Dupa sase luni…

Nu bugetul public este responsabil de cresterea deficitelor externe, ci expansiunea creditului intern plus aprecierea leului... provocarea pentru bugetul public nu priveste 2005, ci anul aderarii, care implica cheltuieli suplimentare inevitabile de circa 2,5-3% din PIB

BNR a comunicat ca tinta de inflatie pentru acest an a fost urcata la 7,5% (de la 7%), iar cea de cont curent la 7,75% (fata de 6%).
S-a evocat posibilitatea cresterii TVA in 2006 pentru a mari veniturile bugetare. In decembrie 2004 am publicat randurile de mai jos:

"Continuitate si discontinuitate vor marca macroeconomia in 2005. Continuitate sunt mentinerea cresterii economice in jur de 6% din PIB, continuarea dezinflatiei si marirea deficitelor externe; in lipsa unor castiguri de productivitate spectaculoase, deficitele externe nu au cum sa nu creasca pe fondul aprecierii leului. Discontinuitatea priveste pasul nou de liberalizare a contului de capital (accesul non-rezidentilor la depozite in lei), introducerea leului greu in iulie si trecerea la tintirea directa a inflatiei.

Intentia de modificare a legislatiei fiscale, prin introducerea unei cote unice de 16% - se cuvine a fi judecata prin prisma impactului asupra constructiei bugetului si prin efecte asupra consumului si productiei; ea se inscrie in logica competitiei fiscale din Europa Centrala si de Rasarit.
Cota unica ar simplifica legislatia fiscala si poate influenta transparentizarea economiei…

Trebuie spus insa ca impozitarea muncii (prin nivelul contributiilor sociale) este un mai mare impediment in crearea de noi locuri de munca, in iesirea economiei subterane la lumina. Cota unica este si o relaxare fiscala. Efectul asupra veniturilor bugetare, alte conditii fiind neschimbate, este de scadere a acestora - cel putin intr-o prima faza. Efectul asupra productiei este direct daca firmele vor folosi profitul suplimentar pentru investitii si indirect pe filiera consumului, care poate stimula productia. Stimularea consumului este directa prin venituri disponibile mai mari.

Daca raspunsul ofertei interne este sensibil inferior cererii de consum sporite, o consecinta inevitabila se va vedea pe doua planuri: o presiune inflationista si o crestere a deficitelor externe.

Intrarile de capital depasesc nevoile, ceea ce explica rezervele valutare in ascensiune la BNR si aprecierea leului. Deficitele externe in 2005 trebuie examinate prin prisma unei serii de factori - unii venind din 2004, altii legati de discontinuitatile evocate mai sus. Astfel, deficitul de cont curent in 2004 se datoreaza in cea mai mare masura sectorului neguvernamental; pe primele 10 luni, executia bugetara a fost foarte stransa (deficit practic zero), ceea ce arata un deficit de cont curent anualizat de peste 6% din PIB atribuibil sectorului nebugetar. Daca viitorul guvern ar avea o tinta de deficit de cont curent sa zicem de 6% din PIB, ar trebui ca aceasta sa internalizeze executia bugetara din ultimele doua luni ale anului 2004. La aceasta presiune s-ar adauga efectul cresterii consumului si cel al aprecierii leului asupra importurilor. In asemenea conditii se poate ajunge usor la un deficit de cont curent de peste 7,5% din PIB... Este nevoie de o evaluare cat mai corecta si de ansamblu a impactului elementelor de discontinuitate asupra contextului macroeconomic. Daca intentia de introducere a cotei unice de 16% este infaptuita, trebuie gandit de acum un plan «B», care sa controleze situatia in cazul unor derapaje".

Sa revin in prezent. Nu bugetul public este respon- sabil de cresterea deficitelor externe, ci expansiunea creditului neguvernamental plus aprecierea leului. In conditiile liberalizarii contului de capital, utilizarea bugetului public ca instrument de limitare a deficitelor externe are eficacitate limitata, ceea ce expertii FMI cunosc bine. Afirmand aceasta sustin totodata ca este necesar un deficit bugetar mic pentru a sustine dezinflatia, pentru a nu adanci deficitele externe. Repet ceea ce am spus adesea; provocarea pentru bugetul public nu priveste, in esenta, 2005, ci anul aderarii, care implica cheltuieli suplimentare inevitabile de circa 2,5-3% din PIB pentru contributia la bugetul UE, cofinantarea fondurilor primite de la Uniune, plus alte nevoi acute. Daca dorim sa evitam o crestere subita a deficitului bugetar la peste 3% din PIB (care ar accentua deficitele externe), este necesara o colectare mult mai buna a taxelor si impozitelor. O alternativa ar fi modificarea iar a fiscalitatii, cu neajunsurile pe care le aduce.

P.S.: Ionut Popescu, ministrul Finantelor Publice, a subliniat nevoia ca sectorul public sa faca loc celui privat, ceea ce ar justifica reducerea de cheltuieli bugetare. Acolo unde este risipa, sau ineficienta, asertiunea este corecta. Dar realitatea este ca bugetul public ofera insuficiente bunuri publice societatii romanesti (la noi, ponderea veniturilor bugetare in PIB este inferioara cu 5-6% fata de Bulgaria si cu 8-10% fata de Cehia, Ungaria sau Polonia). Chiar sectorul privat (neguvernamental) are nevoie, pentru cresterea sa, de bunuri publice. Aici functioneaza un efect de potentare (crowding in). Iar pentru a produce mai multe bunuri publice indispensabile (infrastructura, educatie, R&D etc.) avem nevoie de venituri bugetare suplimentare. Ideal ar fi sa le obtinem printr-o colectare mult mai buna.

Tot Ionut Popescu a mentionat ca MFP consulta specialisti macroeconomisti si in finantele publice (inclusiv de la Centrul de Politici Economice si Grupul de Economie Aplicata). Ar fi fost bine sa-i consulte mai din vreme!