Turul campionatului se mai ţine în numai două etape. Clasamentul primei jumătăţi are deja consistenţă, nu mai poate fi răsturnat spectaculos până la intrarea sa în hibernare. Grupul compact al echipelor care îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în aşternutul confortabil al bunei speranţe ar putea face reclamă bună oricărui campionat din lume.
Din păcate însă, noi, martorii nemjlociţi ai întâmplărilor fotbalistice care au făcut clasamentul, nu putem cădea în plasa dulcei amăgiri. Noi ştim bine că erorile descălţate au lucrat mai mult decât fotbalul de-adevăratelea la ierarhia actuală şi că doar soarta a lucrat la greu pentru aglomerarea din fruntea clasamentului. Parcă mai cinstită şi mai aproape de adevăr mi se pare aşezarea echipelor în acea zona a clasamentului cu înclinare spre Divizia B. Săracii competiţiei au, deocamdată, avantajul de a se situa în afara suspiciunii de forţare a norocului.
FC Timişoara, Steaua, Dinamo şi CFR Cluj - echipele noastre de Europa League - au bifat victorii capabile să ureze, cel puţin protocolar, drum bun în penultima etapă a grupelor de corvoadă europeană. Grijile calificării, responsabilitatea calificării în faza superioară a competiţiei nu mai au apăsarea de altădată. Blamul este aproape asumat. Speranţele, câte mai sunt ele, s-au subţiat până la destrămare. Visarea făloaselor campionatului intern nu mai are, de-acum încolo, decât culoarea întâmplărilor miraculoase. Întâmplări capabile să modifice calificativul repetenţiei în certificat al bravurii.
Bucuria unei astfel de reuşite rimează mai degrabă cu... noroc să fii. Nu are consistenţă esenţială. De aceea aştept meciurile pe care Politehnica Timişoara, Steaua, Dinamo şi CFR Cluj le vor disputa cu Ajax, Şeriff Tiraspol, Sturm Graz şi FC Copenhaga mai degrabă ca pe un examen de corigenţă. Un examen în care calitatea prestaţiei reprezentantelor noastre poate conta mai mult decât rezultatul în sine.