Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici Coaliţia politico-mediatică anti-Băsescu nu e lipsită de anomalii în genul celei sesizate de I.L. Caragiale în 1889. Ion Iliescu a fost ani întregi duşmanul de moarte al liberalilor. Îi despărţea pe liberali de şeful FSN o lume întreagă: confiscarea Revoluţiei, mineriade, neocomunismul, călcarea în picioare a Opoziţiei democratice. Acum, Ion Iliescu e Făt-Frumosul liberalilor. Candidatul Crin Antonescu, preşedintele PNL, mai are un pic şi-i înalţă lui Ion Iliescu, din vorbe late, cum ar fi zis Caragiale, statuia unui Ionel Brătianu al celor 20 de ani de tranziţie. S-a schimbat peste noapte Ion Iliescu? Nu. S-au schimbat liberalii.
Reactivat de Mircea Geoană, rezervistul Ion Iliescu îl împunge cu şpanga sa ruginită pe Traian Băsescu. Şi cum liberalii au în Traian Băsescu un duşman, Ion Iliescu a devenit bun de alintat.
Fostul ministru al Apărării, Theodor Atanasiu, a zburat din funcţie ca urmare a unei plângeri penale ticluite de Adriana Săftoiu, consilieră şi apropiată a lui Traian Băsescu la vremea respectivă. Ce scandal făceau liberalii! Cum jurau ei că în veci nu vor sta alături de Adriana Săftoiu! Azi, Adriana Săftoiu e una dintre vedetele PNL. Liberalii nu se simt deloc stânjeniţi s-o aibă alături pe cea prin intermediul căruia Traian Băsescu le-a administrat un straşnic bobârnac.
Când auzea de Cosmin Guşă şi de Lavinia Şandru, Ion Iliescu vedea roşu
în faţa ochilor. Cei doi îl făcuseră "criminal bolşevic, neocomunist, ba chiar şi criminal". Acum Iliescu stă umăr la umăr cu Cosmin Guşă şi Lavinia Şandru în echipa de campanie a lui Mircea Geoană, jurnalişti precum Sorin Roşca Stănescu erau oaia neagră a Trustului Intact. Acum Sorin Roşca Stănescu e invitat aproape seară de seară la Antene, ascultat cu sfinţenie şi preluat de pe blog mai ceva decât Apostolul Petru de primii creştini.
Ar fi însă şi o anomalie pe care Caragiale n-o întâlnise în viaţa sa de gazetar şi nici n-avea cum s-o întâlnească, deoarece a apărut în ultimele două luni. E vorba de formarea unor guverne despre care atât premierul desemnat, cât şi cei de pe listă ştiu sigur că n-o să treacă prin Parlament. Şi, cu toate acestea, atât premierii desemnaţi, cât şi cei de pe listă se comportă de parcă guvernele respective ar fi ceva serios şi nu o biată comedie.
În toţi cei 20 de ani de postdecembrism, formarea unui Guvern a fost unul dintre cele mai serioase momente ale realităţii. Înainte de anunţarea componenţei, circulau în presă fel de fel de variante, liderii partidelor se băteau să fie trecuţi pe listă sau să-şi impună favoriţii. Toate acestea, deoarece se ştia că votul de încredere era o simplă formalitate. Cine era pe listă ştia sigur că va fi ministru. Acum însă lucrurile stau taman pe dos. Cine e pe listă ştie sigur că nu va fi ministru.
Nu cunosc dedesubturile felului în care Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă şi-au făcut listele. Având însă în vedere că toată lumea n-avea nici o îndoială că aceste guverne vor pica, sunt sigur că mulţi lideri PD-L s-au bătut să nu fie pe listă. Şi dacă altădată s-ar fi dus la Traian Băsescu pentru a-l ruga să-i pună pe listă, acum, mai mult ca sigur s-au dus ca să-l roage să nu-i pună. Şi Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă şi-au făcut până la urmă lista de miniştri. Nu e greu de presupus că persoanelor de pe listă li s-a spus: E sarcină de partid sau mă rog, pe linie de serviciu, să fii ministru, să mergi la examenul Comisiilor, să dai declaraţii presei despre ce vei face în calitate de ministru. Şi, evident, să cazi la votul din Parlament.
I.L. Caragiale s-a inspirat atât de mult din realitatea politică a vremii sale, încât eu îl consider mai degrabă un reporter genial decât un scriitor. Asta şi pentru că realitatea vremii sale era o infinită sursă de comic. S-o recunoaştem însă. Caragiale n-a avut la dispoziţie, în realitatea vremii sale, comedia formării unor guverne doar de dragul de a se forma. Altfel spus, n-a întâlnit ceea ce s-ar putea numi, fă-te că eşti ministru! Din acest punct de vedere, are de ce ne invidia.
Pe lângă discursuri parlamentare tembele, presă isterică, alianţe care se fac şi se desfac peste noapte, demagogii electorale şi Caţavenci în producţie de masă, Caragiale n-a avut la dispoziţie persoane care acceptă să joace teatrul miniştrilor.
