Dreptul de a nu avea dreptate

Lui Mircea Geoană i s-a interzis să vorbească timp de şase luni împotriva liniei PSD! PDL, la rându-i, a decis să-i sancţioneze pe cei care îl critică public. Vizaţi sunt Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei.
Criza economică actuală cu metastazele ei sociale şi politice, pe de o parte, impun creşterea coerenţei mesajului de partid şi astfel clarificarea identităţii operatorilor politici; pe de altă parte, amplificând sentimentele de insecuritate şi suspiciune, redeşteaptă instincte totalitare.

Canonul tăcerii nu este o sancţiune, întrucât nu este prevăzut de Statutul partidelor. Dacă ar fi fost, era neconstituţional. Pedepsirea delictului de opinie ar echivala cu limitarea dreptului fundamental la libertatea de expresie. Sub aspect moral-politic, ea ar reprezenta şi o împiedicare a executării obligaţiei la transparenţă. Problema nu este ce se spune, ci cum se gândeşte; şi mai ales că nu se spune ceea ce se gândeşte.

Linia unui partid este o sinteză de opinii divergente. Cu cât dezbaterile sunt mai libere, cu atât decizia are şansa de a fi mai corectă. Aşa partidul devine mai puternic. Adoptarea politicii partidului nu înseamnă uniformizarea opiniilor, ci unificarea acţiunii membrilor. Diversitatea opţiunilor poate supravieţui hotărârii, dar divergenţa nu poate trece din domeniul discursului în cel al acţiunii politice.

Poziţia partidului este cea exprimată de conducerea sa. Ceilalţi membri pot formula doar opinii care au exclusiv greutatea inteligenţei, respectabilităţii şi credibilităţii autorului lor. Existenţa opiniilor separate nu înseamnă că partidul are mai multe linii. Dacă în confruntare cu realitatea atari opinii se dovedesc juste, promotorul îşi măreşte prestigiul, putând deveni lider formal. În caz contrar, îşi reduce până la aneantizare influenţa.

Ce înseamnă că oricine poate spune ce vrea doar "în interiorul partidului"? Partidul nu este sala de şedinţe a şefilor. El este totalitatea membrilor săi. A-i respecta pe toţi înseamnă a comunica cu toţi. Or, în lumea modernă, asta se poate doar prin mass-media. Cum să ştie membrii partidului dacă cei care vor să îi conducă sunt inteligenţi sau prostănaci, normali sau frustraţi, oportunişti sau principiali, consecvenţi sau instabili, dacă aceştia tac ori vorbesc doar în spatele uşilor închise?

Domnul Geoană a acceptat canonul tăcerii! Probabil la schimb cu altceva. Şase luni nu vom şti ce gândeşte. Pentru un lider, renunţarea la libertatea de expresie ca preţ al oricăror avantaje este egală cu ratarea testului de caracter; deci, sinucigaşă politic.
Cum rămâne însă cu PSD? În ceea ce a spus, Mircea Geoană se poate să nu fi avut dreptate. Pentru dreptul său de a nu avea dreptate să fim însă gata la orice sacrificiu. Întru afirmarea lui s-a riscat totul în revoluţia antitotalitară din 1989. Cei care am făcut-o atunci suntem obligaţi să vorbim despre asta mai tinerilor care se ambiţionează astăzi să preia ştafeta conducerii acestei nefericite naţiuni.