x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

După 20 de ani

0
Autor: Cristian Crisbăşan 11 Oct 2009 - 00:00
După 20 de ani


Se împlinesc în decembrie 20 de ani de la "evenimentele din 1989". Revoluţia a existat doar în mintea noastră, a celor puţini care am ieşit în stradă să protestăm, naivi? DAR NU INOCENŢI, majoritatea dintre noi. "Să-i punem pe ăştia să joace într-o revoluţie" a fost ideea, prevestind parcă reality-show-urile de mai târziu.

Am fost ca o turmă de animale hămesite - de mâncare, sex, bani, drepturi şi ce mai vreţi voi -, eliberate brusc de stăpâni din ţarc.

Ne-am trezit într-un peisaj ca după bătălie, rătăciţi într-o libertate căreia nu-i înţelegem, deocamdată, sensurile şi rosturile. Din 1989 încoace n-am făcut decât să devorăm, feroce şi monstruos, tot ceea ce era interzis şi brusc disponibil. N-am construit mai nimic ÎN NOI, ÎN MINŢILE NOASTRE. Am produs doar ca să devorăm. Savurăm libertatea de a rânji cu dinţii plini de sânge şi burţile sătule, precum prădătorii după ce au decimat turma de gazele.

În jur, numai gunoaie - resturi de la acest festin animalic. Gunoaie printre "zgârie-norii de Dâmboviţa" şi în parcările pline de maşini scumpe. Şi gunoaiele din mintea noastră care provoacă atâta poluare, la propriu. Singura logică a fost să ne potolim inconştient, animalic, vorace, imensa foame de ORICE: unii, pur şi simplu de mâncare, alţii de droguri, bani, putere şi glorie. Mulţi doar pofta de a face orice.

Puţinii oameni lucizi şi de valoare s-au trezit că trebuie să ducă iar o luptă de supravieţuire de tip gherilă în noua junglă. Sau să emigreze.
Animale de la grădina zoologică, am evadat, dar numai din cuşti şi doar până la ziduri. Puşcăriaşi, am pus aparent stăpânire pe închisoare, printr-o revoltă spontană. Trăim o combinaţie între cele două. Da, am fost lăsaţi să scăpăm din celulele închisorii numite România şi am invadat... România. Am dat iama în magaziile administraţiei închisorii.

Am renovat, am reconstruit, am cârpit, am zugrăvit, am produs câte ceva, DAR ÎN INTERIORUL ACELEIAŞI ÎNCHISORI, pentru că, de fapt, ea n-a încetat să existe niciodată în mintea noastră. Libertatea adevărată este dincolo de zidurile ei şi nu o înţelegem încă.

Şi azi nu prea a mai rămas nimic de devorat. Ceea ce mai există nu ne mai satisface, ne-am obişnuit, o facem mecanic, din rutină, pentru a ne hrăni instinctele. Rezervele de "nou" sunt pe terminate. Mulţi au trecut de graniţele puşcăriei şi s-au trezit într-un Occident dur, care ori i-a reeducat, ori i-a făcut să se întoarcă cu coada între picioare sau să ajungă înapoi în celule.

Buimaci, cocoţaţi fudul pe grămezile de resturi şi gunoaie, ne scărpinăm în cap şi începem să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i de făcut? Încotro? Ce urmează? Ne spune cineva ceva? Ne dă vreo direcţie? Da, acum avem tot ce ne-am dorit, dar am descoperit că libertatea poate să şi ucidă. Că democraţia este şi sistemul care apără libertatea unora de a fi proşti, răi, corupţi şi lichele. Fetele şi-au pus silicoane, dar descoperă că nici asta nu le aduce fericirea.

Societatea se enclavizează. Au apărut "insule" unde se produc şi se conservă valori şi se practică libertatea adevărată. Mai este mult până când teritoriile lor însumate vor ajunge să depăşească suprafaţa restului. Va mai dura până când vom dărâma din mintea noastră zidurile închisorii numite România.

Citeşte mai multe despre:   dreptul la excepţie

Serviciul de email marketing furnizat de