x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Domnul șef al Comisiei parlamentare de cultură îi confirmă pe Caragiale, Urmuz și Ionescu!

Domnul șef al Comisiei parlamentare de cultură îi confirmă pe Caragiale, Urmuz și Ionescu!

de Serban Cionoff    |    10 Ian 2021   •   17:12
Domnul șef al Comisiei parlamentare de cultură îi confirmă pe Caragiale, Urmuz și Ionescu!

Curat ca la noi, la nimeni alții! Nu m-ați crezut, poate, atunci când am mai scris că ținem cu orice preț să dovedim că nu este câtuși de puțin întâmplător faptul că suntem țara care i-a dat culturii universale pe clasicii absurdului: Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco. Ei bine, dacă nu m-ați crezut, iată că de data asta avem dovada de necontestat că așa stau lucrurile! Și încă o dovadă care ne vine nu de la o persoană sau de la un grupă de interese, ci de la o instituție publică. Mă refer la Radio România Actualități(RRA), principalul post public al Societății Române de Radio (SRR), care, pas cu pas, demontează acuzațiile extrem de grave pe care i le adus deputatul USR-PLUS, Iulian Bulai. Făcând acest lucru nu prin simple negări de genul „nu este adevărat”, așa cum, din păcate, mai să obișnuiesc să procedeze unii sau ații, ci aducând dovezi și banda martor care demonstrează că absolut nici-una (!!!) dintre afirmațiile onorabilului domn deputat nu se susține. „Ei, și ce-i cu asta?” îmi veți replica, știut fiind că nu suntem la o premieră în materie, iar anumiți aleși ai neamului, din păcate nu chiar puțini la număr, ne-au obișnuit în ultimele trei decenii să lanseze, de la tribuna Parlamentului sau cu alte ocazii, afirmații care,până la urmă, s-au dovedit a fi minciuni sadea. Fără ca, bineînțeles, nici emitenții și nici propagatorii lor, să își prezinte, fie și numai de ochii lumii, scuzele de rigoare.

 Până aici, total de acord,dar aveți puțintică răbdare, vorba personajului lui Nenea Iancu, fiindcă abia de acum înainte intrăm în universul absurdului! Pentru că domnul Iulian Bulai nu este doar unul dintre membrii acestei camere a Legislativului țării, ci este însuși președintele Comisiei pentru cultură, artă, mijloace de informare în masă! Comisie care are între principalele sale atribuții să vegheze ca informațiile difuzate pe toate rețelele presei scrise și audiovizuale, mai nou și pe canale  social-media, să fie în deplină concordanță cu adevărul faptelor.

Și atunci, iertați-mă că vă deranjez cu întrebarea: cum Doamne iartă-mă să mai își facă onor comisia treaba, dacă tocmai șeful ei este cel care dezinformează opinia publică?

Nota bene: am scris intenționat că șeful comisiei „este cel care dezinformează”și nu „este printre cei care dezinformează”, pornind de la ideea că ultra-elevatul electorat al USR-PLUS i-a trimis în Sfatul Țării numai și numai pe cei care știu și pot să facă o cu totul o altă politică decât  au făcut-o alții. Și  mai ales, un anumit partid care îi creează atâta disconfort moral –politic domnului pseudo-președinte Klaus Iohannis, cel care, mai nou și mai nou, se dovedește un fan al formațiunii din care face parte domnul Iulian Bulai.

 Mi se poate obiecta faptul că bătăiosul domn nu a făcut declarațiile incriminante la adresa RRA, de fapt împotriva SRR, precum și pe cele la fel de drastice și de nimicitoare, la adresa Televiziunii Publice, de la microfonul Parlamentului, ci pe pagina sa de Facebook. Foarte bine, dar,în cazul acesta, dați-mi voie să vă întreb: există doi domni Iulian Bulai? Vreau să zic, un Iulian Bulai-deputat și un Iulian Bulai-persoană particulară? Foarte bine, mergem mai departe și admit ideea că domnia sa ales să se pronunțe pe acest supra-solicitat canal de socializare fiindcă, la acea dată, Parlamentul  nu se reunise în prima sa ședință din anul 2021. În acest caz, adică după ce RRA citez „s-a văzut nevoit să facă” precizările care infirmă în mod categoric acuzațiile șefului Comisiei pentru cultură, artă și mass media a Camerei Deputaților, cred că este cazul să ne întrebăm ce răspuns va da domnul Iulian Bulai acestor precizări? Pentru că, indiferent cum au fost ele lansate în spațiul public, toate, dar absolut toate acuzațiile pe care domnia sa le-a adus  postului public de radio, îl angajează în mod direct și personal.  După cum, la fel de corect, este să ne întrebăm și dacă doamnele și domnii deputați membrii ai acestei comisii vor mai fi de acord ca la șefia ei să se afle cineva care a fost prins cu mâța în sac. (Iertat să fiu pentru că am folosit această expresie neacademică și neprotocolară, dar mi-am permis să o fac deoarece ea face aparte din comoara folclorului nostru și a culturii naționale!) În cazul acesta, nu suntem într-un plin paradox, tipic și definitoriu pentru literatura absurdului și anume că, în fruntea acelei comisii parlamentare printre ale cărei atribuții – cheie se află prevenirea și contracarare fenomenului fake-news, se află exact un personaj care tocmai asta a fost dovedit că face? Ba bine că nu…

Dar, până să avem răspuns la aceste întrebări, haideți să mergem mai departe și să ajungem la momentul în care domnul Iulian Bulai va pune pe masa de lucru a comisiei pe care o prezidează proiectele de reconstrucție ale SRR și ale TVR, proiecte fără de care, domnia sa și comilitanții, nu văd decât soluția desființării celor două instituții mass media.  Proiecte care nu știu ce cotă de credibilitate și ce impact pozitiv vor putea să mai aibă, atâta vreme cât au fost concepute sub bagheta unei persoane publice pe care faptele, realitatea îl contrazice în mod categoric. Situație care, încă o dată, se  înscrie în arealul absurdului lui Caragiale Urmuz și Eugene Ionesco.     

                                                       

×