După o furtunoasă şedinţă de plen a CSM, ministrul Justiţiei a dat o declaraţie ieşită din gândirea Anei Pauker. Încercând să justifice ordinul primit de la Monica Macovei pentru eliminarea lucrărilor ştiinţifice scrise în puşcării, doamna ministru a spus că măsura elimină discriminarea dintre munca fizică şi munca intelectuală. Aşadar, săpatul la şanţuri şi datul cu bidineaua, activităţi utile şi căutate în penitenciare, sunt puse în inferioritate de cei care în timpul detenţiei continuă să gândească şi să decanteze un produs al muncii cu capul, cum se spune.
Doamna Prună îl trimite pe profesorul Mencinicopschi, doctor în ştiinţe, să pună mâna pe rindea dacă vrea să-şi diminueze pedeapsa. Ministerul Justiţiei, în loc să rezolve problema cu discernământ, să găsească normele pentru a elimina abuzul de utilizare a facilităţii prevăzute în regulamentul de executare a pedepselor, găseşte că este cel mai bine să elimine prevederea respectivă. În şedinţa CSM, poziţia bolşevică a doamnei ministru a fost tamponată de opiniile unor jurişti care au toate ţiglele pe casă.
Ca o mare concesie făcută societăţii interesate de subiect, Raluca Prună a mai spus că va pune proiectul de abrogare pe site pentru dezbatere, deşi nu este obligată să o facă. Secretomania care învăluie această nouă reglementare încă din ministeriatul lui Cazanciuc este spartă doar pentru yesmenii care înconjoară instituţiile justiţiei. Campania virulentă împotriva câtorva autori de lucrări scrise în puşcării a fost susţinută din interiorul ministerului care, vezi Doamne, trebuie acum să corijeze situaţia.
Cinstit ar fi să iasă doamna Prună şi să spună clar că măsura de scădere a pedepsei prin publicarea de lucrări ştiinţifice nu se aplică lui Dan Voiculescu şi celor condamnaţi în lotul Telepatia. Ar fi o continuare firească a manierei în care a fost dirijat dosarul ICA de la anularea NUP, până la alegerea procurorului corupt Eva să-l instrumenteze, să-l justifice prin practici telepatice şi, în fine, să-l redea completului paraşutat la Curtea de Apel. Dacă ar proceda aşa, s-ar simplifica lucrurile, nu am mai acuza-o pe Raluca Prună de introducerea unei noi revoluţii culturale de tip maoist în care intelectualii sunt reeducaţi prin munci fizice.