Din Marx in put

Nu putem sa ne laudam ca suntem in acelasi timp si saraci, si cinstiti, si harnici, si priceputi la economie. Iar dintre toate, doar saracia e lucru sigur.

Marx spunea in teoria plusvalorii - „piatra unghiulara" a materialismului istoric, dupa eticheta pusa de Lenin - ca proletarii aloca o parte a zilei de munca pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta (munca necesara), iar restul lucreaza gratuit pentru capitalist (supramunca). Asa se acumuleaza capitalul, care in forma sa primitiva este „manjit de sange si murdarie pe tot trupul, din cap pana in picioare".

Ion Iliescu sustine ca economia de piata are o serie de virtuti, dar „cultiva individualismul feroce", iar „oamenii devin fiare". Acest „individualism feroce" se manifesta prin dorinta de a acumula bogatii. Este nevoie de mai multa solidaritate, recomanda seful statului.

Cum se obtine solidaritatea? Ne spune premierul Nastase: „Faptul ca nu am luat inca masuri radicale pentru restructurare inseamna, indirect, o forma de ajutor social". Asta la putin timp dupa ce se disculpase in fata natiunii, zicand ca „nu crestem accizele dintr-o bucurie sadica de a chinui poporul".

Din trei bucati de discurs memorabile se poate recompune intregul puzzle: pentru ca din punct de vedere doctrinar „capitalismul salbatic" pune in pericol solidaritatea, Executivul vine cu antidotul. Chestiunea solidaritatii se rezolva prin amanarea restructurarii, ca forma de sprijin social, dar pentru asta trebuie sa se gaseasca bani. De unde? Din taxe, cu scuzele de rigoare pentru masele nesindicalizate. Intrebarea este ce se intampla in locurile unde proletariatul sta degeaba si in timpul „muncii necesare" si al „supramuncii", dar ii sunt asigurate mijloacele de subzistenta? Acolo e patron statul, iar intreprinderile statului, dupa cum recunostea recent secretarul de stat Plaiasu, „joaca" dupa alte reguli, de parca principalul scop de stat al organizarii unei activitati economice este protectia sociala de stat, nu profitul - fie el tot de stat sau privat. Singura nedumerire ramasa este daca un anumit minister ar trebui sa-si mai pastreze in titulatura cuvantul „munca" sau sa se numeasca simplu: Ministerul Solidaritatii Sociale.

Dar nedumerirea se risipeste repede, se transforma in neimplinire. Potrivit lui Leszek Balcerowicz, „o tara saraca, cu un stat social hipertrofiat, care limiteaza economiile individuale si percepe impozite mari, diminuand motivatia muncii si a initiativei, nu va atinge niciodata un ritm alert de dezvoltare". Ca sa nu se inteleaga cumva gresit, e vorba de „dezvoltare sanatoasa", nu de cresterea economiei romanesti, care arata a boom in tabela cu indicatori si a recesiune in buzunarele oamenilor.

Asta e boala - redistribuirea. Ludwig Erhard are o definitie care se potriveste perfect Romaniei, „fiecare individ va ajunge sa stea cu mana in buzunarul celuilalt".

Senzatia de mana straina in buzunarul propriu e resimtita din plin de romani, dar vine randul altei intrebari: Daca n-ar prolifera acest sistem, ar mai putea statul sa stranga de la toti si sa distribuie numai celor la care are interes? Adica, nu se poate vorbi, de fapt, de inca un monopol in Romania, de un cartel al luptei cu saracia, prin improprietarirea celor deja avuti, dupa modelul ANL?!

Forme pe baza de paine si circ pot fi oricat modelate din plastilina politica, fondul e insa neschimbat. El se aseamana cu cel din agriculturile de subzistenta din lumea a treia: dupa ce se termina de cules fructele oferite cu darnicie de natura, oamenii coboara din pom si-l taie fiindca sufera de frig.

Ministrul Tanasescu se dezvinovateste spunand ca atunci „cand ceva nu mai merge intr-o afacere nimeni nu se intreaba daca managementul e bun, ci se da imediat vina pe fiscalitate". Da, e un subiect de gandire si acesta. Dar guvernatorul Isarescu nu da vina pe nimeni, ci spune cum ar trebui sa fie: „Modelul bun este crearea de locuri de munca diversificate intr-o economie optimala".

Deci, asta e cheia. Oamenii n-au nevoie de „paine fara munca", adica de ajutoare, ci de joburi care inseamna ca in bantustanul defrisat sa fie replantati arbori tineri, din soi roditor.

Din pacate raul s-a produs. Pe unii deja nu-i mai intereseaza. Si-au dat seama ca statul nu stie sa cultive livada, asa ca au plecat sa culeaga portocalele si capsunile altora. Ceilalti, despre care sondajele spun ca isi doresc „un salariu mic, dar sigur" au si uitat cum se munceste. Iar de ce le-a fost frica, de somaj, tot nu vor scapa.

Sau poate ca presedintele a vrut sa infiereze cu manie doar „salbaticii", uniti prin cumetrii, si nu capitalismul in sine. Poate ca a vrut doar sa sublinieze diferenta intre hotie si libera initiativa. In cazul acesta, orice legatura intre Iliescu si Marx e pur intamplatoare.