Drama comandantului forţelor armate

Neaşteptată a fost disputa generată de vizitele-fulger ale actualului şef al statului la contingentele forţei expediţionare româneşti dislocate în teatrele de operaţii din Irak şi Afga-nistan. Preşedintele Senatului României afirma că "Băsescu nici măcar nu s-a consultat cu CSAT sau cu Parlamentul când a făcut anunţul de retragere a trupelor din Irak".

Nu cumva aşa s-a întâmplat şi în 2003, când SUA, ca partener strategic, preţuind angajamentul subunităţilor româneşti trimise la Kandahar şi Kabul, ne-a invitat să fim parte a forţelor Coaliţiei, care acţiona deja pe teritoriul irakian?

Astfel, atât introducerea unor trupe româneşti în sud-estul Irakului, cât şi retragerea lor succesivă au fost elemente ale unei strategii gândite la Washington D.C., comunicată laconic la Bagdad şi însuşită inteligent la Bucureşti, indiferent de numele actorilor politici de prim-plan, de ieri şi de azi.

Chiar dacă periplul prezidenţial prin cele două teatre de operaţii a fost mediatizat de o manieră parcă demnă de propaganda altei epoci, drama lui Traian Băsescu este cu totul alta. Ştie precis că starea de spirit reală a trupelor române din ţară şi de peste hotare este acum una de nemulţumire puternică. Sunt 75.000 de profesionişti militari oripilaţi de declaraţii impardonabile, de măsuri şi intenţii ale actualilor decidenţi vizând remuneraţia celor din Armată.

"Ajustată" deja substanţial. De altfel, între momentul memorabil de la debutul mandatului său, când şeful statului îi vizita pe militari purtând ca şi ei ţinuta de deşert, fiind înconjurat atunci cu simpatie, şi acela al vizitelor actuale, efectuate în costum negru (în consens cu ceea ce vedeau cei aliniaţi în faţa ochilor!), este o distanţă notabilă.

Nici decorarea Drapelului de Luptă, nici evocarea memoriei unor eroi căzuţi la datorie, nici conferirea unor ordine, cu însemne de război nu refac încrederea pierdută a majorităţii militarilor români în cel care ar fi trebuit să îi apere de jocurile politice, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate Române. Cum din zece militari, opt au credite la diferite bănci, cu ce bucurie puteau primi aceştia neacordarea unor sporuri legale? În nici o altă armată a unui stat membru al NATO, nimeni nu şi-a permis să acorde drepturile băneşti cu întârziere!

Stupefiant este modul în care şeful statului se amăgeşte declarând - pentru auzul naţiunii - că ofiţerii de comandă din Irak nu i s-au plâns referitor la neacordarea acestor drepturi. Mai mult, preşedintele a apreciat atitudinea personalului din Armată faţă de restricţiile bugetare.

"Spre deosebire de unii care ţipă la televizor, Armata tace şi înghite", a concluzionat Traian Băsescu. Cine vă crede, domnule preşedinte? Nu cred că afirmaţia este rodul unor asigurări date de actualul titular al ministerului. Pentru că autoritatea acestuia este minimă în rândul militarilor. De ce? Din motive multiple.

Începând de la disponibilităţile minime de comunicare cu semenii. Şi continuând cu mazilirea la pensie a doi generali, Iordache Olaru şi Petru Bejinariu, care au avut curajul, de faţă cu tot personalul Statului Major General, să demonstreze, pertinent, că situaţia dezastruoasă a Armatei României se datorează exclusiv dezinteresului continuu al oamenilor politici faţă de nivelul bugetului apărării. Este de neluat în seamă şi supoziţia că sintagma "tace şi înghite" este rodul unui raport al serviciului de intelligence.

Cel puţin pe vremea generalului Francisc Radici, alt profesionist care nu pleca fruntea în faţa incompetenţei, nici un adevăr dureros nu era ocolit. O asemenea loialitate faţă de imaginea reală a organismului nostru militar a fost ulterior "răsplătită" printr-o destituire, care nu i-a uimit pe militarii de carieră. Doar este clar de unde bate vântul pe corabie... Încă.

Drama comandantului forţelor armate este tot mai vizibila sa izolare. Nici un consilier nu îi aminteşte că, în vara anului 1989, preşedintele de atunci al României stopa avansarea în grad a ofiţerilor? Urmarea: în decembrie nu mai era în funcţie. Acum, actualul şef al statului crede că armata "tace şi înghite" remunerarea... în rate.
Noroc cu alegerile prezidenţiale!