea niciodata puterea pe care o emana iubirea neconditionata.

NOi nu avem cu adevarat putere daca nu simtim dragoste si daca ea nu-i exprimata prin fapte. Iubirea este impartasire, tandrete si intelegere. Nu-i placere carnala in iubire, cat sufletul pur, inaltat, sufletul care nu asteapta recompense, pentru ca recompensa e iubirea insasi, acea stare, acea traire tandra, linistita, hranitoare, care sprijina si ingrijeste toate fiintele, excluzand superioritatea sau inferioritatea. Iubirea, care nu pune conditii, este singura forma de iubire inaltatoare, este puterea pe care n-o putem intelge si cunoaste fara a o practica. A iubi tu inseamna a practica aceasta iubire, iar ea nu este posibila daca judecam, daca vedem ca unii merita sa fie iubiti si altii nu. A-l ingriji pe cel aflat in suferinta, fara sa crezi si sa percepi ca-I un sacrificiu acolo, a fi langa altul atunci cand are nevoie de tine: asta-I iubire. A-l creste pe cel mic, a-l ridica pe cel cazut, a-l intelege pe cel rau, a-l invata pe cel ce nu stie, a-I darui celui ce nu are, a te ruga pentru cel ce nu are puterea sa gandeasca binele: asta-I iubirea. Asta-I calea omului catre lumina, catre constienta, catre sfintenie. Judecata noastra inmulteste raul si suferinta, dar iubirea purifica si iarta, iar puterea ei lumineaza nevazutele unghere ale sufletelor ratacite. Sunt mari initiati care spun ca nu avem o alegere mai mare in aceasta viata decat sa iubim, caci iubirea aceasta este “Mantuitorul nostru'…

×