Doua lumini, doua jumatati

Era pe la sfarsitul anilor ’80. Tot asa de cald si la fel de multa lumina. Mai ales la fel de multa lumina. Puternica si totusi o lumina de iarna pe care o lasi timid sa-ti strabata retina.

Imi aduc aminte de o iarna care seamana cu asta. Era pe la sfarsitul anilor ’80.
Tot asa de cald si la fel de multa lumina. Mai ales la fel de multa lumina.
Puternica si totusi o lumina de iarna pe care o lasi timid sa-ti strabata retina.
De parca ti-ar fi frica sa nu taie ceva inlauntrul tau, sa nu decupeze ceva din tine.
O lumina ireala, o lumina pe jumatate calda, laptoasa, pe jumatate rece, diamant.
Te lasi cucerit de ea cu teama, pe jumatate abandonat, pe jumatate treaz! Jumatate din ea te cuprinde lin ca un gaz usor si imbietor, adormindu-te, cealalta ca o ceata rece gata sa alerge prin sangele tau ca un polar-express. Si, de fapt, daca esti gata sa recunosti, exista o singura lumina care te imparte in doua.
Atat de frumoasa e lumina incat inaintea ei iti castigi libertatea. Libertatea de a recunoaste cele doua jumatati din tine!