Dobânda cu care se dobândesc voturi

Reluarea creditării în valută - pentru cei cu câştiguri în lei - ar fi o dramă pentru România, spunea recent guvernatorul Isărescu. Dar ce ne facem că Programul "Prima Casă", căruia îi este destinat un miliard de euro din cele două eliberate de BNR prin reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO), o întreţine. Creditele în euro aferente programului poartă dobânzi de 5%, cele în lei de 12%. Punem pariu că românii vor alege fix împrumuturile blamate de guvernator?!

Celălalt miliard rezultat din scăderea RMO urmează să fie împrumutat de stat de la bănci şi alocat lucrărilor de infrastructură. Şi, în acest caz, guvernatorul Isărescu face o precizare: lipsa capitalurilor private e compensată de capitalurile publice. Dar şi aici apare o controversă: BNR poate înapoia băncilor banii din RMO, acestea să împrumute statul, care să investească apoi în drumuri, ori poate fi stimulată intrarea capitalurilor private din străinătate.

Pentru asta ar fi necesare prime care să le acopere străinilor riscul de inflaţie şi pe cel de neplată, ceea ce ar însemna ca dobânzile să crească, nu să se reducă. Însă Isărescu nici nu vrea să audă de o astfel de alternativă: "Dobânzile se vor ajusta la fel de repede precum s-a ajustat deficitul de cont curent. Când se vor întoarce din vacanţă, românii vor găsi dobânzi ajustate".

Sincer, motivaţia pentru ca dobânzile la depozite să se micşoreze sub 9% - dobânda de politică monetară - ne scapă. Acel deficit extern adus în discuţie de oficialul BNR reprezintă decalajul dintre investiţii şi economisirea internă. Iar din moment ce deficitul se va micşora de la 12,3% din PIB în 2008, la 5-6% în acest an, înseamnă că băncile s-au confruntat cu retrageri masive ale investiţiilor străine şi au ajuns din ce în ce mai mult la mâna puţinelor resurse pe care îşi permit românii să le acumuleze.

Cum poţi pretinde ca dobânzile pasive să ajungă sub 9% ca în iulie 2008, atunci când investiţiile - economisirile importate - nu se repatriaseră încă? Oare a indica acelaşi nivel de dobândă, la un deficit de cont curent pe jumătatea celui de anul trecut (generat exclusiv de cheltuieli publice), nu e, de fapt, o mare păcăleală?!

Şi apropo de deficitul extern. Ajustarea sa - prioritatea anului 2009 - nu e rodul politicii economice, fiindcă dacă ar fi fost, în paralel, ar fi trebuit să crească PIB-ul. Deficitul s-a micşorat pentru că investitorii n-au mai avut încredere. Iar în loc ca aceasta să fie recâştigată plătind prime de risc - dobânzi - adecvate, se pregătesc investiţiile publice din împrumuturi guvernamentale să ia locul celor private.

Explicaţia pentru care se adoptă această variantă este una deosebit de simplă. Dacă s-ar relua fluxurile de investiţii străine, ele nu s-ar îndrepta spre drumuri ori imobile, acolo unde au interes politicienii. Asta pentru că şoselele costă de trei ori mai mult decât fac, iar preţul locuinţelor nu s-a redus suficient pentru a le face atractive. Iată încă un motiv ca dobânzile să stea sus, pentru a forţa ajustări structurale.

Dar dacă politica monetară ia măsuri în sens invers înseamnă că are în vedere altceva decât poziţionarea economiei pe secvenţa corectă. Intenţionează să creeze premisele pentru oprirea din scădere a preţului activelor, în special a celor imobiliare.
Cu riscul ca, în loc să se împrumute străinii şi să investească aici, să se îndatoreze statul român.

O astfel de cale, ce nu permite economiei să se reaşeze pe o structură corectă, care să-i confere apoi capacitatea de a genera resursele necesare restituirii datoriilor, nu face decât să alimenteze temerile. Aşa că degeaba critică guvernatorul Isărescu unele analize "interesate", care plasează România cu risc de încetare a plăţilor, alături de alte state din zonă, ce au probleme mult mai mari. Trebuia să nu le ofere prilejul...