Explicatie pe intelesul tuturor

Prin insasi normalitatea ei, invecinarea acestei rubrici cu graficele, procentajele si chemarile la politica, publicate indreptatit in paginile 2 si 3 ale Jurnalului National, m-a facut, zile la rand, sa ma simt inoportun. In afara grijilor de campanie ale natiei. Nu-i pentru prima oara cand Romania are niste probleme cardinale de etapa, iar eu doar de familie. Romania da in clocot la zi, pe cand eu fierb molcom la deceniu. Romania lupta cu dosarele integrarii europene, eu doar cu acelea ale dezintegrarii vietii de zi cu zi. Romania arde si eu ma cheptan.

E descurajator sa te simti un fel de David ratacit printre genunchii lui Goliath. Pe 1 Decembrie, in vreme ce presedintele Iliescu primea cu legitima mandrie profesionala - ca in atatea randuri in ultimii cincizeci de ani - omagiul in pas de front al armatei, convins ca paradele militare sunt exact ce-i trebuie neamului ca sa intre in randul lumii, eu calcam in varful picioarelor pe coridoarele unui spital, cu un tainic sentiment de nepotrivire. Eram, inca o data, intr-un impardonabil contratimp cu patria. Seara, la jurnalele festive ale televiziunilor, acest simtamant de inadecvare la trairile nationale s-a accentuat. Ma uitam cum infuleca flamanzii cartierului "traditionala si apreciata fasole cu costita" si beau - asa cum ma asigura pliantul gasit in cutia de scrisori - minunata tuica fiarta electorala si realizam ca nici un spital n-ar mai putea sa-mi rezolve senzatia de permanent decalaj cu momentul.

Si, mai ales, greata clinica fata de cei mai multi dintre politicienii care tin de cincisprezece ani afisul. Simpla rostire si scriere a numelui lor imi aduce o stare de inconfort psihic vecina cu neputinta. O sila prelungita de mine, mai mult decat sila de numele lor. Normal, trebuia sa vin si eu cu opinii, la tot ce se intampla in sezonul electoral. Nu poti insa avea pareri, ignorand numele celor care se bat pentru putere. Nu cred sa existe un singur roman stiutor de carte capabil sa-si motiveze optiunea la vot in relatie cu un program de guvernare. De cincisprezece ani, votez indarjit contra unor politicieni. Singurul castig real - daca e sa-l numim astfel - fiind acela ca acum si multi din candidatii Opozitiei imi produc aceeasi reactie vehementa de respingere, pe care socoteam ca i-o datorez in totalitate Puterii.

Cred c-ar trebui organizate alegeri si la sfarsit de mandat. Alegeri de aprobare si de dezaprobare, care sa le permita politicienilor sa candideze in continuare sau sa fie obligati sa iasa din scena.

Nu mai ma simt in stare sa continui asa: sa detest persoane si totusi sa votez liste. Pe masura ce democratia ma defineste tot mai sigur ca individ, vindecat de frica de a fi condus de un dictator, iata ca se intampla ceva si mai rau: trebuie sa accept silnicia unor grupari fara o definitie stabila. Nimeni nu are dreptul sa-mi ceara sa votez cu o grupare sau alta, cata vreme membrii acestora nu conteaza ca se cheama Opozitie sau Putere, isi iau libertatea de a migra, dupa ce au fost alesi pe o lista, in alt partid si pe alte liste de castig.

Eu, cetateanul cu un nume si un act de identitate, refuz sa mai votez gasti, adunari, incropiri, aliante, uniuni, conventii si alte trucuri de tranzitie, care asigura sinecuri parlamentare, dar nu si raspunderi individuale. Fara vot uninominal, Romania n-o sa fie niciodata o administratie, ci numai o permanenta campanie electorala.