Escude-moi, Domenech

Rezultatul meciului Franţa - România este de o cumsecădenie extraordinară. Egalul obţinut de trupa lui Răzvan Lucescu ne linişteşte din toate punctele de vedere. Ne linişteşte pentru că am scăpat de chinuiala tembelă a calculării şanselor de calificare la turneul final al CM, acele şanse care, nu-i aşa?, matematic care va să zică mai existau şi ele alimentau chiar şi mincinos speranţa oarbă.

Foarte bun este rezultatul de la Paris şi pentru liniştea în care Răzvan Lucescu îşi poate antrena echipa în vederea viitoarelor preliminarii. De-acum, românaşii nu mai au nici o apăsare, ceea ce mă face să cred mai apăsat în spectacole mai reuşite în meciurile cu Austria şi Serbia.

Cumsecădenia rezultatului de la Paris nu funcţionează decât pe felia de şansă a românilor. Acelaşi rezultat de egalitate îl îngroapă pe Reymond Domenech într-o adâncă dezamăgire. O dezamăgire care face din antrenorul francezilor un mic pricinos, un pricinos care recurge la scuze penibile. Zice Domenech că tristeţea sa de după meci a fost provocată de faptul că românii au marcat fără să ajungă vreodată la poartă. Poate că ceva dreptate are graseiatul în ceea ce ne priveşte. Dar noi ştim să ne tratăm şi singuri.

Cred că Domenech ar fi trebuit să vorbească mai degrabă despre marea sa reuşită de a îngropa în mediocritate marea adunătură de vedete din care şi-a croit echipa. Dacă situaţia în care au ajuns Les Bleus n-ar fi albastră rău de tot, autogolul lui Escude (excusez-moi, Escude) ar fi trebuit reparat prin multele reuşite de care erau bănuiţi multimilionarii fotbalului european. În timp ce ultima rezervă introdusă în teren de Domenech a fost Karim Benzema, jucător pe care Real a plătit în această vară vreo 40 de milioane de euro, Răzvan Lucescu apela la Mihai Roman, fotbalist doar dezinvolt şi braşovean. Edificator, nu?

Răzvan Lucescu a formulat protocolar observaţiile despre meci. "Rezultat important în faţa unui adversar puternic, cu valori individuale uriaşe." A spus vorbe bune şi despre fotbaliştii săi. Atât de bune cât să nu-i descurajeze. Reţinerea bine calculată ne determină însă să credem că Răzvan Lucescu a văzut acelaşi meci pe care l-am văzut şi noi. Mai mult, antrenorul, spre deosebire de noi, este capabil să descifreze meseriaş lacunele jocului şi antidotul în funcţie de materialul pe care-l are la dispoziţie. Şi oferta din acest punct de vedere nu este deloc generoasă.

Avancronica pe care am făcut-o la meciul Franţa - România s-a suprapus peste realitatea viitoare tocmai pentru că era bazată pe adevăruri indiscutabile. Spuneam că naţionala nu poate realiza minuni câtă vreme componenţii săi se antrenează într-o competiţie mediocră. De aceea cred că rezultatele viitoarelor preliminarii, cele pentru CE, vor depide şi de atenţia cu care privim campionatul intern. În consecinţă, nu avem voie să ne gândim la naţională doar atunci când se cântă imnul.