x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doctorii noştri – copacii

0
Autor: Maria Timuc 26 Ian 2011 - 20:31
Am citit că salariaţii Spitalului Cantacuzino protestează faţă de construirea unei biserici, dar nu pentru că ar fi împotriva bisericii, ci pentru că preţul acestei construcţii este tăierea unor copaci care au crescut cu trudă, de-a lungul a zeci de ani. Am tresărit la gândul alegerii între copaci şi biserică, apoi am înţeles ce protest inedit (tulburător) fac doctorii de la Spitalul Cantacuzino; nu-i pentru salarii mari, nu-i pentru condiţii mai bune de lucru, ci pentru a păstra viaţa copacilor. O asemenea alegere n-ar trebui să încapă în bagajul experienţei noastre de viaţă. Să iubim şi copacii, să iubim şi bisericile, să le alăturăm, să le aşezăm împreună, căci ele convieţuiesc în sprijinul vieţii şi al sufletului omenesc. Iar dacă ajungem în situaţia în care trebuie să facem o alegere între viaţa copacilor şi construirea unei biserici, nu se întâmplă decât pentru că mintea cuiva a imaginat-o. Am văzut un film acum câţiva ani, "Casa din fum şi ceaţă". Primele imagini ale filmului arătau o mulţime de brazi care se prăbu­şeau unul după altul, în apropierea unei plaje. Nisipul sălta în vârtejuri mari, creând o impresie de ceaţă şi de fum. Un general,  foarte influent social, îşi construia casă şi pentru asta trebuia să taie copacii. În scurt timp a izbucnit o revoluţie, iar gene­ralul şi familia sa au fost nevoiţi să emigreze în America. Au găsit acolo o casă, după ce casa construită în locul copacilor se prăbuşise, împreună cu statutul, faima şi puterea generalului. În plus, însăşi familia acestui om "s-a prăbuşit", la fel de violent precum tăiase el copacii, aşa încât casa şi însuşi destinul lui au ajuns "în fum şi în ceaţă". Filmul sugera că uciderea copacilor era un atentat la viaţă, care fusese aprig şi dureros răzbunat prin mâna lungă a sorţii. Sugestia era aceea că viaţa copacilor este la fel de preţioasă ca viaţa umană. Ştiinţa a confirmat de mult timp legătura dintre calitatea aerului pe care-l respirăm şi existenţa copacilor. Aerul este însăşi hrana vieţii, iar copacii hrănesc aerul, deci ne dăruiesc în tăcere viaţă. Fără copaci n-am fi nici noi, dar - luaţi de valurile vijelioase ale civilizaţiei - am pierdut puţin conştiinţa şi înţelepciunea comuniunii şi a legăturii noastre predestinate cu natura. Dumnezeu n-a aşezat în Rai clădiri impozante, ci copaci şi grădini, ne spune Biblia. Poate de aceea ar trebui să protestăm cu adevărat în primul rând pentru copaci şi pentru grădini, căci ele compun leagănul natural, autentic, tainic şi fascinant al vieţii noastre. Oxigenul pe care-l aducem în plămâni ne leagă indisolubil şi continuu de copaci. De aceea, orice pom înseamnă respiraţia unui om. Să plantăm copaci, asta-i manifestarea înţelepciunii şi a conştiinţei, a pătrunderii în taina acestei comuniuni a omului cu natura, pe care oamenii din vechime o cunoşteau intuitiv. "Când ultimul om va dispărea de pe acest pământ şi când amintirea sa nu va mai fi decât umbra unei imagini ce străbate preeria, râurile şi pădurile vor păstra spiritul fraţilor mei, pentru că ei iubesc acest pământ ca pruncul bătăile inimii materne. (...). Animalul, arborele şi omul - toţi respiră la fel", spunea şeful unul trib indian într-o scrisoare adresată preşedintelui SUA, citată în cartea lui Dumitru Constantin Dulcan, "Inteligenţa Materiei".

Aşadar, copacii păstrează spiritul nostru şi asta înseamnă că-n ei sunt pitite taine mai mari decât acelea pe care le căutăm printre stele. Noi avem libertatea să alegem chiar şi între viaţa unui pom şi viaţa unei biserici, dar asta-i o alegere la suprafaţă, o construcţie mentală, ce poartă pecetea erorii. Alegerea reală se face între viaţa unui pom şi viaţa unui om, legate indisolubil între ele. Cine să presimtă, să înţeleagă şi să intuiască, oare, legătura aceasta mai bine decât doctorul, căci el trudeşte zilnic pentru respiraţia omului, ca şi copacul. De aceea doctorii s-au ridicat împotriva tăierii copacilor, şi asta mi se pare din cale afară de frumos. Copacii ne sunt doctori tăcuţi. N-avem altceva de făcut decât să-i ţinem în viaţă pentru a ne ţine în viaţă pe noi înşine. Numai mintea omului poate imagina o alegere între copaci şi biserică, o alegere între viaţa copacului şi propria viaţă, căci ele sunt unul şi acelaşi lucru. Noi avem li­bertatea de a construi biserici fără a ucide copacii şi asta-i, probabil, soluţia pentru a ne păstra "doctorii" ascunşi în copaci şi a ne ruga în bi­serici, care nu păstrează în ele amintirea unei prăbuşiri a vieţii.

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de