Două “olimpiade” ale României

După episodul Nokia presa internaţională vorbeşte des­pre intenţia pe care Daimler-Benz (Mercedes) o are de a plasa o nouă fabrică în Europa Centrală, două ţări fiind în discuţie – Polonia şi România.

După episodul Nokia presa internaţională vorbeşte des­pre intenţia pe care Daimler-Benz (Mercedes) o are de a plasa o nouă fabrică în Europa Centrală, două ţări fiind în discuţie – Polonia şi România. Aceasta este o ştire bună privind economia ro­mâ­neas­­că în condiţile în care mediul in­ter­na­ţi­o­nal în deteriorare şi indicatori macroeconomic mai puţin buni cre­ea­­ză tre­pi­daţii. Deja Fitch a mutat către perspectiva negativă rating-ul ţării, drept fiind însă că similar s-a pro­cedat şi cu alte ţări central-euro­pe­ne intrate în UE începând cu 2004. Dar anunţul de la Mercedes este un prilej pentru a sublinia ceva şi anu­me: în de­ce­niul ce vine avem de lucrat foarte intens în România pentru a reduce decalajele faţă de media UE. Am putea ajun­ge de la cca 35% din această medie, în prezent, la pes­te 50% dacă am înregistra o creş­te­re economică cu 3%-4% (în medie) superioară me­di­ei din UE. În pa­gi­ni­le acestui ziar adesea exami­­n­ez as­pec­te macroeconomice autohtone, care însă pot ocul­ta faptele de pe teren, din “tran­­şee”. Apariţia unor fabrici noi, în do­me­nii industriale de vârf, im­por­tante, sunt genul de fap­te ce schimbă geo­gra­fia economică (in­dus­trială) a ţării. Am vizitat în lu­ni­le ul­ti­me ale lui 2007 o serie de ora­şe din ţară şi ceea ce am văzut mi-a dovedit un lucru. În pofida po­tic­nelilor şi gre­u­tă­ţilor, inco­e­ren­ţe­lor, România a progresat mult în acest deceniu, chiar dacă mersul înainte al economiei pa­re să fie, uneori, ha­otic.

Am văzut ora­şe în care se construieşte mult pe platforme in­dustriale, cu centre universitare cu o dotare logistică com­pa­ra­bilă cu ce vedem în ţări dezvol­ta­te; am văzut schimbări notabile şi în zone rurale. Drept este că schim­ba­rea este mai vizibilă în păr­ţi­le oc­ci­dentale ale României, ceea ce este ilustrat şi în venitul pe lo­cu­i­tor. Dar tot drept este că nu există arie letargică în ţară… peste tot se mişcă treburile, sub impulsul sectorului privat.

Mercedes ar dori să plaseze fa­brica nouă, dacă vi fi aleasă Româ­nia, tot la Cluj-Napoca (ca şi Nokia sau Ericsson). Ce se întâmplă la  Cluj-Napoca în anii din urmă este ex­cep­ţi­o­nal. O platformă industrială în “ex­plo­zie”, un aeroport modern în construcţie (şi Sibiul are un aeroport mo­dern), un centru universitar care promovează excelenţa. Clujul are toate şansele să devină un atractor, un pol de garvitaţie pentru regiunea mare transilvăneană.

România are nevoie de câţiva atractori, poli de gravitaţie, care să lifteze economia ţării. Un alt pol ar fi cel pe axa Timişoara-Arad, care poa­te deveni o conurbaţie în deceniul ur­mă­tor, cu o foarte intensă activitate industrială şi de servicii. Nu mai vor­besc de aşezarea geografică excelentă, de legăturile cu Europa Centr­a­lă şi de Vest. Braşov îşi poate valorifica potenţialul turistic şi în domeniul high-tech. Şi Craiova poate fi un pol de dezvoltare major. Dacă şi prelua­rea uzinei auto de către Ford se va realiza, Bănia va avea motive în plus să mizeze pe sinergiile acestui oraş mare şi legăturile sale cu alte zone industriale din ţară. Constanţa este un pol de dezvoltare, care va căpăta un relief şi mai pronunţat pe măsură ce caracterul său de poartă maritimă a României integrate în UE va fi mai clar definit şi rute de transport al energiei vor utiliza infrastructura de la noi. În fine, Iaşi în tandem cu Ba­cău pot plusa decisiv în noua confi­gurare economi­că a României posta­de­rare. Bu­cu­reş­tiul, chiar dacă va deţine ponderea cea mai mare în ac­ti­vitatea economică a ţării, va avea o concu­ren­ţă puternică din partea acestor poli de dezvoltare.

 

Aşa cum olimpiadele mari mobilizează resurse extraordinare şi pot contribui mult la dezvoltarea infrastructurii unei ţări (vezi exemplul re­cent al Greciei), tot astfel putem ima­gi­na deceniul ce vine pentru Ro­mâ­nia. Este ca şi cum am avea de organizat două olimpiade de vară, care ar implica programe naţionale de mo­dernizare a infrastructurii, a eco­no­miei în general. Reuşita în aceste două “olimpiade” depinde de un bun par­te­­neriat între sectorul public şi cel pri­vat; de care depinde şi folosirea cât mai bună a fondurilor UE.