Dobanzile si noul Cod Fiscal

Diferenta dintre dobanda platita de bancile comerciale clientilor sai si dobanda perceputa pentru creditele acordate ramane inca mare, chiar daca s-a mai diminuat in ultima perioada.

Recent, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a introdus unele masuri care au determinat bancile comerciale sa aiba o reactie dura. O data cu liberalizarea contului de capital din aprilie 2005, leul romanesc a inceput sa devina un instrument financiar speculativ, si mai putin un instrument pentru dezvoltarea comerciala. Intrarile masive de capital in Romania (in multe cazuri speculative) au atras atentia BNR. A fost adoptata o serie de masuri de descurajare, pentru a asigura stabilitatea financiara si stabilitatea preturilor - atribut principal al bancii centrale. Astfel, dobanda BNR la un an a coborat pana la 7,5%, iar dobanda la depozitele de o zi a coborat de la 4% la 1%.

Aceste masuri au suparat bancile comerciale din Romania, care, afectate de o lichiditate imensa, si-au vazut astfel puse in pericol castigurile usor de realizat prin plasarea acestor surplusuri financiare catre BNR. Mai simplu spus, statul roman, reprezentat de catre BNR, inregistra pierderi, iar bancile comerciale inregistrau profituri.

Aceasta masura a bancii centrale a venit si pe fondul unei slabiciuni a politicii fiscale a Guvernului, deseori incoerenta (azi marim unele taxe si impozite, maine renuntam si anuntam altceva). In aceste conditii, BNR a fost fortata sa-si intareasca politica monetara, nu prin majorarea dobanzii, asa cum se intampla in toate tarile, ci prin micsorarea acesteia, pentru a reduce capitalul speculativ de pe piata.

Prima reactie a bancilor comerciale la aceasta decizie a fost reducerea imediata a dobanzilor in lei la depozitele persoanelor fizice si juridice. In momentul de fata, aceste dobanzi fluctueaza intre 2% si 5% pe an, acest lucru favorizand o reactie negativa din partea multor deponenti, unii dintre acestia au luat decizia sa-si retraga depozitele din sistemul bancar.

Iar Guvernul ne-a mai servit un dus rece, in stilu-i caracteristic: noul Cod Fiscal prevede o crestere a impozitului aplicat dobanzilor pana la 16%, desi in campania electorala Alianta D.A. se angaja sa nu modifice acest impozit. Aceasta masura va atrage o diminuare dramatica a economisirii.

In loc sa-si coordoneze politica fiscala cu cea monetara pentru a incuraja economisirea si a descuraja capitalul speculativ, Guvernul vine si pune biruri mai mari, in asa fel incat cele doua politici sa se bata cap in cap.

BNR incearca prin masurile adoptate sa tempereze creditul in valuta si apetitul, de altfel, justificat al romanilor de a se imprumuta in valuta, si nu in lei. Acest proces va conduce la o crestere a presiunii creditului pe lei. Probabil, profiturile bancilor comerciale se vor diminua, nervozitatea bancherilor va creste, dar politica Bancii Nationale este de a asigura stabilitatea financiara a tarii pe termen mediu si lung.

Din pacate, diferenta dintre dobanda platita de bancile comerciale clientilor sai si dobanda perceputa pentru creditele acordate ramane inca mare, chiar daca s-a mai diminuat in ultima perioada. Pe termen mediu si lung, acest tip de politica va conduce la o incetinire a creditarii si, nu in ultimul rand, la orientarea clientilor catre alte forme de creditare.

Exista o problema majora care trebuie rezolvata: cresterea economica ar trebui sa fie determinata, in principal, de o crestere a productivitatii muncii si a competitivitatii, si nu de o apreciere a monedei nationale. Aici, rolul Guvernului este major: trebuie sa elaboreze o politica economica bine gandita, capabila sa incurajeze cresterea productivitatii si nu sa o omoare, asa cum propune, pentru anul 2006, noul Cod Fiscal. Este o greseala majora sa impozitezi mijloacele fixe, adica tehnologia care isi aduce aportul la cresterea productivitatii. Impozitul pe imobilizari corporale este o masura antieconomica, antiproductiva, care va speria investitorii, va conduce la o crestere a preturilor si implicit a inflatiei.

Inca o dovada a faptului ca Guvernul actual nu poate sa realizeze o coordonare intre politica fiscala si cea monetara. Prin urmare, si in perioada care urmeaza, acelasi singur coordonator - BNR - va trebui sa faca fata stabilitatii macroeconomice si financiare din Romania.