Efectul placebo în politică

În zilele noastre, politica înseamnă mai ales ce e "pe sticlă", răspunsuri şocante chiar dacă sînt stupide, poză "tare" chiar dacă e în dispreţul bunului-simţ.

În zilele noastre, politica înseamnă mai ales ce e "pe sticlă", răspunsuri şocante chiar dacă sînt stupide, poză "tare" chiar dacă e în dispreţul bunului-simţ. "Piaţa politică răspunde favorabil la simplul fapt că noi sîntem aici şi vorbim", comenta deunăzi un "popular" român, adică un fost social-democrat reformist săturat de reforme şi răspundere şi dornic doar de viaţă (mediatică) bună. Aşadar, funcţionarea politicii cere astăzi în primul rînd abilitatea de a te strecura, iar nu putere de caracter, oportunism, iar nu tenacitate, şmecherie, iar nu viziune. Eu cred că este contrariul a ceea ce se pretinde: nu e vorba de inteligenţă politică, ci, dimpotrivă, de decrepitudinea şi destrămarea acesteia.  Să mă mai mir că la întrebarea "Ce e un politician?" am citit răspunsul răspicat al unui inginer automatist şantierist: "Un om ale cărui imagine şi putere de influenţă sînt la vînzare". E nedreaptă această apreciere generalizată. Încerc însă să înţeleg cum a ajuns imaginea politicului atît de jos. Într-adevăr, constatăm zilnic o îndepărtare de la politica reală, aceea capabilă să corecteze situaţiile greşite şi să vindece durerile unor stări sociale grav resimţite de cetăţeni. Politicile de viziune (anticipaţie, prevenire şi strategie) nu sînt la modă. Asistăm la un permanent joc al aparenţelor şi falselor acţiuni desfăşurate pe "altarul" imaginii. Oare, în curînd, calitatea unui politician se va măsura în de cîte ori plînge sau zîmbeşte? Există într-adevăr o relaţie stabilită empiric între imagine şi aşteptările oamenilor, dar şi între imagine şi gradul de păcălire al acestora. Avem de-a face cu un soi de efect placebo al politicii. Oamenii supuşi stresului de nesiguranţă se simt mai bine cînd li se promite o viaţă mai bună şi au tendinţa naturală să creadă că aşa va fi. Efectul placebo este întărit de aşteptările oamenilor. Nu degeaba specialiştii în comunicare îi îndeamnă pe politicieni să spună ceea ce "oamenii vor să audă". Aşteptările oamenilor sînt real activate, însă dezamăgirile sînt cu atît mai dureroase. Cuvintele ne pot emoţiona şi inspira, aduc speranţă, dar sînt doar minciuni dacă nu conduc la faptele aşteptate. "A guverna înseamnă a gestiona aşteptări", îmi spunea Felipe Gonzalez, prim-ministru al Spaniei timp de  14 ani. Cînd însă instinctul dominant al politicienilor este cel al publicităţii prin imagine, putem fi siguri că simţul de răspundere şi măsura lucrurilor sînt practic înlăturate. Cum altfel putem interpreta cele mai recente schimburi de jigniri precum: "ciori", "adunături", "sumă de găşti", "proşti"? Cît de credibile mai sînt anunţurile (pompoase) cu tema: "Vreau să fiu / Voi fi prim-ministru după alegeri"? Impresia publică inevitabilă e că politicienii nu înţeleg că binele public şi al ţării e un teren comun, al eforturilor solidare. Publicitate + imagine + lobby conduc cel mai adesea (la noi) la pervetirea atitudinii raţionale şi a stărilor normale. Avem ca exemplu angajamente precum "Dreptate şi Adevăr" sau "Să trăiţi bine!" şi, mai recent, "Facem ce trebuie!".

Dacă viaţa oamenilor în realitate e atît de apăsătoare şi plină de nedreptăţi pentru atît de mulţi, înseamnă că politica nu-şi face datoria, că regimul politic instalat nu respectă contractul social cu cetăţenii. E prea mult dacă cerem o gestiune raţională şi responsabilă a ţării? Cer cetăţenii imposibilul atunci cînd vor ca legile şi administraţiile să-i respecte? Dacă politicienii şi-ar aplica lor înşişi standardele de moralitate şi eficienţă la care se referă la ocazii festive, cu totul alta ar fi impresia oamenilor despre ei. Ne-ar fi mult mai de folos oameni politici care să gîndească proiecte vizionare, adevărate salturi de încredere în puterile naţiunii. Problema centrală e încrederea. În cine ne punem încrederea? Emoţia sinceră şi intuiţia sînt oricum de preferat pozei înşelătoare, imaginii în spatele căreia e interes meschin, incompetenţă, nepăsare. Redau din nou, fiindcă sînt extrem de impresionat, concluziile unor recente cercetări sociologice în lume pornind de la întrebarea "Ce vor tinerii azi?".  Rezultă că tinerii vor onestitate, simplitate, claritate şi produse deosebit de valoroase. Pentru ca toţi românii să fie respectaţi în ţara lor, obrăznicia atotputernică politico-afaceristă trebuie învinsă.