Dorel, brand naţional

Sînt revoltat, iar pe ecran se lăfăie acelaşi Dorel, mitocanul, a cărui făptură se lăţeşte pestilenţial. Oriîncotro o apuci, te întîlneşti cu Dorel, brand-ul nostru de ţară, multiplicat naţional pînă la saturaţie

Mă întorc acasă după două săptămîni de pribegie forţată. Două săptămîni în care relaţia mea cu România a fost suspendată. Şi-n toate acele zile mi-am dorit-o aproape, cum doreşti să revii înlăuntrul tău, al vieţii din care destinul te alungă la un moment dat fără să te întrebe. Nu-i deloc uşor să-ţi abandonezi prietenii şi obişnuinţele, obiceiurile care fac din existenţa ta o trăire unică, irepetabilă. Iar de la depărtare, ţara se curăţă de urdori şi umori, de grobianism şi primitivism, devine atrăgătoare, ca o femeie cîndva adorată.

Caut cu ardoare gazetele zilelor de contumacie şi citesc cu nesaţ articole şi ştiri. Caut condeiele dragi ca să-mi potolesc setea de limba română. Deschid televizorul şi, deodată, mi se face dor de neutralitatea neromânească a surghiunului vremelnic. Văzută dinspre televizor şi ziare, România  nu s-a schimbat defel, este tot isterică şi nelegiuită, frivolă şi şleampătă. Un şuvoi de barbarism, murdar şi gros, se scurge din micile ecrane peste o naţie buimacă. O naţie hîţînată de cîteva zile de-o dezbatere ce nu se cădea să fie ocolită taman de burdihanele înfăşurate în sutanele bisericeşti. Şi din gura unui astfel de personaj, hirotonisit pe plaiuri moldave, aflat-am că fătul minorei din Neamţ  fu zămislit chiar de… Dumnezeu, slăvit fie-I sfîntul mădular! Nu de bruta cu chip de om, rudă de sînge  cu sărmana copiliţă, ci de Ăl de Sus, ce blasfemie! Biserica Ortodoxă, prin jalnicii ei slujitori, îşi slăbeşte periculos temelia, şi aşa şubrezită de făţărnicia şi ipocrizia păstorilor în patrafir. Păi, dacă e îngrijorată de soarta pruncilor, cine împiedică Mitropolia din Moldova să ia în custodie ciurda de copii părăsiţi ai patriei?

Pe la Bîrlad, un plăieş, abia liberat din puşcărie, i-a turnat şi un fecior fiică-sii, cu care are deja doi plozi. Guriştii televiziunilor au sărit în cor la gîtul Justiţiei, culpabilă, se zice, de liberarea condiţionată a părintelui incestuos. Vasăzică, dacă-l ţinea în pîrnaie pe viaţă, Justiţia preîntîmpina păcătoasa şi penala împreunare, deopotrivă! Deşi sînt instituţii cu ghiotura ursite să vegheze la igiena societăţii, redactorii de ştiri au tăbărît din nou pe Justiţie, calul de bătaie al tuturor, de la politicieni la nătărăii satului. Într-adevăr, Justiţia e vinovată că nu e nici   prezervativ şi nici leac băbesc întru vindecarea relelor pămîntene!

În Ardealul fălos, la Hunedoara, patru fîrtaţi au plănuit să ciordească niscaiva fiare vechi dintr-o mină dezafectată. Blestemul pămîntului i-a prins în adîncuri şi vreo trei n-au mai apucat să părăsească "locul  faptei". Cuprinsă de-un atac de panică, "victima" subterană s-a  scăpat pe ea şi gazele emanate le-au venit de hac hoţilor. În tradiţia meleagurilor, n-ar fi exclus ca guvernanţii care au decis închiderea minelor să sfîrşească în boxa acuzaţilor pentru… ucidere din culpă! (Deunăzi, nevastă-mea s-a hotărît să îndulcească decorul auster al scării blocului cu nişte vase cu flori. Intrau oamenii în bloc şi se minunau, cu ochii lipiţi de virgula estetică iţită pe neaşteptate. Minunea n-a durat decît o lună şi ceva. Rînd pe rînd, vasele au dispărut, şterpelite de vajnicii urmaşi ai Romei. O ţară de hoţi, ce mai tura-vura, şi păcat că valul de gaze nu s-a propagat şi dincolo de abatajul hunedorean!)

Lîngă Bucureşti, la Tîncăbeşti, un şofer zănatic a uşchit-o cu bena ridicată şi două suflete au pierit strivite de pasarela prăbuşită peste maşinile din trafic. Acum sînt cercetaţi proiectanţii şi constructorii pasarelelor, vinovaţi, se pare, de producerea accidentului. Cică fragilele trecători metalice nu erau prevăzute să reziste la cutremure, salve de tun şi rachete cu rază medie de acţiune! Basculantistul – Dorel din reclamă –, care nu avea  voie să ruleze pe drumul naţional, a ieşit, deocamdată, din vizorul jurnaliştilor. Ce atîta tărăboi pentru nesocotirea unei reguli neînsemnate, în ţara dezordinii gălăgioase şi sinucigaşe?!

Scriu cu învolburare, întărîtat de lipsa noastră de măsură şi de fascinaţia cu care ne lăsăm seduşi de sordidul sîngeros. Sînt revoltat, iar pe ecran se lăfăie acelaşi Dorel, mitocanul, a cărui făptură se lăţeşte pestilenţial. Oriîncotro o apuci, te întîlneşti cu Dorel, brand-ul nostru de ţară, multiplicat naţional pînă la saturaţie. Dorel e oriunde, e românul sadea, care, pe o sticlă de rachiu, îşi vinde oricui votul. Cînd nu dă cu jula şi nu violează, bineînţeles.