x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Doamna Moţilor

Doamna Moţilor

de Florin Condurateanu    |    27 Mar 2018   •   08:17
Doamna Moţilor

Străbăteam Ardealul în maşină cu încă doi bărbaţi cât bradul, curgeau dealurile cu covor verde de-ţi pleca mâna să le mângâi, ca nişte norişori albi de primăvară timidă se arătau turmele de mioare, multe turle de biserici şi aşa, fără să intenţionez, mi-a ieşit din piept o şoaptă, “nu poţi să mergi prin Ardeal decât ascultând cântecele Doamnei Moţilor, Veta Biriş”! “Noi suntem români”, “Doamne,ocroteşte-i pe români” “Tu, Ardeal, tu, Ardeal, îţi suntem oşteni, templu sfânt, templu sfânt Munţi Apuseni”, “Sus, sus, sus, la munte sus”, Hai să-ntindem hora mare”, “Cântecul Iancului”! Nimeni nu o poate egala pe Veta Biriş în zicerea teribilă a cântecelor patriotice! “Cântecele mele sunt cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, pe care o fac neamului meu  românesc. Iubesc România nu doar pentru că aici m-am născut şi mi-am împlinit viaţa şi cariera, dar şi pentru că e singura ţară în care se cântă doina şi dorul. Sunt o patrioată ardeleancă de modă veche, care-şi iubeşte până la sacrificiu neamul şi obârşia şi-mi pare tare rău când văd că tinerimea română se scurge continuu de aici către alte locuri din lumea asta , pe care le vor îmbogăţi cu puterea braţelor şi a minţii lor”! Veta Biriş n-a părăsit niciodată satul Căpâlna de Jos. „În lumea satului când cineva are o bucurie ne bucurăm toţi, când are un necaz oftăm alături de el. Iubesc să am în palmă brazda, să simt în nări mirosul roadelor din livada mea, să aşez în pivniţă peste 100 de borcane cu zacuscă, vinete, gogoşari, dulceţuri” Povesteşte că tatăl ei îi lua pe genunchi pe copiii şi le cânta un cântec “am venit mai puţini cei din batalionul 2”. Ne istorisea cum în vagoane de marfă s-au întors de pe front bărbaţii şi la gară îi aşteptau nevestele cu copiii în braţe, unii oşteni au alergat să-i îmbrăţişeze de grabă, alţii şontâc şontâc în cârje au ajuns la pieptul familiei, alţii soldaţi nu au mai venit cu trenul, au îngrăşat pământurile frontului. Veta Biriş a promis că nu va cânta pe scenă niciodată acest cântec înlăcrimat, mi l-a murmurat domol mie. În anul centenarului Veta Biriş îşi lansează CD-ul “Trăiască România” şi cartea despre viaţa ei, “Cântecul vieţii”. Primul cântec de pe CD-ul  pe care-l lansează Veta Biriş este “Clopotul reîntregirii”, “Mihai Viteazul intră-n Catedrală şi are harta Daciei în mâinii”, iar ultima piesă este “Trăiască duhul lui Iancu, trăiască Moţul între Moţi, Câmpia Libertăţii spune, că Avram Iancu suntem toţi”!.

×
Subiecte în articol: veta biris