x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Estetician-colonel

Estetician-colonel

de Tudor Octavian    |    26 Apr 2010   •   00:00

Un grad mic poate să spună: Am fost caporal, dar nu mai sunt. Un grad mare rămâne toa­tă viaţa grad mare şi dacă pleacă din ar­ma­tă. Milităria are un prag care, odată trecut, nu mai în­gă­du­ie răzgândiri. Noi am avut mai mulţi critici literari-colonei. E greu de spus dacă erau colonei de la Interne, cu acoperire de li­te­raţi sau literaţi, cu acoperire de colonei. Fiind mai mulţi aceşti ofiţeri superiori, cu aco­pe­ri­re de artişti, n-au avut şi n-au nici as­tăzi sentimente de incompatibilitate nici cu civilia, nici cu arta. Li se pare normal să fi fost şi în­că să mai fie esteticieni-co­lo­­nei sau solişti de muzică po­pu­lară-generali. Mai mult, sunt chiar mândri de dubla apartenenţă. Dar mândri numai în ţa­ră. Când se întâmplă să evo­lu­e­ze în afara ţării, fac caz doar de con­diţia lor de artişti. Ştiu foarte bine că, dincolo de hotare, o astfel de dublă-acoperire nu s-ar justifica nici cultural, nici moral şi nici din raţiuni cazone.

În librării zace de o bună bu­ca­tă de vreme o Istorie literară mamut, semnată de un autor cu suspiciunea de colonel, de spion şi de turnător. Omul a fost  im­ple­mentat în Europa cu misiuni obscure, iar în "exil" a fost ocolit  de toată românimea. Cât timp a activat în Bucureşti, s-a manifestat cu tupeul celui care se ştia apă­­­rat şi motivat, atât profesio­nal, cât şi băneşte, de sistemul mi­li­tar. Acum, când nu mai in­te­resează pe nimeni biografia lui du­pli­citară, scoate capul şi se în­toar­­ce acasă, ca să împartă su­per­­l­ative şi să-şi verse umoa­rea fetidă pe cei care l-au evitat ori nu i-au cinstit, cum socotea el c-ar fi meritat, articolele şi căr­ţile. A rămas cu trufia co­lo­ne­lu­lui-estetician de odinioară, deşi e pensionar şi au dispărut şi si­tu­a­ţi­i­le în care el se făcea util servi­ci­i­lor secrete. Unul din ro­man­cierii foarte publicaţi îna­in­te de 1989, dar cu totul ignorat de edituri după ce n-a mai fost "şef la scriitori", îl complimen­tea­ză pe criticul-colonel într-un chip care ar trebui să ne ru­şi­ne­ze: in­sul n-a fost securist acope­rit, ci diplomat cu misiuni speci­a­le în Occident. Un patriot, cum s-ar zice, care a trebuit să îndure demn oprobiul breslei scrii­to­riceşti şi să ne ierte. Noi, civilii profesionişti, n-avem cum să re­a­l­i­zăm sub­tilităţile de interes na­ţi­o­nal ale vieţii de estetician-gra­dat. Nu o să în­ţe­le­gem niciodată cum de a putut el, intelectualul cu trese, să-şi o­no­re­ze misiunile pe linie diploma­tică şi, tot­o­dată, să se ţină la curent cu evo­­luţia cul­tu­rii democratizate de acasă, scriind chiar şi o Istorie monumentală. Nu e singurul "special" care scoate capul şi acu­ză civilimea de ingratitudine şi orizont jos. Nu ştim noi cât de greu i-a fost "specialului" să du­că pe umeri şi gradul, şi lada cu cărţi. Ce mare caracter îţi trebuie ca să stai şi cu fundul în două luntri, şi cu luntrea în două funduri.

×
Subiecte în articol: editorial