Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
America a votat, şi-a ales preşedintele, dar am sentimentul că aceste alegeri au lăsat şi un gust amar. Visul american parcă nu mai este ceea ce a fost, iată o primă mare decepţie mondială. Chiar dacă milioane de oameni vor în continuare să se ducă să trăiască şi să muncească în America, reuşita lor nu mai este aşa de sigură ca altădată. O spune chiar un mare economist american, Joseph Stiglitz, laureat, în 2001, al premiului Nobel pentru economie. Iată ce explică el în revista franceză Le Nouvel Observateur, unde a publicat săptămâna trecută un interviu: în America un mic număr de oameni bogaţi, reprezentând 1 la sută din populaţia ţării, şi-a multiplicat veniturile în ultimii 30 de ani cu 150 la sută, în timp ce restul de 99 la sută dintre americani şi-au văzut veniturile crescând doar cu 15 la sută. Stiglitz vede în aceste cifre un semn grav, de financiarizare a economiei. America şi-a pierdut însă şi busola etică, spune el. Iar vechea teorie economică potrivit căreia bogăţia adunată de unii se revarsă până la urmă şi asupra maselor de americani prin vitalitatea vieţii economice nu mai este valabilă. Inegalităţile care cresc în America echivalează cu sărăcirea unei întregi generaţii şi cu sfârşitul unei ere, cea a egalităţii şanselor, iată concluzia lui Joseph Stiglitz.
În revista Le Point, eseistul Nicolas Bavarez constată totuşi că America iese treptat din recesiune şi că în acest moment economia a redemarat, consumul este în creştere, preţurile la case cresc şi ele ceea ce înseamnă că s-a terminat criza din domeniul imobiliar... Tot atâtea semne bune, ceea ce nu poate ascunde o altă realitate, şi anume creşterea numărului de oameni săraci şi a datoriei publice. Este avansată această cifră cu caracter simbolic: 47 de milioane de americani depind astăzi de ajutorul alimentar, faţă de numai 27 de milioane acum cinci ani. "Visul american” nu mai este deci chiar atât de generos cu unii, iată primul lucru care sare în ochi analizând aceste cifre.
Din punctul de vedere al europenilor mai există o decepţie notabilă. Europa se interesează în continuare foarte tare, chiar cu pasiune, de America, dar America se interesează infinit mai puţin de Europa. Vechiul continent nu a figurat printre priorităţile diplomatice ale ultimilor preşedinţi. Dovadă că Barack Obama, în cei patru ani cât a durat mandatul său, a efectuat în jur de 10 vizite în zona Pacificului şi numai un singur turneu diplomatic important în Europa. Numeroşi comentatori pun în evidenţă acest adevăr, Statele Unite întreţin relaţii economice importante cu Europa, strategic vorbind Europa este aliatul numărul unu al Americii în cadrul Alianţei Atlantice, dar privirile americanilor se îndreaptă cu precădere spre alte zone ale globului, mai precis spre Asia şi spre Pacific, eventual spre Orientul Mijlociu şi spre Golful Persic. Este interesant de constat că la dezbaterea de pe 22 octombrie dintre Barack Obama şi Mitt Romney, dezbatere axată pe probleme de politică externă, numele Europei nu a fost pronunţat practic de loc. De 45 de ori a fost menţionat Iranul, de 34 de ori Israelul, dar nu Europa. Unii comentatori au considerat chiar că în mintea lui Mitt Romney numele Europei avea mai degrabă o conotaţie negativă, el şi-a avertizat chiar concetăţenii că America "riscă să o ia pe calea Greciei” dacă îl va realege pe Barack Obama. Sigur, comentatorii îşi nuanţează analizele şi spun că de fapt există o mare diferenţă între nivelul de interes pe care îl are electoratul american faţă de Europa şi cel pe care îl au responsabilii politici americani. Iar alegerile prezidenţiale în Statele Unite au fost întotdeauna o competiţie care s-a dus pe terenul problemelor interne şi nu internaţionale. Există totuşi acest paradox uluitor când vine vorba de America: totă lumea este cu ochii pe ea, mai ales cînd au loc prezidenţialele, dar americanii nu sunt de loc preocupaţi de restul lumii când merg la vot, ci de problemele lor imediate, de condiţiile lor de viaţă, de starea economiei, de şomaj.
Focalizarea mondială asupra Statelor Unite este însă una de înţeles, aş spune chiar normală, dat fiind că America joacă acest rol de lider planetar, de primă economie a lumii, de primă putere militară şi diplomatică, de furnizoare de produse culturale pentru toată planeta. În cei patru ani cât s-a aflat Barack Obama la putere el s-a interesant de Europa mai ales în contextul crizei economice şi bugetare de pe vechiul continent, şi le-a dat de mai multe ori diverse sfaturi europenilor pentru a se mobiliza şi a relansa creşterea economică. Cum în toţi aceşti ani economia americană s-a dovedit fragilă, Washingtonul s-a temut de fapt că o recesiune gravă în Europa ar fi fost de natură să afecteze şi Statele Unite.
America mai ştie să-şi facă o extraordinară publicitate ori de cîte ori trece prin faza alegerilor. Si aici ne aflăm într-o situaţie paradoxală. Ea nu se interesează de restul lumii decât în funcţie de interesele ei, dar focalizează asupra ei toată presa planetară când îşi alege preşedintele şi se pune în valoare cu o putere de atracţie care rămâne enormă deşi numerele ei de iluzionism mai dau şi rateuri.
Citește pe Antena3.ro
