Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dupa sentinta si deznodamantul ei dramatic in cazul Adrian Nastase m-au agresat doua stari de comportament: 1) revarsarea de ura si cruzime de pe internet si media si 2) duritatea si intoleranta procurorului general si a unei majoritati din CSM fata de opiniile critice la adresa modului in care s-a administrat justitie in procesul "Trofeul calitatii'. Multi au remarcat, pe buna dreptate, ca poporul roman pare invrajbit in chiar sinea lui, impartit in tabere ce nu se suporta reciproc si dispus sa ia partea uneia sau alteia dintre tabere fara sa cumpaneasca macar o secunda pentru a adopta o pozitie rationala, oricare ar fi ea. Invrajbirea, indiferent cui o datoram, pare sa ne duca in ceea ce Thomas Hobbes la 1642 numea starea de natura: "Deci starea de natura este o stare a neincrederii tuturor in toti; este o stare de razboi al tuturor contra tuturor' si, potrivit lui Hegel, "este cautare de exploatare reciproca'. Unde am ajunge in aceasta stare? Hobbes precizeaza: "In starea de natura, o anumita putere irezistibila iti confera dreptul sa-i domini pe cei ce nu-ti pot rezista; este absurd sa-l lasi sa devina iarasi liber si tare pe cel ce-l ai in puterea ta'. El trage concluzia ca starea de natura trebuie suprimata. Iar Hegel arata ca singura cale e starea de drept.
Actul din justitie care nu e acelasi pentru aceleasi cauze sau care ignora inacceptabile stari nedrepte rezultate tot din exercitiul justitiei nu serveste si nu reprezinta starea de drept. Asa cum observa Kant, preluand principiul traditional si biblic; "Nimeni nu poate servi doi stapani'. In momente confuze din societate obisnuiesc sa caut intelepciunea la marii ganditori ai umanitatii. In "Dreptul ca lege' din capitolul "Exercitiul justitiei', Hegel ne limpezeste cu lumina irepetabila a mintii sale: "Ca in aplicarea legilor se ivesc coliziuni, in care isi are cuvantul inteligenta judecatorului, aceasta este o necesitate absoluta, caci altfel executia ar fi ceva cu totul masinal. Daca s-a imaginat sa se inlature toate coliziunile prin masura de a lasa multe chestiuni la simpla apreciere a judecatorilor, apoi o atare iesire este mult mai rea, intrucat coliziunea tine si ea de gand, de constiinta cugetatoare si de dialectica acesteia, in timp ce hotararea pura a judecatorului nu ar fi decat o determinare arbitrara'.
Impotriva incercarii inadmisibile exprimata de CSM de a ingradi libertatea de exprimare in privinta sentintelor judecatoresti, invit pe oricine sa citeasca urmatorul text al lui Hegel din aceeasi lucrare: "Breasla juristilor, care poseda cunostinta particulara a legilor, o pastreaza adesea ca monopol al ei, si celui care nu este de meserie nu ii este ingaduit sa-si dea parerea...Dar tot atat de putin cat are cineva nevoie sa fie cismar, pentru a sti daca ghetele i se potrivesc, tot atat de putin are el nevoie, in genere, sa fie de meserie, pentru a avea cunostinta de lucrurile de interes general. Dreptul priveste libertatea, adica ceea ce are mai divin si mai sfant in el omul, aceea ca, devreme ce urmeaza sa devina pentru el o obligatie, trebuie el insusi sa cunoasca'. Mai mult decat acum 4 ani cand am propus-o ca solutie in cadrul manifestului "Fortei Democrate', ar fi util sa reflectam cu toata atentia la necesitatea reintroducerii Curtii cu Juri. Tot Hegel sustinea aceasta solutie de mijloc intre respingerea vinovatiei de catre inculpat si convingerea subiectiva a judecatorului care face ca omul nu mai este tratat ca un om liber "aceea de a se pretinde ca pronuntarea vinei sau nevinovatiei sa fie facuta pornind de la sufletul criminalului, prin Curtea cu Juri'.
