Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După publicarea Raportului întocmit de Comisia Parlamentară de anchetă în cazul Monica Ridzi, tipăream în Jurnalul Naţional, sub titlul Parlamentul şi-a îmbunătăţit imaginea, o radiografie a activităţii desfăşurate de comisie. Salutând faptul că, întâia oară în istoria noastră postdecembristă, "o comisie de anchetă parlamentară şi-a finalizat lucrările cu o concluzie vizând o decizie concretă", atrăgeam atenţia asupra punctelor slabe ale activităţii comisiei.
Plecând de la observaţia făcută de Dan Tapalagă pe Hotnews, evidenţiam drept condiţie esenţială a activităţii unei astfel de instituţii imaginea de obiectivitate: "Într-o acţiune precum descoperirea adevărului, fie ea desfăşurată de presă, de Parchet sau de o comisie parlamentară, mai ales dacă are loc pe scena publică, fundamentală rămâne impresia de obiectivitate".
Sub semnul acestei condiţii arătam că, în cazul Ridzi, membrii Comisiei n-au dovedit o singură clipă preocuparea de a demonstra că sunt interesaţi de descoperirea adevărului, şi nu de o răfuială politică. Printre alte argumente în sprijinul acestei teze evidenţiam prostia unor membri ai comisiei de a se antepronunţa înainte de finalizarea lucrărilor.
"În descoperirea adevărului, membrii unei comisii de anchetă parlamentară nu trebuie să lase o clipă impresia că ştiu adevărul până nu se finalizează lucrările." La vremea când scriam comentariul nu-mi imaginam că nu peste mult timp se va înfiinţa o altă comisie de anchetă parlamentară împotriva unui ministru. Cu toate acestea scriam că, pentru a întări credibilitatea formulei de anchetă parlamentară, o posibilă altă comisie trebuie să ţină cont de greşelile Comisiei Ridzi.
Şi, prin asta, credibilitatea Parlamentului s-ar impune: "O rapidă modificare a Regulamentului prin care să se interzică apariţia la tv şi în presă în general, cu de-claraţii, a membrilor unei comisii parlamentare de anchetă". Viaţa mi-a tras clapa. La scurt timp s-a înfiinţat Comisia parlamentară de anchetă în cazul Udrea.
Încă din timpul Comisiei Ridzi, Elena Udrea a avertizat că-i va veni ei rândul, după Ridzi, în cadrul unui scenariu vizând compromiterea oamenilor preşedintelui. Considerându-i pe politicieni mai inteligenţi decât sunt, nu-mi imaginam că PSD-iştii şi PNL-iştii vor trece de îndată la constituirea Comisiei Udrea. Era la mintea cocoşului că bătălia principală în cazul unei astfel de comisii viza credibilitatea ei ca instrument obiectiv de aflare a adevărului. Şi dacă Elena Udrea ar fi jefuit pur şi simplu banii publici, bărbaţii politici din PSD şi PNL ar fi trebuit să mai aştepte niţel.
Ar fi trebuit să ia în colimator un alt ministru, după care să se ocupe de Elena Udrea. Şi nu pentru că Elena Udrea dezvăluise scenariul, ci pentru că era al doilea membru al Guvernului Boc anchetat de o comisie parlamentară care trecea drept un om al preşedintelui.
Din start astfel, comisia a pornit cu o importantă lipsă de credibilitate. Culmea, membrii comisiei, în frunte cu Ludovic Orban, nici măcar n-au catadicsit s-o contrazică pe Elena Udrea în afirmaţia că e o manevră electorală împotriva lui Traian Băsescu. Ba, mai mult, ei s-au întrecut în a face publică legătura dintre activitatea comisiei şi campania împotriva lui Traian Băsescu. A venit apoi lovitura dată de componenţa comisiei. PSD şi PNL n-au luat în seamă refuzul PD-L de a participa la comisie. Şi-au făcut astfel o comisie parlamentară din care a lipsit tocmai cel mai important partid din Parlament.
Din partea PSD au venit aceiaşi politicieni de mâna a doua, aleşi după criteriul că oricum n-au altceva mai bun de făcut. Nicolae Bănicioiu şi Aura Vasile. Din partea PNL au intrat în comisie doi politicieni identificaţi din start ca duşmani de moarte ai Elenei Udrea: Ludovic Orban, care s-a proţăpit rapid în fruntea comisiei, şi Adriana Săftoiu. Prezenţa lui Ludovic Orban mai putea fi acceptată sub semnul obiectivităţii. Cea a Adrianei Săftoiu însă s-a vădit catastrofală. Îndreptăţit sau nu, Adriana Săftoiu a rămas de pe vremea când lucra la Cotroceni cu imaginea unei persoane feminine care s-a luat de păr cu Elena Udrea pentru graţiile Primului Bărbat al Naţiei.
Un minimum de bun-simţ ar fi obligat-o pe Adriana Săftoiu să nu accepte prezenţa în Comisia Udrea.
Pentru fosta admiratoare a lui Traian Băsescu, devenită peste noapte
parlamentară a unui partid duşman preşedintelui, tentaţia de a se da huţa la talk-show-uri a fost mai puternică decât bunul-simţ.
Şi astfel comisia, care trebuia să mizeze înainte de toate pe imaginea de obiectivitate, a apărut drept una în care o persoană feminină continuă păruiala cu altă persoană feminină. Pe parcursul activităţii comisiei, Elena Udrea a dovedit că nu e Monica Ridzi. Membrii Comisiei, deşi beneficiind din plin de televiziunile mogulilor, s-au confruntat cu acţiunile Elenei Udrea. Prost contracarate de nişte politicieni fără experienţă, aceste acţiuni au creat un scandal permanent, cu note de spectacol bulevardier.
Dacă ar fi fost serioşi, membrii comisiei ar fi trebuit să ceară ca doi lideri - PSD şi PNL - să dea un ultimatum lui Emil Boc: dacă Elena Udrea va continua să-şi bată joc de ditamai comisia noastră, PSD şi PNL vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. N-au făcut-o. Sau poate au făcut-o şi nu ştim noi.
Ca şi în cazul Ridzi, comisia a cerut în Raportul final anchetarea penală a Elenei Udrea. Dacă în cazul Monica Ridzi datele oferite opiniei publice de comsie au făcut credibilă decizia, în cazul Elena Udrea, decizia a părut trasă de păr.
Nu s-a găsit în această comisie cineva care să atragă atenţia celorlalţi membri că o altă decizie ar fi fost mult mai credibilă?! Repetând şi chiar amplificând greşelile Comisiei Ridzi, Comisia Udrea ne-a dovedit încă o dată că blestematul politicianism românesc e în stare să compromită orice idee bună.
Citește pe Antena3.ro
