Din socialismul real

Sir de tramvaie la miezul noptii. Pe la miezul noptii, la nodul de circulatie Chirigiu. Un sir lung de tramvaie, coborand mult in panta, pana aproape de rond, in mijlocul caruia sta de ani intregi un Cosbuc mandru, dar fara un ochi, scos cu dalta, asteapta placid ca roata unui vagon vechi, harbuit sa fie repusa pe linie. Moto:
"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea
realizator tv

Sir de tramvaie la miezul noptii. Pe la miezul noptii, la nodul de circulatie Chirigiu. Un sir lung de tramvaie, coborand mult in panta, pana aproape de rond, in mijlocul caruia sta de ani intregi un Cosbuc mandru, dar fara un ochi, scos cu dalta, asteapta placid ca roata unui vagon vechi, harbuit sa fie repusa pe linie. Prin ferestrele mari stropite cu noroi ale tramvaielor moderne lucesc neobosit neoanele albe, eliberat de capacele desfacute din nituri. Cu usile larg deschise, golite de calatorii care au luat-o pe jos catre capatul sirului, unde mai multi vatmani isi dau cu parerea cum ar putea fi rezolvata problema, vagoanele nou-noute, din metal rece, stau pustii in cardul ce se intinde de-a lungul intregii pante. Acolo, in fata, unde a fost sugrumata circulatia, tramvaiul stricat zvacneste spasmodic: face un salt inainte, cu motoarele duduind pana la rosu, sufocandu-se de incordare, apoi cade inapoi, resemnat. Un alt vatman, mai al dracului decat ceilalti, sare inauntru, apuca zdravan maneta si trage de ea pana la capat, ca si cum ar vrea sa se rupa. Tramvaiul zvacneste din nou, se smuceste, se incordeaza, se infurie, masinaria de fier tremura nervoasa din toate incheieturile, scantei electrice sar naprasnic din troleu, din roata care se opinteste sa treaca hopul, motorul a atins maxima incordare, cand mai trebuie o clipa, o jumatate de clipa pentru saltul inainte, clipa sau, ma rog, jumatatea de clipa nu vine, motorul isi sleieste duduitul, iar tramvaiul cade inapoi ca blegul. Un alt vatman, cu sapca in dungi si scurta de piele, se repede la maneta tragand-o furios pana la capat.

Pana departe, la intersectia cu Ferentari, Calea Rahovei e pustie. Clipesc aiurea, ca si cum n-ar intelege ce li se spune, stopurile de la marea intersectie. Dintr-o gura de canal sparta galgaie puternic, ca sangele dintr-o vena proaspat taiata, apa de la canalizare. Ramas in mijlocul soselei, un ins beat, cu o caciula din blana de iepure, nu se poate hotari incotro s-o ia. Sus, pe cer, o luna uriasa, bazedoviana, sta cu mainile-n san, in timp ce sarmele de telegraf tiuie intruna, adormitor si fara rost.

Alimentara in Rahova. In sala uriasa, ca un hangar de avioane, repartizata Alimentarei din Piata Rahova (Parcul Rahova, cum ii spun localnicii), un grup de tiganusi se joaca de-a prinselea. Stau la coada cuminti, cu cosurile in mana, siruri, siruri de locuitori ai cartierului. Se cumpara de toate: hartie igienica, compot, servetele, mazare de anul trecut, in borcane butucanoase, aperitiv Delta, in sticle de un kil jumatate, scobitori la celofan si, mai ales, bautura: votca romaneasca "Extra", spalacita ca spirtul, lichior "Mamaia", tuica de 15 grade, vin la trei sferturi, cu resturi de dop inauntru. Domneste o aiureala vesela, peste care troneaza, eterne ca piramidele lui Keops, cutiile de mazare si fasole, oranduite triunghiular in cadrul concursului "Cel mai frumos raft din magazin - cel mai pretuit dintre noi". La una dintre guri, o femeie de serviciu, in halat rupt in coate, sta de vorba cu casierita despre un chiuretaj legal pe care l-a facut mai demult si, de atunci, nu-i mai e bine. - Aveti sticle la schimb?, se intereseaza casierita, intrerupandu-se din talk-show. - Nu, raspunde cel intrebat, cumparatorul a zece sticle de bere, pe care le inghite imediat o servieta uriasa, cu clape vesele. Cineva a luat o suta de oua, numarate cu atentie, sub atenta supraveghere a sefului salii, care tocmai a venit de la o sedinta si a simtit nevoia sa se vare pe fir. Pe usile larg deschise intru si ies, ca pe gurile unei imense gari, valuri-valuri de cumparatori, toti impiedicandu-se (si infuriindu-se) de tiganusii care se joaca de-a prinselea, se harjonesc si se trantesc pe asfaltul plin de pistrui al uriasei sali.

Si toti se mira de o tiganca uriasa, asezata la intrare, cu fustele clopot in jur, ca o closca; o tiganca batrana, care isi noteaza grabita, cu nerabdarea unui nuvelist in plina inspiratie, intr-un carnetel soios. Lumea isi da cu presupusul: unii zic ca e vrajitoare, altii, ca e spioana si cei mai multi, fara sa se explice insa, ca e ziarista, sta acolo, cum trebuie sa stea oricare ziarist, in mijlocul maselor de cumparatori, si consemneaza neregulile Alimentarei nr. 357, pe care le va da la ziar.