x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Drumul de la tramvai la fabrică

0
Autor: Tudor Octavian 11 Sep 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am lucrat o vreme într-o fabrică de plăci aglomerate. Corect ar fi să spun şi într-o fabrică de plăci aglomerate. Trecînd rar, la 10 ani o dată, prin dreptul străzii care ducea la PAL – aşa se chema fabrica –, am simţit la un moment dat nevoia să mai bat o dată drumul pînă acolo.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am lucrat o vreme într-o fabrică de plăci aglomerate. Corect ar fi să spun şi într-o fabrică de plăci aglomerate. Trecînd rar, la 10 ani o dată, prin dreptul străzii care ducea la PAL – aşa se chema fabrica –, am simţit la un moment dat nevoia să mai bat o dată drumul pînă acolo.

Unele nostalgii sînt negative. Faci un anumit lucru ca să te distanţezi de un trecut şi eventual să-l înţelegi. Multe lucruri confuze din tinereţe sînt socotite experienţă de viaţă. Să mai fi stat încă trei ani la PAL, ajungeam cu experienţa mea de viaţă într-un impas.

Drumul de la tramvai la fabrică mi s-a părut încă din prima zi de lucru nu doar foarte lung, ci şi misterior, deoarece continua cu o fundătură. De fapt, nu era mai lung ca drumul de acasă la tramvai, dar îl simţeam ca fiind mult mai lung, chinuitor de lung, fiindcă mai departe de poarta fabricii venea fundătura, iar eu n-am avut niciodată curajul s-o explorez. Aveam sentimentul că, mergînd şi mai departe de poarta fabricii, mergînd, cum s-ar zice, pînă la capăt, voi afla ce avea să se întîmple şi cu mine pînă la capăt. Şi exact asta n-aveam chef să aflu. Nimeni nu vrea să ştie, la 20 de ani, ce o să se aleagă din planurile şi nădejdile lui.

Cînd m-am decis, la foarte mulţi ani după acea experienţă de viaţă, care avea cam tot ce are şi infernul, adică aburi, fierbinţeală, zgomote asurzitoare şi muncă în trei schimburi, să-l mai bat o dată, drumul mi s-a părut şi mai lung. În două rînduri am vrut să renunţ, dar ceva, care aducea a datorie neplătită, m-a făcut să merg mai departe.

Cu toate că în fabrică mă obişnuisem cu treaba pe care o aveam de făcut, cu drumul pînă la ea nu m-am obişnuit deloc. Mult timp după aceea l-am visat în fel şi chip, cu accente de coşmar. Primejdia venea tocmai de la obişnuinţă. Să mai fi lucrat alţi cîţiva ani acolo, motivele să rămîn ar fi fost mai multe şi mai
puternice decît motivele care îmi impuneau să plec.

Drumul de la tramvai la fabrică – dar nu şi acela de la fabrică la tramvai! – mi se părea fără sfîrşit, din cauză că în interiorul meu motivele de a rămîne şi de a pleca se înfruntau în permanenţă şi-mi creau o stare de spirit apăsătoare. De parcă trebuia să răspund urgent la o întrebare, dar întrebarea nu mai venea.

Cînd, după mulţi, după foarte mulţi ani m-am hotărît, cum spuneam, să mai bat o dată drumul de la tramvai pînă la poarta fabricii, pentru asta am făcut-o, pentru a mă lămuri care fusese întrebarea. Culmea e că tot felul de oameni mi-au dat, de-a lungul timpului, răspunsul la întrebare şi toţi cu aceleaşi cuvinte: Aşa a fost scris să se întîmple!

Ar fi trebuit să-i cred, fiindcă prea sînt mulţi şi prea seamănă un răspuns cu altul, dar ar fi să pun sub semnul greşelii toate schimbările la care m-am decis ulterior, uneori brusc, fără o cauză explicită. Prea mult fatalism strică. Cînd baţi doi ani, zi de zi, acelaşi drum, şi tot lung ţi se pare, tot istovitor şi nepotrivit cu fiinţa ta, e bine să renunţi. Există întotdeauna drumuri şi mai lungi, pe care le vei găsi scurte, abordabile. Prea lungi sînt numai drumurile altora.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   drumul,   fabrica,   tramvai

Serviciul de email marketing furnizat de