Divizia B, staţiune de lux pentru Pinalti

Gheorghe Ştefan ar putea fi cel mai fericit om din fotbalul românesc. Ar putea fi! Dar nu este, deoarece nu realizează că se află într-o situaţie privilegiată faţă de confraţii alături de care, nu cu mult timp în urmă, realiza cooperativizarea neforţată a fotbalului. Nu realizează că Divizia B reprezintă la ora actuală staţiune de lux în raport cu imunda ligă a lui Mitică.

Gheorghe Ştefan ar putea fi cel mai fericit om din fotbalul românesc. Ar putea fi! Dar nu este, deoarece nu realizează că se află într-o situaţie privilegiată faţă de confraţii alături de care, nu cu mult timp în urmă, realiza cooperativizarea neforţată a fotbalului. Nu realizează că Divizia B reprezintă la ora actuală staţiune de lux în raport cu imunda ligă a lui Mitică.

Pinalti, omul care şi-a împrumutat numele de cod din lovitura de graţie a arbitrajelor mincinoase, a mai avut o dată şansa căinţei, făcînd mătănii pînă în divizia secundă. Atunci n-a reuşit, pentru că supuşii lui Sarsailă nu l-au lăsat să ispăşească pînă la capăt. L-au ispitit cu păcatul uşii din dos a altarului primei divizii şi atît i-a trebuit. A mîncat de dulce făcînd inutilă împărtăşania. Ce a urmat se ştie. Încă un campionat de amar şi încă o retrogradare umilitoare. Încă o retrogradare după care nu a mai urmat însă acţiunea smurdului federal. Ceahlăul a rămas definitiv sub pecetea B-ului.

Picajul echipei produce tristeţe, dar o tristeţe molcomă, moldovenească. Mai grav mi se pare faptul că Gheorghe Ştefan a pierdut umorul savuros pe care-l împrumuta de la Pinalti. El încearcă să repare mocăniţa navetei artificiale între cele două divizii prin ameninţări şi jalbe la înalta poartă. Îmi pare rău pentru Ştefan. Dar şi mai tare regret faptul că adevărurile spuse de el nu mai sînt luate în seamă din cauza unui trecut vinovat.

Gheorghe Ştefan afirmă despre sine că este un prost. Că a fost singurul care a respectat angajamentul momentului zero din fotbal şi este tot singurul care plăteşte tributul naivităţii. Cele două retrogradări ale Ceahlăului par să reprezinte dovada concretă a sincerităţii lui Ştefan. Numai că în revolta sa comite erori strategice şi atacă ţinte false. În primul rînd, Ştefan nu ar trebui să mai pretindă un loc pentru Ceahlăul în prima divizie, nici chiar dacă ar fi îndreptăţit să o facă. În acest caz adevărul ar intra la apă, martorii ar putea crede că toate afirmaţiile lui Ştefan nu sînt decît invenţii menite să-l ajute în atingerea unui interes meschin. În al doilea rînd, atacînd direct la Mircea Sandu, ca mare şef al federaţiei, Ştefan îi graţiază adevăraţii făptaşi ai măgăriilor din acţiunea de licenţiere a cluburilor. O eventuală intervenţie directă a lui Mircea Sandu l-ar face vulnerabil pe acesta, întrucît ar putea fi acuzat că nu respectă independenţa comisiilor. Dacă Gheorghe Ştefan vrea să-şi facă un alt nume în fotbal trebuie să-şi evalueze mai întîi rezervorul de bune intenţii, calităţile de maratonist şi abia apoi să plece în cursă. Altfel, toată acţiunea sa riscă să devină doar vînare de vînt.