Doua saptamanide viitor

Doctorul, care-i era prieten, ii evita privirea. Scria si tot scria ceva intr-un catastif, desi la drept vorbind putea s-o faca si mai tarziu.

"Care-i problema?", l-a intrebat Vasile B. "Problema e ca te paste oricand un infarct", a raspuns cardiologul. "Ce inseamna oricand?", a staruit Vasile B. sperand ca macar prietenul sau sa fie mai explicit. Ceilalti medici pe la care trecuse pana atunci ii spusesera, parca s-ar fi vorbit, acelasi lucru: "E nevoie de niste investigatii mai complexe". Doctorul a lasat scrisul si, pentru prima oara de cand se cunosteau, i s-a adresat ca unui pacient pe care ar fi preferat sa-l trateze altcineva: "Oricand inseamna acum, cand pleci de la mine, sau peste o luna. In orice caz, nu peste un an. Ai nevoie de niste investigatii mai complexe. Nu te panica. Azi nu se mai moare dintr-un infarct. Azi mor de inima numai cei fara posibilitati sau care se neglijeaza".

Pentru Vasile B. viitorul n-avea nici o dimensiune. Era ceva confuz, insa intins pana departe. Cand discuta despre viitor, barbatii si femeile de saizeci de ani se gandesc la cei care traiesc optzeci, nu la cei care mor la saizeci si unu. Vasile B. se intorcea acasa pe jos, ca sa-si limpezeasca gandurile, dar era speriat. Ar fi trebuit sa se aseze undeva. "O sa mor de frica in fata unei Alimentare", si-a zis Vasile B. si a traversat strada spre parcul din fata Ministerului. Ar fi vrut sa apese pe un buton, sa se deschida o portita si toate ideile care-i forfoteau bezmetic in cap sa dea navala afara. Viitorul era pentru Vasile B. un timp in afara timpului, de care se ingrijeau altii: presedintele, guvernul, sotia, asigurarile sociale. Si, deodata, viitorul capata o masura. Nu o zi, nu o luna, ci doua saptamani. Media pe care medicul evitase sa i-o dezvaluie. Daca i-ar fi zis: o mierlesti intr-o zi sau intr-un an, media ar fi fost de sase luni. De ce-or fi medicii atat de ambigui, cand ii pot spune omului adevarul? Vasile B. si-a facut toate analizele si, cu toate ca medicii l-au asigurat ca situatia era sub control, gandul nu-i era la infarct, ci la lucrurile pe care le putea duce la bun sfarsit in doar doua saptamani. Si-a pus la punct actele casei si ale unui teren pe care-l mostenise la tara, i-a aratat sotiei ascunzatoarea unde tinea niste bani pentru vremuri grele, a reparat o fereastra si o chiuveta care curgea, si-n general s-a ocupat de o sumedenie de nimicuri, pe care le tot amana de ani de zile. Intre care si explicatia pe care nu credea s-o mai aiba vreodata cu cumnatul sau, privitoare la unele aventuri ale cumnatei. Nu se intampla nimic, daca nu s-ar fi ocupat de aceste fleacuri, dar la sfarsitul celor doua saptamani l-a cuprins o senzatie de pace si de implinire pe care n-o mai incercase de cand terminase armata. "Ce-ai patit, mai Vasile, te-ai dat la fund, unde-ai fost in saptamanile astea?", l-au intrebat prietenii. "E greu de explicat - le-a raspuns Vasile B., pe care un mare cardiolog l-a asigurat ca nici nu se punea problema unui infarct - dar sa stiti ca am calatorit in viitor. Nu-i rau nici acolo, insa parca-i mai bine in prezent."