Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un comentator de curse automobilistice, altfel un franţuzit cu o vorbire cultivată şi informat în domeniu, avea obiceiul să-l dubleze pe "foarte" când evidenţia ceva. Pista era foarte, foarte udă, publicul era foarte, foarte curios să ştie câştigătorul, atmosfera era foarte, foarte încinsă, clasamentul era foarte, foarte corect.
Lăsând deoparte faptul că şi un singur foarte întrebuinţat excesiv şi pentru orice supăra rău la auz, fixul său lingvistic avea toate datele unui comportament uşor clinic. Nu ştiu dacă nu cumva un ascultător, excedat ca şi mine de mulţimea superlativelor, nu l-a obligat să renunţe la foarte, foarte, sau s-a făcut bine fără un tratament anume, de la sine, dar astăzi avizatul comentator sportiv nu numai că nu mai zice tot timpul foarte, foarte, dar îl evită chiar şi pe foarte.
Acolo unde un foarte s-ar potrivi foarte, foarte bine, omul are o ezitare, ca şi cum i s-a extirpat un cuvânt-cheie, iar altul în loc încă nu i s-a protezat.
N-o să ştim niciodată cauzele pentru care un cuvânt sau o expresie fac o vreme carieră, devin vedete, întocmai unor femei preţioase care nu-s nici mai frumoase, nici mai isteţe ca altele. Un patron din fotbal spune de o sută de ori într-un dialog "Mă-nţelegi?!" Mai mult afirmă, decât întreabă. Îşi răsuceşte imperativ şi o mână, când zice "Mă-nţelegi?!", astfel ca interlocutorul să fie obligat să se dea niţel înapoi şi să-l aprobe. Mecanica momentului e foarte interesantă.
Foarte, foarte interesantă. Dovadă că şi alţii au început să-şi răsucească o mână pe sub nasul tovarăşilor de dialog, să se asigure zicând tot timpul "Mă-nţelegi?!" că sunt înţeleşi. Nu se ajunge la pandemie, însă cele mai multe din aceste formule parazitare se iau de la ins la grupuri sociale. În unele medii, cum ar fi bunăoară în lumea mică a criticii de film, înmulţirea unor cuvinte şi expresii la modă în engleză a transformat limbajul într-un jargon.
Ceea ce era cândva tic verbal, considerat ca atare şi supus corecturilor, a devenit un însemn de intelectualitate. Cel mai semnificativ transfer s-a petrecut de la golănia de şanţ şi de cazarmă la lumea bună. Domnişoare şi doamne şcolite şi educate găsesc că e de bon ton să se refere la penis ca şi cum l-ar avea şi cu dicţionarul restrâns şi radical al puşcăriaşului recidivist. E o chestiune de foarte, foarte mare rafinament ca o femeie, care face impresie oriunde apare, să plaseze câte un foarte, foarte masculin "Ce aia mea!"
Mi-am permis şi eu odată să inversez rolurile şi, referind foarte abrupt la podoaba feminităţii, să mă remarc zicând afectat "Ce aia mea", dar pe femeieşte. Reacţia celor de faţă a fost completă. O femeie, rafinată prin urmare, e şi mai rafinată, dacă se masculează cu graţie în cea mai groasă golănie, dar bărbatul e mai bine să rămână la "foarte, foarte", la "Mă-nţelegi?!" şi la ţigănia foarte, foarte naţională a lui "Să moară mama!", "Să moară copiii mei", "Să moară familia mea".
