Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În "Moscova nu crede în lacrimi", film emblematic, este o secvenţă ce i se potriveşte, ca motto, comentariului meu de astăzi. Dintr-o spălătorie publică iese o pereche. El - un chipeş general. Ea - o femeie urâţică şi îmbătrânită. Fetele de la spălătorie privesc cu jind după bărbatul în uniformă. Una dintre ele, cu decenii de singurătate în spate, visează cu voce tare cât de bine i-ar sta ei, nu urâtei, lângă general! O dezmeticeşte replica unei colege. Pentru a fi fost aşa, trebuia să plătească preţul de a-l fi urmat din garnizoană în garnizoană încă de când era locotenent.
Visează România bunăstare de şapte stele dintr-o dată? Mă tem că da! Fiindcă nu prostia ţintuieşte România în coada Europei. Alta e boala de care suferim: nu vrem să plătim preţul aspru al reuşitei. Nu ştim să ne organizăm nici viaţa şi nici munca.
De vreme îndelungată, tot mai mulţi români se numără între vedetele celor mai vestite saloane internaţionale de invenţii. Români... nu însă şi România. Pentru că invenţiile premiate sunt ale unor nebuni din România, "acei îndrăzneţi ce fac înţelepciunea astei vieţi" pe care inteligenţa, creativitatea, imaginaţia i-a ajutat să viseze, să îndrăznească şi să izbândească, după ani de muncă, de privaţiuni şi de suferinţă. România suntem noi toţi. Ţara. Iar atunci când e jurizată o ţară, nu sunt număraţi premianţii, ci doar invenţiile lor aplicate. Căci nu premiile cucerite produc PIB, ci invenţiile convertite în bunuri economice şi în servicii căutate pe piaţă. Numai ele aduc bunăstare. Or, România produce premianţi, dar nu valorifică premiile.
În toată lumea, invenţiile aduc bunăstare după ce sunt valorificate industrial. Un exemplu semnificativ: penicilina. A fost inventată în anii '40. Zece ani însă s-au cheltuit bani, muncă şi răbdare pentru a găsi tehnologiile de multiplicare. Abia apoi a început şi producţia de serie. Miliarde de oameni, de pe tot globul, au beneficiat şi beneficiază de această invenţie epocală.
Noi nu avem răbdare să valorificăm. Mereu a fost aşa. În anii interbelici, la Mediaş, un profesor de liceu a scris o carte: "Racheta între spaţiile interstelare". L-am cunoscut. I-am luat un interviu în anii '70, pentru ziarul Scînteia Tineretului, cu ocazia unei scurte vizite pe care a făcut-o în ţară. Mi-a povestit că la Mediaş, când îşi imagina cum oamenii ar putea zbura printre stele, unii prieteni şi colegi ai săi l-au luat peste picior. L-au socotit nebun. Mai ales că nici un salon nu i-a premiat cartea. Şi nimeni, în România, nu s-a gândit că mintea unui profesor de liceu din Mediaş a produs idei din care avea să se nască o epocă. S-a gândit însă cineva în Germania. A ajuns acolo. Calculele sale au deschis drumul spre zborurile astronauţilor. Astăzi, toate dicţionarele lumii notează enervant pentru noi: "Herman Oberth, fizician german originar din România".
Sau Nicholas Georgescu - Roegen. Un corifeu al ştiinţei economice. Aici, în ţară, în vremurile tulburi de la cumpăna anilor '40-'50, îl aşteptau arestarea, canalul, poate moartea. În America îl aşteptau câţiva savanţi fără egal în lume, care aveau nevoie de gândirea sa matematică, aplicabilă în economie, pentru a întregi o echipă imbatabilă. A plecat din ţară, ajutat de prieteni buni, ascuns între mărfurile transportate de un vapor turcesc. În apele Bosforului şi-a aruncat peste bord cheile apartamentului de la Bucureşti. N-a mai privit înapoi.
Americanul Paul A. Samuelson, o celebritate de talie mondială, vorbind în public, în Statele Unite, despre cel pe care l-a numit "bunul meu prieten Nicholas Georgescu-Roegen", a afirmat că matematica este un limbaj şi, în principiu, dacă un nebun îl înţelege, îl poate înţelege şi un alt nebun.
Brazilia şi-a făcut programul de restructurare economică după teoriile unui român: Mihail Manoilescu. A murit în anii '50, în închisoarea de la Sighet.
