Doamnele din compartiment povestesc cum au născut prima oară

Vagonul nu e încălzit. Când apare conductorul, tovarăşii mei de compartiment se reped în calea lui, protestând vehement. Conductorul ridică din umeri, o dată cu taşca lui de piele, care urcă pe burtă în sus, gata să-l sugrume: - N-am ce face. Trenul ăsta iese din circuit peste câteva zile!

Protestatarii se întorc la locurile lor, dezamăgiţi. Drept răzbunare, încep să critice îndârjiţi tot ce le vin în minte, controlori, mecanic, un stâlp lăsat în urmă cu viteza trenului rapid, Ministerul Transporturilor, democraţia şi Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul întrunit în sesiune ordinară. Numai doamna din faţa mea tace. E o femeie ciolănoasă, cam la 40 şi ceva de ani. Ochelarii cu lentile groase îi dau un aer sever, de profesor universitar. Deodată, sare în sus, deschide uşa şi începe să zbiere:
- Nenorociţilor, sunt gravidă, să faceţi ce ştiţi, dacă se întâmplă ceva, voi răspundeţi!

Apoi trânteşte uşa şi întoarce către noi o faţă zâmbitoare şi gingaşă:
- E primul meu copil, n-aş vrea să-l pierd.

Doamnele din compartiment, femei mai tinere ca ea, găsesc de cuviinţă să se înduioşeze. Aveţi emoţii? Dacă da, nu trebuie să aveţi. Oh, am născut şapte! Aşa se întâmplă prima dată. Doamna primeşte galeşă toate sfaturile. Din vorbă în vorbă începe să-şi povestească viaţa. E profesor universitar la Politehnică. Are 50 de ani şi crede (asta mai târziu, când trenul era pe la Urziceni) că viaţa cea mai dulce e la universitate. E căsătorită, nu demult, cu un inginer din Bucureşti, care nu vrea să vină la Iaşi (unde profesează proaspăta soţie) decât ca profesor universitar.

După ce-au povestit cum au născut prima oară, doamnele din compartiment se prind într-o controversă despre naşterea prin cezariană. Un domn serios, care până atunci citise un cărţoi, notându-şi ceva pe file, intervine în discuţie pentru a dezvălui că denumirea de cezariană vine de la Iulius Cezar, care s-a născut astfel. Nu numai doamnele, dar şi domnii din compartiment îşi exprimă uimirea faţă de o astfel de dezvăluire. Am uitat cu toţii că vagonul e neîncălzit.

MOTOPOMPA TIP A.X.
Pe 13 septembrie s-a spart o ţeavă. Gâlgâitoare, vânjoasă ca o ceafă de taur, apa se îndoaie deasupra spărturii şi se revarsă spre trotuare. Marginile galbene, pătate de ulei, ale bălţii făcute deja, au trecut linia tramvaiului şi bat uşor, clipocind, în dunga trotuarului opus.
E o vreme de iarnă nesigură, umedă şi posomorâtă. Ceaţa, grea, îţi pătrunde în suflet, ruginindu-ţi amintirile.

Crengile copacilor stau ridicate spre cer ca nişte mâini descărnate. În poarta Cimitirului Ghencea flutură un steag negru. Florăreasa de la intrare vinde flori de hârtie. Trec tramvaie lărmuitoare, sfâşiind puternic unsuroasa pânză a bălţii. Tulburată, apa se zbate să treacă peste trotuare. Dibace, automobilele caută s-o ocolească. O bătrână stafidită, cu poala rochiei atârnând în faţă, ca o zdreanţă, târăşte după ea un cărucior. Se înalţă spre cerul vânăt fumul liniştit al Termocentralei Grozăveşti.

Soseşte la faţa locului o echipă a ICAB-ului. Un camion cu oblonul rupt, trăgând după el ceea ce registrele Instituţiei numesc o motopompă tip A.X. Motopompa tip A.X. e, de fapt, un cazan de tuci pe două roţi deşelate, din pântecul căreia ies două furtunuri de cauciuc. Sus, pe platforma camionului stau, cu aerul resemnat al unor inşi duşi la locul de execuţie, doi zilieri înfofoliţi în basmale.

În timp ce ei se dau jos, bătrâneşte, şoferul se îndreaptă spre staţia de benzină de vizavi. Peste câteva clipe, gesturile lui largi şi ferme, de om care ştie tot, vor domina micul grup de inşi rebegiţi de frig, aşteptând să se deschidă staţia.

La locul bălţii, activitatea e în toi.
În timp ce unul dintre lucrători, aşezat pe un bolovan, îşi curăţă cizmele de noroi cu un briceag, celălalt se chinuieşte să statornicească acolo, la marginea bălţii, motopompa. Năbădăioasă, maşinăria se hâţână într-o parte şi-n alta, dă din şolduri ritmic şi, ca şi cum nimic deosebit nu s-ar întâmpla, scoate, păcănind asurzitor, trombe de fum pe coşul bondoc. Roţile o iau într-o parte, spre linia de tramvai. Vigilent, lucrătorul o trage la loc şi o fixează cu aerul ferm cu care ai priponi o vacă nărăvaşă.

Urcând pe furtunul care se mişcă ritmic, apa trece prin pântecele motopompei şi se scurge mai încolo, la câţiva metri, pe celălalt furtun.
Balta e luată dintr-o parte şi dusă într-alta.

Din volumul "Veselia generală",aflat în curs de apariţie