"Dragă Stolo"

Te întreb, astăzi, toate astea, cu tristeţe, pentru că te-am văzut la televizor cu un ştreang portocaliu de gît şi mi-au dat lacrimile, aşa cum a plîns şi Băsescu cînd a aflat că eşti bolnav cu nervii.

Aşa începe, direct şi camaradereşte, o scrisoare scurtă şi tristă pe care cineva a trimis-o la sediul partidului meu, probabil din disperare. Să recunoaştem, pentru un om trecut, probabil, de  prima tinereţe, cum pare a fi autorul misivei, e greu de urmărit cariera politică a lui Theodor Stolojan. E şi mai greu să-şi aducă aminte din care partid a făcut el parte, la fiecare moment al vieţii sale. Iată, însă, textul integral al scrisorii:


"Dragă Stolo,
Oare chiar ai uitat? Ai uitat de anii frumoşi de dinaintea lui ’89, de orele lungi petrecute împreună la Comitetul de Stat al Planificării, cînd încercam să transformăm în practică gîndirea primului tău partid? Oare ai uitat că ai fost ministru de finanţe (sic) în primul guvern «criptocomunist» de după ’89? Ţi-ai uitat colegii de atunci? Ai uitat că ai fost prim-ministrul adus de mineriada din septembrie 1991? Ai uitat că în 1996 ai fost vedeta comitetului de sprijin pentru candidatura lui Ion Iliescu la preşedinţie? Sigur că ai uitat şi de faptul că, la alegerile următoare, candidai deja împotriva lui, uitînd să «recunoşti valoarea oriunde o vezi».

Te întreb, astăzi, toate astea, cu tristeţe, pentru că te-am văzut la televizor cu un ştreang portocaliu de gît şi mi-au dat lacrimile, aşa cum a plîns şi Băsescu cînd a aflat că eşti bolnav cu nervii. Apoi te-am auzit vorbind ca şi cum abia ieri ai fi coborît din avion, după un lung exil anticomunist. Ca şi cum ai fi fost fantoma lui Ion Raţiu. Am mai aflat de la tine că toţi foştii tăi colegi de după ’89 sînt criptocomunişti vinovaţi de dezastrul ţării. Dar cine te-a silit să-ţi clădeşti cariera pe umerii lor? Ce o să spui însă peste un an sau doi despre actualii tăi colegi, atunci cînd viaţa te va obliga poate, să devii ecologist, mistic sau maghiar?

Din cînd în cînd, ce-i drept, vechiul Stolo, cinstit şi principial, mai apare la suprafaţă pentru cîteva clipe. De pildă, atunci cînd vrei să o readuci în viaţa politică pe Mona Muscă, cea care a păcătuit în faţa colegilor tăi pentru că a colaborat cu organele de securitate într-o perioadă grea, cînd ţara era împresurată de studenţi străini şi duşmănoşi. Dar sînt momente rare. Nu pot să nu mă întreb cum poate un om ca tine, care a lucrat sub conducerea unor academicieni ca Manea Mănescu sau a unor politicieni ca Dăscălescu, să se lase azi coordonat de Emil Boc?

Mă bucur că acum te simţi bine într-un partid care a demonstrat Europei că gripa aviară poate folosi, totuşi, oamenilor (unora, evident) şi că drumurile, în special în Bucureşti, constituie locurile geometrice, pline de gropi, dintre două şiruri de borduri.

Odinioară, cineva ca tine ar fi fost pus în discuţia organizaţiei de partid pentru devieri de stînga-dreapta-stînga-dreapta. Deşi nici leninismul nu inventase, la vremea lui, păcatul împleticelii ideologice. Închei această scrisoare cu speranţa că liberalismul ultimilor ani n-a omorît tot ce era tovărăşesc în tine. Trăiască lupta pentru pace!".