Mai lent sau mai alert, România s-a schimbat în fiecare an din cei 25 care au trecut de la căderea comunismului. Sunt însă tot soiul de aspecte nefuncţionale în ţara noastră. Unii primari care fură banii de asfaltare şi de civilizare în oraşele pe care le conduc, preşedinţi de Consilii Judeţene milionari în euro peste judeţe cu sărăcie şocantă în spaţiul rural, unii dintre miniştri care văd în fiecare contract oportunitatea îmbogăţirii, aranjamente necurate de tot felul prin instituţii de stat.
Sunt convins că România nu e singura ţară coruptă şi ineficientă din Europa. Scandaluri de acest gen sunt zilnic şi prin Italia sau Spania, de exemplu. Diferenţa faţă de România e însă una esenţială: ţările lor funcţionează. La noi, nu prea. Ei au reţele de autostrăzi ce potenţează turismul, exporturile industriale şi agricole care generează salarii decente. Revin obsesiv la unul din motivele principale pentru care cred că ţara noastră va rămâne decenii bune în subdezvoltare şi cu perspective sumbre, în urma ţărilor vestice din UE: infrastructura. Turismul şi industria sunt două ramuri esenţiale ce pot aduce miliarde bune de euro anual la buget. Ştiţi bine: România are locuri superbe de oferit, dar unde ajungi în 10-12-14 ore funcţie de trafic şi blocaje pe drumuri naţionale de nivelul anilor ‘60. Cât timp România nu e în stare să facă într-un mandat de 4 ani o reţea de infrastructură rutieră civilizată având la dispoziţie câteva miliarde de euro, nu poate pretinde că e o ţară decentă şi funcţională.
www.radu-tudor.ro