x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dinamo – Steaua, Crăciunul trist al fotbalului

Dinamo – Steaua, Crăciunul trist al fotbalului

de Dan Dumitrescu    |    31 Oct 2008   •   00:00

Tradiţia rezistă viguros. Atacurile prezentului incert şi adesea aiurea schimbător sunt mult prea neconvingătoare în raport cu obişnuinţele bine înrădăcinate. Fotbalul nu iese din contextul general. Meciurile dintre Dinamo şi Steaua sau Steaua şi Dinamo reprezintă în continuare Crăciunul şi Paştele campionatului, chiar dacă minunile au termenul de garanţie expirat, chiar dacă moşul şi iepuraşul şi-au rupt de mult traista prin ciulinii culturii de tranziţie. E drept că orgoliul oltenilor care mai ciufuleau cândva înfumurarea gradaţilor ministeriali a intrat puţin în vacanţă. Dar au apărut pe firmament alte echipe capabile să livreze anestezice trufaşelor reprezentante ale Bucureştilor.



Nu suntem însă suficient de mobili încât să acceptăm schimbarea şi atunci preferăm să rămânem leneşi în rutină. Aşadar, cu bombe şi tiribombe, cu rivalităţi stârnite până la paroxism, cu toată recuzita circului de rigoare ne pregătim să întâmpinăm meciul de sâmbătă, cel dintre Dinamo şi Steaua. Şi fiindcă tot vorbim despre circ, să observăm că ambele echipe vin în derby dinspre nişte scandaluri de toată frumuseţea.

Conducerea colectivistă instalată la Dinamo după răvăşeala din decembrie ’89 a fost privită mult timp ca antidot al gândirii unice, dictatoriale. Avantajul de a gândi cu mai multe capete s-a transformat însă în dezavantaj din momentul în care ochiul dracului a distrus unitatea de grup. Micuţii care au prins coajă sub protecţie ministerială s-au făcut de-acum mari, atât de mari, încât şi-au luat drepturile la purtare şi s-au răzvrătit. Recent, Cristi Borcea, Vasile Turcu şi ex-ul Neţoiu au mârâit public despre ariciul domnului Nicolae Badea şi au afirmat că renunţă să-i mai finanţeze acestuia masca detaşării senioriale. Nicolae Badea a plonjat din plutirea diplomatică direct în aşternutul scandalului. Replica tăioasă a avut efectul scontat: batista pe ţambal. Chiar dacă dincolo de aparenta împăcare va rămâne brăcinarul de care, la cea mai mică adiere, oricare dintre ei va trage fără jenă, apele s-au liniştit, cum era şi firesc, înaintea derby-ului.

Când acţionarii de la Dinamo se certau între ei, Gigi Becali, unicul şi indivizibilul Gigi Becali jubila. Se felicita pentru că nimeni altcineva de la Steaua nu are acces la pupitrul de comandă al jucăriei sale. Dar s-a plictisit şi Gigi de atâta putere. S-a plictisit să tot dea cu capul, de vreme ce tot el centra. Singurătatea dictatorială l-a luat de cap în aşa hal, încât a început să-şi pună singur piedică, batjocorindu-şi jucătorii, stârnind din nou suporterii echipei. Spre deosebire de situaţia de la Dinamo, între Gigi şi Gigi nimeni nu are curajul să intervină şi astfel conflictul nu poate fi aplanat nici măcar temporar, până dincolo de meciul cu Dinamo. Dezavantaj Steaua!

Crăciunul fotbalului se anunţă trist. Doar povestea nu-l poate salva. Singura speranţă, oricât ar fi ea de palidă, se leagă de jucători. De felul în care ei vor exploata şansa participării la un asemenea eveniment.

×
Subiecte în articol: editorial dinamo