Dresorul

Multă vreme n-am iubit câi­nii. Mi-erau indiferenţi, ba, mai mult, îi evitam, aveam o senzaţie de re­pul­sie lângă ei, nu mă sim­ţeam bine în preajma lor. Eram sigur că nu era o stare de moment, credeam că asta mă va ţine tot restul vieţii. Eu nu agreez câinii şi gata!

Într-o zi am primit de ziua mea un câine lup, un ciobănesc german cu acte în regulă, cu fundiţă roşie la gât (că era un dar, nu?), cu tot cu coş de nuiele, cu paie, cu preş peste paie... tot tacâmu'. M-am bucurat enorm, că doar mi-l doream, m-am trezit că-mi doresc un câine în preajma mea, daca se poate în casă. Din păcate, n-a durat decât o noapte povestea cu căţeluşul meu, că m-a urlat toată noaptea, mi-a făcut multă mizerie, n-am dormit nici o secundă... A trebuit să-l dau înapoi, lucru care nu se face nici în ruptul capului, dar eu l-am făcut (nu te aşteptai, nu?). Mai târziu, după câţiva ani, iar mi-am dorit un câine! M-a sunat într-o zi Iurie Darie actorul să-mi spună că are pentru mine un pui de dalmaţian, că va trebui să-l aleg din vreo 6-7. Când am sosit la el, un pui frumos, cu un "V" în frunte, a venit drept spre mine. L-am luat imediat în braţe şi dus am fost. I-am dat numele Slash, după celebrul chitarist. Gabi s-a ataşat imediat de el, eu la fel. Alergam seara împreună kilometri în­tregi, mă duceam să-i cumpăr hrană specială, îl iubeam tare mult. L-am ţinut cam vreun an şi ceva, după care l-am dat unor prieteni, pentru că nu puteam să avem grijă de el cum trebuie. Eu eram mai tot timpul plecat, Gabi avea ore de germană în fiecare zi, iar unui dalmaţian trebuie să-i dedici mult timp. Când ne-am mutat la curte, am luat de pe stradă un câine vagabond foarte frumos... Slash, bineînţeles! Ne obişnuiserăm cu el. Gabi îşi petrecea mai mult timp în preajma lui, de aceea probabil că o iubea mai mult pe ea. La un moment dat, Gabi a plecat pentru mult timp de lângă mine. Unii spun că definitiv, dar eu ştiu că o voi mai întâlni o dată, măcar o dată. Voi vedea. Un timp, Slash a rămas cu mine, dar era din ce în ce mai trist. În altă zi a părăsit curtea şi nu s-a mai întors niciodată. Ciudat! Tocmai când mă ataşasem atât de mult de el.


IUBITOR NECONDIŢIONAT
După patru ani, am primit alt ciobănesc german în dar de ziua mea! I-am pus numele tot Slash! Căţeluşa Slash, cu nume de star rock! Ţi-am mai spus câte ceva despre ea şi o să-ţi mai spun, că doar îmi eşti prieten şi vreau să ştii când mă bucur, când mă întristez, când trăiesc, când vegetez, când râd, când plâng, când... Poţi să-mi spui şi tu (şi o şi faci de altfel în felul tău, şi eu nu mă supăr chiar când îmi vorbeşti mai urât, chiar când încerci să mă jigneşti sau când eşti rău fără nici un motiv... Că de cele bune nu spun, sunt puţine şi nu mă prea bucur de ele. Tu rămâi cel care mă ceartă din loc retras şi întunecat, fără să ştiu cum te cheamă, dar astea nu prea contează).

Într-o zi, m-am gândit să o dresez! Să ştie când şi de ce să latre, să păzească, să ştie ce-i disciplina, să înveţe cum să comunice, că doar e un animal atât de inteligent şi frumos. Am căutat pe net şi l-am găsit pe Leo. Un specialist în câini lupi, un cunoscător al ciobănescului german, şi peste toate un iubitor necondiţionat al câinilor de orice fel. Bunicul lui a fost închis într-un lagăr rusesc. Deţinuţii "trăiau" lângă cuştile câinilor. Oamenii primeau drept hrană: salate chioare, urzici, spanac, apă în care fierbea câte un cartof. Câinii primeau carne, hălci de carne. A învăţat să comunice cu câinii. Seara, venea un câine şi-i aducea o bucată de carne. I-o dădea toată. Omul rupea carnea în două şi o împărţea cu animalul. Câinele se obişnuise să vină cu carnea şi credea probabil că e normal să facă astfel, se bucura când primea jumătate din carnea care era în fond porţia lui! Omul îl mângâia. Rusul n-o făcea, dar să nu credeţi că animalul a ales între un om şi altul. Aşa a simţit el că trebuie să facă! Banal? Poate!

Asta mi-a spus ieri Leo despre bunicul său şi mai ales despre câini. Şi mi-a mai spus să încerc să privesc animalul în ochi. Zice că voi înţelege multe. Eu deocamdată am învăţat un lucru; un câine ar face tot ce-i stă în putinţă să te facă să-l mângâi. Un animal... un suflet în plus pe Pământ spre a mă ajuta pe mine, spre a te ajuta pe tine, să înţelegi, să simţi sau să iubeşti! Nu costă nimic!... Abia am venit din curte, am dat de mâncare la căţel... La televizor, preşedintele şi, mai târziu, premierul ne spuneau cum că musai trebuie micşorate pensiile, că e imperios necesar să rămână fără slujbe zeci de mii de români. M-am gândit imediat să recitesc "Colţ Alb". Stai liniştit că n-am înnebunit, mi-s doar un pic mai obosit!