x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Driblinguri şi obiecte de artă

Driblinguri şi obiecte de artă

de Florin Condurateanu    |    08 Ian 2019   •   07:40
Driblinguri şi obiecte de artă

Greu să găseşti un defect la felul de a se îmbrăca al lui Ilie Dumitrescu. Te „tai” în dunga pantalonului de stofă englezească, cămaşa are gulerul scrobit de nu are loc nici o şifonare, cravata e asortată şi cu nod migălit, batistă la buzunar, e bun de podiumurile de prezentare a modei. Şi vorbirea lui e cizelată, nici o stângăcie gramaticală, are o eleganţă a frazei. De altfel, bârfa că şi-a luat o meditatoare profesoară de limba română a fost recunoscută şi de Ilie, care a explicat: „Când te antrenezi pentru sportul de mare performanţă, e imposibil să ai randament şi la şcoală”. Ilie a avut un farmesc în stare să-i cucerească pe cei din jur. Când a fost cumpărat de Tottenham, a devenit febleţea lui Ardiles, antrenorul argentinian care aprecia dantelăriile optarului Ilie; fusese şi Ardiles un hipnotizator al balonului. L-a simpatizat şi bogătaşul patron al Tottenhamului, fiul lui îl lua pe românul Dumitrescu să-i fie partener la tenis. Când a jucat la o echipă din Mexic, Ilie şi soţia, Letiţia, s-au înscris la nişte cursuri de învăţarea picturii, de aici şi zvonul că Ilie pictează. „Am participat la o singură lecţie, nu aveam răbdare să stau ore multe în faţa şevaletului, dar galeria de artă pe care am avut-o în Bucureşti pornise de la ideea mea că în avântul luat de case, e bine ca fiecare să aibă în sufragerie un obiect de artă, retro, dar boomul imobiliar s-a stins”. Ilie Dumitrescu se confesează că are două insatisfacţii: ultimele 5 minute din partida cu Suedia, care ne-au barat intrarea în semifinalele Mondialului din America, şi neintrarea pe teren la finala Ligii Campionilor jucată de Steaua după câştigarea trofeului de dinainte cu Barcelona, finală pierdută cu scor trist în faţa unui Milan celebru. „Am încasat ridicol două cartonaşe înainte şi am stat în tribună lângă Valentin şi Zoe Ceauşescu. Mi-ar fi plăcut să mă lupt cu Van Basten, Gullit, Rikjiard, nimeni nu putea să înfrângă un Milan, declarat chiar de Berlusconi ca cea mai bună echipă. Iar cu Suedia, a fost soarta noastră, să nu putem să ne calificăm cu un om în plus, nenoroc în ultimele 5 minute”! Ilie Dumitrescu a jucat la Mondialul de glorie din America extraordinar în victoria împotriva campioanei mondiale Argentina, a marcat două goluri superbe, i-a dat pasa decisivă lui Hagi pentru golul al treilea. „Din tribune, fiindcă era suspendat, Maradona a aplaudat. Am jucat pe teren cu fotbalişti uriaşi, dar cel mai bun eu zic că este Hagi”! 

×
Subiecte în articol: ilie dumitrescu