Dacă urmărești discursul dominat din mediile guvernamentale și corporatiste occidentale, rămâi cu senzația că singura problemă care a mai rămas de rezolvat în economie este asigurarea "diversității". Deja de mai mulți ani, în cele mai mari corporații a apărut funcția, extrem de bine plătită, de "manager de diversitate".
Managerul de diversitate combină funcțiile de HR-ist, coach și PR-ist. În esență, jobul său constă în a avea grijă, prin diverse metode, să nu proiecteze corporația în exterior imaginea de organizație dominată de bărbați albi caucazieni heterosexuali. Să se asigure că femeile, precum și minoritățile etnice, rasiale și sexuale sunt reprezentate obligatoriu pe palierele superioare ale managementului. Și să susțină traininguri pentru angajați și manageri, în care să îi învețe nu cum să nu discrimineze - asta ține deja de trecut - ci cum să facă în așa fel încât fostele victime categoriale ale discriminării să beneficieze în prezent de avantaje față de majoritate, ca formă de compensație pentru suferințele istorice îndurate.
Evident, asta se mulează perfect pe reglementările mai mult sau mai puțin recente care impun, de exemplu, un număr minim de persoane de sex feminin în Consiliile de Administrație ale marilor întreprinderi.
Din fericire, epoca în care discriminarea era obligatorie și înscrisă în legi date de stat, precum reglementarea Jim Crow din SUA, e demult apusă. Așa că discriminarea pozitivă nu e doar contraproductivă, ci și umilitoare pentru presupușii beneficiari ai ei. Toate categoriile enumerate sunt perfect capabile să reușească economic pe baza meritelor proprii, fără a fi împinse de la spate de reguli și reglementări care să le favorizeze și care nu fac decât să creeze noi nedreptăți, precum și resentimente perfect evitabile. Poate unora li se va părea deplasată sursa citatului, dar avea dreptate criticul gastronomic din Ratatouille: "Nu oricine poate deveni un mare artist, însă un mare artist poate proveni de oriunde".