Dobândă şi câştiguri electorale

După ce BNR s-a asigurat că are resursele şi capacitatea să ţină sub control cursul, s-a gândit că a venit momentul reducerii dobânzilor. Şi pentru asta a atribuit unor bănci, prin intermediul operaţiunilor repo, mai mulţi bani decât le-ar fi trebuit să cumpere noi titluri de stat.

Ca să înţelegem mai bine mecanismul trebuie spus că Guvernul şi-a demonstrat incapacitatea de a face mediul economic să funcţioneze pentru a încasa venituri din impozite şi taxe, şi atunci a decis să apeleze la împrumuturi. Societăţile bancare care adjudecă noi bonuri de tezaur intră în operaţiuni repo cu BNR, care le oferă lichiditate contra certificatelor de trezorerie.

În felul acesta, bugetul statului e finanţat indirect de banca centrală şi Executivul poate să achite salarii, pensii şi să rostogolească datoria veche. De aici se vede că BNR a reuşit să salveze statul de la incapacitate de plată, ceea ce constituie un lucru pozitiv.

Din păcate însă, a furniza băncilor mai mulţi bani decât cei necesari finanţării necesităţilor primare ale bugetului nu mai e în regulă. Disponibilitatea instituţiilor bancare de a împrumuta Trezoreria Statului şi pentru altceva va permite Guvernului să crească cheltuielile într-un moment în care ar fi fost necesar să le scadă în pas cu veniturile.

Deja ţintele de deficit bugetar pentru jumătatea anului şi pentru primele nouă luni din 2009, convenite iniţial cu FMI, au fost majorate de la 12,1 la 14,5 miliarde de lei, respectiv de la 17,6 la 18,6 miliarde de lei, ceea ce îngăduie Executivului să-şi sporească cheltuielile în preajma alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, programate pentru iunie şi noiembrie.

Cu alte cuvinte, ar fi trebuit ca banca centrală să continue să le dea băncilor care creditează Trezoreria numai strictul necesar prin operaţiuni repo şi să găsească alte modalităţi de a lichidiza piaţa, la dobânzi de peste 11,5% - cât plătesc acum Finanţele la titlurile emise. Mai ales că prin repo sunt finanţate doar băncile care deţin deja titluri de stat în portofoliu.

Pentru a intra toate instituţiile de credit în posesia lichidităţii ar fi fost necesar ca BNR să fi menţinut presiunea pe vânzările de valută, cursul să se ducă în jos - spre 4 lei/euro - şi, ori de câte ori acesta avea tendinţa să scadă sub acest prag, Banca Naţională să cumpere euro din piaţă şi să ofere în schimb lei. În acest fel ar fi avut loc un proces de lichidizare gradual, în toată cuprinderea pieţei bancare.

În loc de asta, BNR a preferat să introducă brusc lichiditate în piaţă. Scăderea dobânzilor a determinat micşorarea punctelor de swap, stimulând poziţiile speculative şi revenirea cursului peste 4,2 lei/euro.

Au fost încurajaţi exact acei actori ai pieţei care erau blamaţi atunci când cursul se găsea peste 4,3 lei/euro şi care acum se miră că au câştigat neaşteptat din ieftinirea swap-ului. Ba ministrul Finanţelor a venit să dea şi el o mână de ajutor speculatorilor, spunându-le că rectificarea bugetară a fost fundamentată pe un curs de 4,3 lei/euro.
Deşi se face că nu înţelege, bugetul n-a fost rectificat din cauza deprecierii leului, ci ca urmare a supralicitării veniturilor...

Şi apropo de venituri. La modul cum gestionează Finanţele, situaţia lor nu se poate decât înrăutăţi. Iar în contextul în care nu se creează premisele ca economia să-şi reia creşterea, ţinta de deficit bugetar de 4,6% din PIB poate fi depăşită doar din cheltuielile cu salariile şi pensiile şi o dată cu ea şi cea de inflaţie de 4,5%.

E drept că acordul cu FMI s-a încheiat tocmai pentru a se evita această moarte lentă spre care se îndreaptă România. Însă, în condiţiile plasării peste ţintă a deficitului public şi a inflaţiei, nu se ştie dacă vom putea renegocia a doua tranşă de împrumut.