Pe post de investiţii - terenurile. Creşterea - o dată cu pereţii. Turnuleţe - taxele. Numai producţia, adică fundaţia, e cam şubredă. Inflaţia e inevitabila igrasie.
Pe post de investiţii - terenurile. Creşterea - o dată cu pereţii. Turnuleţe - taxele. Numai producţia, adică fundaţia, e cam şubredă. Inflaţia e inevitabila igrasie.
Nu s-a terminat bine vara şi inflaţia a şi ajuns la limita maximă ţintită de BNR. Lovitura a venit la o săptămănă după un alt şoc: construcţiile au luat faţa industriei sau mai degrabă industria a ajuns să conteze mai puţin in ansamblul economiei. Negustorii se reped să le ia oamenilor banii din buzunare incă inainte să-i primească, iar zidarii prosperă mai mult decăt fabricanţii care-i angajează să le facă vile. Se vede căt de mult contează cănd nu se mai apreciază leul şi căt de puţin ajută majorarea pensiilor.
Am spus mai demult că simplificarea procedurilor legate de TVA a lăsat mai mulţi bani la dispoziţia companiilor in primele trei luni ale anului. Fluxul suplimentar de lichiditate a dinamizat cifrele de afaceri, iar majorarea valorii adăugate s-a materializat intr-un supliment de profit şi de venit salarial de care s-a bucurat şi statul. Anticipam că prin reintroducerea la 15 aprilie a TVA in vamă avăntul va fi frănat. Industria care utilizează multe bunuri intermediare şi materii prime din import a resimţit deja lovitura: confirmarea a venit de la datele statistice făcute publice săptămăna trecută: construcţiile au realizat o treime din creşterea economică aferentă trimestrului doi din 2007, depăşind industria, a cărei contribuţie s-a injumătăţit faţă de primul trimestru. Aşa şi scrisesem că se va intămpla: incetinirea ritmului producţiei industriale va fi compensată in planul PIB de mărirea incasărilor din taxe pe produs şi de creşterea contribuţiei construcţiilor. Era de aşteptat, fiindcă nu s-a investit masiv in fabrici, ci in terenuri şi case - potentaţii găndesc pe termen scurt: "creştere să fie, dar să profităm şi noi". Reinstaurarea controlului politicului asupra economiei - după scurta perioadă in care intrarea in UE a determinat căţiva paşi involuntari in direcţia pieţei - a fost realizată cu preţul incetinirii creşterii economice şi a unui recul şi mai mare la nivelul valorilor adăugate.
Dacă Guvernul - orbit de propriile interese - nu este conştient că Romănia se expune pe un singur sector, măcar banca centrală ar trebui să vadă problema. Unul dintre motivele pentru care se umflă deficitul extern e dat de finanţările din străinătate şi de materialele din import destinate pieţei interne şi nu realizării de mărfuri de export. Expunerea pe un singur sector trebuia să determine BNR să modifice indicatorii de risc prudenţial. Mai ales că, din căte se vede pe pieţele internaţionale, sectorul imobilelor este cel mai expus corecţiilor. Din nefericire, mai toate măsurile luate de banca centrală au mers in direcţia opusă - de la relaxarea normelor de creditare şi pănă la reducerea dobănzilor.
Deci Guvernul, ca toate guvernele noastre, vrea să crească PIB, dar nu oricum. Preferabil, nu prin forţele pieţei, ca să nu se poată face afaceri fără voia politicienilor. De aici reapar taxele vamale pe relaţia cu UE (taxa pe prima inmatriculare auto), TVA in vamă, se majorează accizele inaintea calendarului negociat cu UE, se extinde baza de impunere pentru contribuţiile de asigurări sociale. Cu riscul unei creşteri economice mai mici şi mai puţin sănătoase, guvernanţii mută greutatea majorării PIB pe impozite şi imobile. Acolo, in imobile, şi-au băgat banii toţi potentaţii, şi acum vor să le rodească investiţiile. Ceea ce nu prea au ei sunt fabricile, fiindcă banii se puteau spăla măcar in sectorul productiv, dacă se vede că asta-i etapa pe care o parcurge ţara.
Puse cap la cap, cele două ştiri - despre inflaţie şi despre structura PIB - arată că economia se specializează şi se expune aiurea. Creşterea aparentă vine din sectoare rentabilizate prin fluxuri de monedă străină şi creşterea preţurilor. Cănd n-o să mai intre bani ca să umfle balonul va rămăne totuşi ceva: deprecierea şi inflaţia.
Citește pe Antena3.ro